Citeam o scrisoare.  Din ea, vă redau un paragraf.  Acesta vorbește despre un alt fel de durere, decât cele la care ne referim noi cel mai des.  Este o durere a unuia care ar vrea să creadă dar nu poate.  A unui care caută dar se poticnește la întrebări pentru care nu are răspuns. Read the rest of this entry »

Exod capitolele 9, 10 și 11 și Matei capitolul 15:21-39

Exod 9

1 Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

2 Dacă nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti,

3 iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume: va fi o ciumă foarte mare.

4 Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele Egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.”

5 Domnul a Hotărât vremea şi a zis: „Mâine va face Domnul lucrul acesta în ţară.”

6 Şi Domnul a făcut aşa chiar de a doua zi. Toate turmele Egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nici o vită din turmele copiilor lui Israel.

7 Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase; şi iată că nici o vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a lăsat pe popor să plece.

8 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon.

9 Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici ferbinţi.”

10 Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici ferbinţi.

11 Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi Egiptenii.”

12 Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum îi spusese Domnul lui Moise.

13 Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

14 Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul.

15 Dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ.

16 Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.

17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi să plece,

18 iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n-a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi până azi.

19 Pune-ţi, deci, la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case; şi vor pieri.”

20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon, care s-au temut de Cuvântul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele.

21 Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp.

22 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer; şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului pe oameni, pe vite şi pe toată iarba de pe câmp în ţara Egiptului!”

23 Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.

24 A bătut piatra şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încît nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni.

25 Piatra a nimicit în toată ţara Egiptului tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe câmp şi a frînt toţi copacii de pe câmp.

26 Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra,

27 Faraon a trimis să-i cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu Suntem vinovaţi.

28 Rugaţi-vă Domnului, ca să nu mai fie tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi.”

29 Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este pământul!

30 Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.”

31 Inul şi orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;

32 grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau tîrzii.

33 Moise a plecat de la Faraon, şi a ieşit afară din cetate; şi-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat şi n-a mai căzut ploaia pe pământ.

34 Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui.

35 Lui Faraon i s-a împietrit inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.

Exod 10

1 Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor

2 şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu Egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu Sunt Domnul.”

3 Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: „Până când ai de gând să nu vrei să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească.

4 Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte lăcuste pe toată întinderea ţării tale.

5 Ele vor acoperi faţa pământului încît nu se va mai putea vedea pământul; vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor mânca toţi copacii care cresc pe câmpiile voastre,

6 îţi vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor Egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când Sunt ei pe pământ până în ziua de azi.” Moise a plecat şi a ieşit de la Faraon.

7 Slujitorii lui Faraon i-au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece şi să slujească Domnului, Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?”

8 Au întors la Faraon pe Moise şi Aaron. „Duceţi-vă” le-a zis el „şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru. Care şi cine Sunt cei ce vor merge?”

9 Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri; căci vom ţine o sărbătoare în cinstea Domnului.”

10 Faraon le-a zis: „Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gând să faceţi!

11 Nu, nu; ci duceţi-vă, voi bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.” Şi i-au izgonit dinaintea lui Faraon.

12 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului şi să mănânce toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra.”

13 Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului; şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele.

14 Lăcustele au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare, cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste.

15 Au acoperit toată faţa pământului, de nu se mai vedea pământul; au mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra; şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului.

16 Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru şi împotriva voastră.

17 Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!”

18 Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului.

19 Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus care a luat lăcustele şi le-a aruncat în marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului.

20 Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece.

21 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric încît să se poată pipăi.”

22 Moise şi-a întins mâna spre cer; şi a fost întuneric beznă în toată ţara Egiptului timp de trei zile.

23 Nici nu se vedeau unii pe alţii şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel era lumină.

24 Faraon a chemat pe Moise şi a zis: „Duceţi-vă şi slujiţi Domnului! Să nu rămână în ţară decât oile şi boii voştri; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.”

25 Moise a răspuns: „Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile-de-tot pe care le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru,

26 şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi şi să nu rămână o unghie din ele; căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru, iar până vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.”

27 Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a vrut să-i lase să plece.

28 Faraon i-a zis lui Moise: „Ieşi de la mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri.”

29 „Da!” a răspuns Moise „nu mă voi mai arăta înaintea ta.”

Exod 11

1 Domnul i-a zis lui Moise: „Voi mai aduce o urgie asupra lui Faraon şi asupra Egiptului. După aceea vă va lăsa să plecaţi de aici. Când vă va lăsa să plecaţi de tot, chiar vă va izgoni de aici.

2 Vorbeşte cu poporul, ca atunci fiecare să ceară de la vecinul său şi fiecare de la vecina ei, vase din argint şi vase din aur.”

3 Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea Egiptenilor. Chiar Moise era foarte bine văzut în ţara Egiptului, înaintea slujitorilor lui Faraon şi înaintea poporului.

4 Moise a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pe la miezul nopţii, voi trece prin Egipt;

5 şi toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul-născut al lui Faraon, care şade pe scaunul lui de domnie, până la întâiul-născut al roabei care stă la rîşniţă, şi până la toţi întâii-născuţi ai dobitoacelor.

6 În toată ţara Egiptului vor fi ţipete mari, aşa cum n-au fost şi nu vor mai fi.

7 Dar dintre toţi copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un cîine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israel.

8 Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi se vor pogorâ la mine şi se vor închina până la pământ înaintea mea, zicând: „Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!” După aceea voi ieşi. Moise a ieşit de la Faraon, aprins de mânie.

9 Domnul i-a zis lui Moise: „Faraon n-are s-asculte de voi, ca să se înmulţească minunile Mele în ţara Egiptului.”

10 Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon; Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece din ţara lui.

Matei 15

21 Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

22 Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.”

23 El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”

24 Drept răspuns, El a zis: „Eu nu Sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”

25 Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”

26 Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei!”

27 „Da, Doamne” a zis ea „dar şi căţeii mănâncă fărămiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

28 Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

29 Isus a plecat din locurile acelea, şi a venit lângă marea Galileii. S-a suit pe munte, şi a şezut jos acolo.

30 Atunci au venit la El multe noroade, având cu ele şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţi bolnavi I-au pus la picioarele Lui, şi El i-a tămăduit;

31 aşa că noroadele se mirau, când au văzut că muţii vorbesc, ciungii se însănătoşează, şchopii umblă şi orbii văd; şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel.

32 Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le-a zis: „Mi-este milă de gloata aceasta; căci iată că de trei zile aşteaptă lângă Mine, şi n-au ce mânca. Nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum.”

33 Ucenicii I-au zis: „De unde să luăm în pustia aceasta atâtea pîini ca să săturăm atâta gloată?”

34 „Cîte pîini aveţi?” i-a întrebat Isus. „Şapte” I-au răspuns ei „şi puţini peştişori”

35 Atunci Isus a poruncit norodului să şadă pe pământ.

36 A luat cele şapte pîini şi peştişorii, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frînt, şi a dat ucenicilor, iar ucenicii au împărţit norodului.

37 Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi s-au ridicat şapte coşniţe pline cu rămăşiţele de fărămituri.

38 Cei ce mâncaseră erau patru mii de bărbaţi, în afară de femei şi de copii.

39 În cele din urmă Isus a dat drumul noroadelor, S-a suit în corabie, şi a trecut în ţinutul Magdalei.