Citeam o scrisoare. Din ea, vă redau un paragraf. Acesta vorbește despre un alt fel de durere, decât cele la care ne referim noi cel mai des. Este o durere a unuia care ar vrea să creadă dar nu poate. A unui care caută dar se poticnește la întrebări pentru care nu are răspuns.
„Încerc… dar cumva credința deplină îmi scapă. Cred în filozofia lui Isus și a lui Budha, și ceilalți dar nu pot accepta dogmele, regulile și ipocrizia ce-o simt că există în catolicism, ortodoxism și celelalte religii creștine organizate. Ba mai mult, atâția oameni „religioși” pe care-i cunosc și cu care stau de vorbă, vorbesc multe dar fac puțin din punct de vedere a unei acțiuni semnificative. Să fie rugăciunea într-o casă de închinare o dată pe sptămână, sau participarea la o strângere de fonduri chintesența abilității unuia de a sluji omenirea în timpul vieții sale? Deoarece pentru mine esența religiei este slujirea altora și trecerea cu vederea a egoistelor dorințe proprii.
Eu voi continua să caut o cale. Simt câteodată că ar trebui să mă alătur religiei organizate doar pentru a valida faptul că am înclinații spre religie. Dar fiecare grup religios pe care-l prospectez, îmi aruncă în față un pachet de dogme pe care trebuie să le urmez și nu pot… Ai ceva sfaturi, gânduri cu privire la asta?”
Ce mi-ar place să citesc așa ceva fără nici o prejudecată, fără să simt nevoia să despic firul în patru. Să ofer autoarei scrisorii soluții simple de genul „nu face ce face popa ci fă ce zice popa”. Să scuz (sau să acuz) majoritatea creștinilor care trăiesc săptămână de săptămână de formă în afară de cele câteva minute de serviciu în lăcașul de cult, ipocriți în fața lui Dumnezeu și năruind mărturia lui Dumnezeu în fața lumii. Dar nu pot face nici una nici alta.
Sfaturi! Pot alina niște cuvinte durerea provocată de neputința de a crede? Pot ele cataliza apariția credinței? Ne pot ele oferi nouă salvarea urechii în cel de-al unsprezecelea ceas?
Durerea asta a necredinței nu m-a încercat niciodată. Am avut parte de îndoielile mele, de întrebările ce le-am pus Domnului fără să primesc răspuns. Dar necredința, nu! Cum e când o ai? Este ea ca o boală? Te lupți să scapi de ea, sau o scuzi ca pe un viciu? Este o neputință de a scăpa dintr-un laț sau o închisoare din care nu vrei să ieși? Poate mă lămurește cineva…
The Durerea necredinței by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
Comments
on 24 January, 2008 at 5:53 am #
Doamna are aceEias problema pe care O au oamenii care il cauta pe Dumnezeu. Nu trebuie justificat nimeni, ba poate sa o spunem clar ca cei ce fac lucruri nedemne de un copil al lui Dumnezeu nu vor mosteni cu Dumnezeu. Doamna daca are nevoie de mintuire o poate avea chiar cind toti ar fi rai. Poate ca de s-ar uita bine ar vedea si oameni ai lui Dumnezeu.
on 24 January, 2008 at 1:25 pm #
am vazut sfinti plecand la DOMNUL! ce m-a uimit!:- a fost viata lor-simpla jertfitoare precum si a multora ramasi sa mai trudeasca,dar cind pleaca necrestinii nici pomenirea nu le mai ramane (de fapt se implineste cu ei scriptura) -ceea ce ma ancoreaza mai mult in credinta e acest fapt si ma ajuta si necredinta unora sa inaintez -bazat tot pe scripturi(fara nadejdi amagitoare)In toate se vede Dumnezeirea, dar vai de cel ce nu crede pentru asemenea om nu mai este decat pierzarea vesnica .tare ma bucur de necredinta unora! pot fi recuperati!tot pe baza Nazarineanului!-Maranata-
on 24 January, 2008 at 6:57 pm #
Durerea ei vine din faptul ca priveste la oameni ,la sistemele lor religioase ,daca ar cerceta sincer Scripturile L-ar gasi pe Domnul Isus si i-ar fi deajuns .Cu ea s-a implinit vorba :,,Tot privind in prapastie se face prapastie si-n inima ta “. Acum prapastia o doare dar Mantuitorul o poate vindeca .Evr 12.2
on 24 January, 2008 at 11:02 pm #
Am avut si eu un prieten, care in ciuda acceptarii dogmelor bisericesti, era bantuit de necredinta. Dar de o necredinta neagra si aroganta. Nu stiu cat de convins era de necredinta lui, pentru ca o folosea ca sa-si scuze o traire pacatoasa. Uneori te ascunzi in spatele unui pacat (al sufletului) mai mare, pentru a nu renunta la pacatele trupesti. Nu cred ca in cazul doamnei e voarba de necredinta asa cum o intelegem noi, crestinii, adica de o negare a existentei divinitatii, ci e vorba de o repulsie fata de religia organizata. Cineva spunea “toate religiile sunt bune, dar numai una este adevarata”. Cine o poate acuza daca nu a gasit o biserica adevarata? Daca nu-si foloseste necredinta ca o scuza pentru trairea in pacat, cred ca ar trebui sa ne intrebam serios “unde se indreapta Biserica, daca lumina ei nu se mai vede?” Pe de alta parte Pavel spunea: “credinata vine in urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvantul lui Dumnezeu” - apropierea de Cuvant produce credinta.
