În opinia mea, relațiile dintre membrii bisericii sunt la fel de importante ca și lucrarea sau misiunea bisericii.  Dar, există vreo relație între comunitate și misiune?

Biserica este un trup, o comunitate.  Trupul nu se formează doar pentru că cineva aruncă o pereche de mâini, două picioare, un cap, o gură, niște urechi în aceeași încăpere.  Trupul spiritual nu se formează doar pentru că noi ședem împreună în aceeași adunare, cântăm aceleași cântări, și ascultăm predici săptămână după săptămână.  Trupul nu se formează pentru că noi studiem Biblia împreună sau avem mese comune.

Trupul spiritual al comunității se formează când avem scopuri comune, când ne unește aceeași misiune.  „Misiunea” de a duce Evanghelia la orice făptură, începând din casa noastră până la marginile pământului este gândul suprem al „Capului” nostru.  Procesul de expansiune al Împărăției nu s-a sfârșit, Împărăția încă mai are teritorii necucerite.  Și când toate mădularele ascultă de Cap, atunci trupul este unit într-un organism puternic.

Știu că o să te gândești la nevoia de a avea dragoste unii pentru alții, la părtășie și altele.  Sunt bune, dar mi se par prea pasive în comparație cu Marea Trimitere.

Exod capitolele 7 și 8, Matei capitolul 15:1-20

Exod 7

 1 Domnul i-a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru Faraon; şi fratele tău Aaron va fi proorocul tău.

2 Tu vei spune tot ce-ţi voi porunci Eu, iar fratele tău Aaron va vorbi lui Faraon să lase pe copiii lui Israel să plece din ţara lui.

3 Eu voi împietri inima lui Faraon şi Îmi voi înmulţi semnele şi minunile în ţara Egiptului.

4 Totuşi Faraon n-are să vă asculte. Apoi Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului oştile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin mari judecăţi.

5 Egiptenii vor cunoaşte că Eu Sunt Domnul, când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel.”

6 Moise şi Aaron au făcut ce le poruncise Domnul; aşa au făcut.

7 Moise era în vârstă de optzeci de ani, iar Aaron de optzeci şi trei de ani, când au vorbit lui Faraon.

8 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron:

9 „Dacă vă va vorbi Faraon şi vă va zice: „Faceţi o minune!” să-i zici lui Aaron: „Ia-ţi toiagul şi aruncă-l înaintea lui Faraon. Şi toiagul se va preface într-un şarpe.”

10 Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi au făcut cum poruncise Domnul. Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui; şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe.

11 Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor.

12 Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor.

13 Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.

14 Domnul i-a zis lui Moise: „Faraon are inima împietrită: nu vrea să lase poporul să plece.

15 Du-te la Faraon dis-de-dimineaţă, când are să iasă să se ducă la apă, şi să te înfăţişezi înaintea lui pe malul râului. Să-ţi iei în mână toiagul, care a fost prefăcut în şarpe,

16 şi să-i zici lui Faraon: „Domnul, Dumnezeul Evreilor, m-a trimis la tine să-ţi spun: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească în pustie. Dar iată că până acum n-ai ascultat.”

17 Acum, aşa vorbeşte Domnul: „Iată cum vei cunoaşte că Eu Sunt Domnul. Am să lovesc apele râului cu toiagul din mâna mea; şi ele se vor preface în sânge.

18 Peştii din râu vor pieri, râul se va împuţi, aşa că le va fi greaţă Egiptenilor să bea din apa râului.”

19 Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: „Ia-ţi toiagul şi întinde-ţi mâna peste apele Egiptenilor, peste râurile lor, peste pîraiele lor, peste iazurile lor şi peste toate bălţile lor. Ele se vor preface în sânge; şi va fi sânge în toată ţara Egiptului, atât în vasele din lemn cât şi în vasele din piatră.”

20 Moise şi Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat toiagul şi a lovit apele râului sub ochii lui Faraon şi sub ochii slujitorilor lui; şi toate apele râului s-au prefăcut în sânge.

21 Peştii din râu au pierit, râul s-a împuţit, aşa că Egiptenii nu mai puteau să bea apa râului şi a fost sânge în toată ţara Egiptului.

22 Dar vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.

23 Faraon s-a întors de la râu şi s-a dus acasă; dar nu şi-a pus la inimă aceste lucruri.

24 Toţi Egiptenii au săpat în împrejurimile râului, ca să găsească apă de băut; căci nu puteau să bea din apa râului.

25 Au trecut şapte zile, după ce a lovit Domnul râul.

Exod 8

1 Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

2 Dacă nu vrei să-l laşi să plece, am să aduc broaşte pe toată întinderea ţării tale.

3 Râul va mişuna de broaşte; ele se vor sui şi vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit şi în patul tău, în casa slujitorilor tăi şi în casele poporului tău, în cuptoarele şi în postăvile de frământat pâinea.

4 Ba încă broaştele se vor sui şi pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi.”

5 Domnul i-a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: „Întinde-ţi mâna cu toiagul peste râuri, peste pîraie şi peste iazuri şi scoate broaşte din ele peste ţara Egiptului!”

6 Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului; şi au ieşit broaştele şi au acoperit ţara Egiptului.

7 Dar şi vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată ţara Egiptului.

8 Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Rugaţi-vă Domnului să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu; şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.”

9 Moise i-a zis lui Faraon: „Hotărăşte-mi când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău ca să îndepărteze broaştele de la tine şi din casele tale? Nu vor mai rămâne decât în râu.”

10 El a răspuns: „Mâine”. Şi Moise a zis: „Aşa va fi, ca să ştii că nimeni nu este ca Domnul, Dumnezeul nostru.

11 Broaştele se vor depărta de la tine şi din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în râu.”

12 Moise şi Aaron au ieşit de la Faraon. Şi Moise a strigat către Domnul cu privire la broaştele cu care lovise pe Faraon.

13 Domnul a făcut cum cerea Moise; şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în ogoare.

14 Le-au strâns grămezi şi ţara s-a împuţit.

15 Faraon, văzând că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.

16 Domnul i-a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: „Întinde-ţi toiagul şi loveşte ţărâna pământului şi se va preface în păduchi, în toată ţara Egiptului.”

17 Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mâna cu toiagul şi a lovit ţărâna pământului; şi s-a prefăcut în păduchi, pe toţi oamenii şi pe toate dobitoacele. Toată ţărâna pământului s-a prefăcut în păduchi, în toată ţara Egiptului.

18 Vrăjitorii au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor; dar n-au putut. Păduchii erau pe oameni şi pe dobitoace.

19 Şi vrăjitorii i-au zis lui Faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.

20 Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă şi du-te înaintea lui Faraon când are să iasă să se ducă la apă. Să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

21 Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muşte cîineşti împotriva ta, împotriva slijitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale; casele Egiptenilor vor fi pline de muşte şi pământul va fi acoperit de ele.

22 Dar în ziua aceea voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu şi acolo nu vor fi muşte, ca să cunoşti că Eu, Domnul, Sunt în mijlocul ţinutului acestuia.

23 Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.”

24 Domnul a făcut aşa. A venit un roi de muşte cîineşti în casa lui Faraon şi a slujitorilor lui, şi toată ţara Egiptului a fost pustiită de muşte cîineşti.

25 Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru aici în ţară.”

26 Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem aşa; căci am aduce Domnului, Dumnezeului nostru, jertfe care Sunt o urîciune pentru Egipteni. Şi dacă am aduce sub ochii lor jertfe care Sunt o urîciune pentru Egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre?

27 Vom face mai bine un drum de trei zile în pustie şi acolo vom aduce jertfe Domnului, Dumnezeului nostru, după cum ne va spune.”

28 Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecaţi ca să aduceţi jertfe Domnului, Dumnezeului vostru, în pustie; numai să nu vă depărtaţi prea mult, dacă plecaţi. Rugaţi-vă pentru mine.”

29 Moise a răspuns: „Am să ies de la tine şi am să mă rog Domnului. Mâine, muştele se vor depărta de la Faraon, de la slujitorii lui, şi de la poporul lui. Dar, să nu ne mai înşele Faraon, nevrând să lase pe popor să plece, ca să aducă jertfe Domnului.”

30 Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului.

31 Domnul a făcut cum cerea Moise; şi muştele s-au depărtat de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui. N-a mai rămas una.

32 Dar şi de data aceasta Faraon şi-a împietrit inima şi n-a lăsat pe popor să plece.

Matei 15

1 Atunci nişte Farisei şi nişte cărturari din Ierusalim au venit la Isus, şi I-au zis:

2 „Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă.”

3 Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?

4 Căci Dumnezeu a zis: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta;” şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit negreşit cu moartea.”

5 Dar voi ziceţi: „Cine va zice tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta, l-am închinat lui Dumnezeu”

6 nu mai este ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Şi aţi desfiinţat astfel cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre.

7 Făţărnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, când a zis:

8 „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

9 De geaba Mă cinstesc ei, învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti.”

10 Isus a chemat mulţimea la Sine şi a zis: „Ascultaţi, şi înţelegeţi:

11 Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.”

12 Atunci ucenicii Lui s-au apropiat, şi I-au zis: „Ştii că Fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit?”

13 Drept răspuns, El le-a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină.

14 Lăsaţi-i: Sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.”

15 Petru a luat cuvântul, şi I-a zis: „Desluşeşte-ne pilda aceasta.”

16 Isus a zis: „Şi voi tot fără pricepere Sunteţi?

17 Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pântece, şi apoi este aruncat afară în hazna?

18 Dar, ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om.

19 Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.

20 Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om.”