on 25 January, 2008 at 1:32 am #
Domnul Isus spunea: “Deaceea si Eu vă spun: Cereti, si vi se va da: căutaţi, si veţi gasi; bateti si vi se va deschide.
Fiindcă oricine cere, capata; cine cauta gaseşte; şi celui ce bate, i se deschide.”
Eu cred ca Dumnezeu se lasa descoperit tuturor celor care il cauta cu sinceritate. Este promisiunea Lui.
on 26 January, 2008 at 10:43 pm #
Vasile Bel »
răul se vede mai clar şi mai repede, chiar dacă e mai mic! Şi, mai ales pentru că este convenabil ca scuză!
on 26 January, 2008 at 10:57 pm #
ionel »
da, Domnul poate recupera pe orice păcătos… dacă acesta vrea să fie recuperat!
on 26 January, 2008 at 11:26 pm #
wes »
numai când priveşti către Christos te luminezi de bucurie!
on 26 January, 2008 at 11:30 pm #
laurentiu »
aşa am înţeles şi eu din scrisoarea femeii că nu nega divinitatea… doar că nu ştiu care era concepţia ei despre divinitate! Oricum, anumite dogma şi discipline bisericeşti, sunt necesare. Ele nu trebuie să împiedice ci să ajute la păstrarea practicării credinţei. Împotrivirea la orice dogmă miroase a anarhie!
on 26 January, 2008 at 11:31 pm #
Ionel »
Încă o dată, de acord cu ceea ce ai scris. Unii însă nu-L caută pe Domnul decât până la nivelul reprezentanţilor Săi din lume, şi aici trebuie să admitem că am răspândit adesea o lumină greşită despre Domnul!
on 29 January, 2008 at 5:30 am #
Bineinteles ca trebuie sa avem dogme. Ceea ce credem noi se exprima in Dogmatica noastra. Ma deranjeaza cand dogmele ne departeaza de Scriptura. Nu cred ca “Adevarul” a determinat-o pe acea doamna se respinga biserica, ci dogmele seci si fara viata. Biblia are putere in ea insasi, pentru ca este Cuvantul lui Dumnezeu, nu trebuie sa o ajutam noi. Sunt convins ca daca am predica si am trai Adevarul oamenii ar vedea lumina slavei lui Dumnezeu in biserica Sa. Din moment ce nu facem asta (imi pare rau ce generalizez) sa nu ne miram de necredinta celorlalti….
on 29 January, 2008 at 10:43 pm #
laurentiu »
ai dreptate.
Cateodata spunem despre unii oameni ca defapt toate intrebarile care le pun si necredinta lor sunt doar o scuza pt un mod de viata in neconcordanta cu invatatura Bibliei dar cred ca exista oameni foarte profunzi si foarte sinceri care chiar sunt mistuiti de intrebari fara raspuns. Stiu ca asa a fost cazul lui C. S. Lewis, care s-a convertit la crestinism tarziu in viata. Un alt caz foarte interesant, Malcolm Muggeridge, o personalitate foarte importanta din Marea Britanie. Aproape toata viata a fost un agnostic. La sfarsitul vietii s-a convertit la crestinism. Are articol pe wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Malcolm_Muggeridge
Si daca te intereseaza aici gasesti si un free ebook cu o carte de-a lui:
A Third Testament: A Modern Pilgrim Explores the Spiritual Wanderings of Augustine, Blake, Pascal, Tolstoy, Bonhoeffer, Kierkegaard, and Dostoevsky
on 3 March, 2008 at 6:12 pm #
Galahad »
Am urmărit viaţa şi opera lui Muggeridge de mai mulţi ani. De când l-am auzit pe Ravi Zacharias (www.rzim.org) citându-l adesea. Mulţumesc de link.
-
Motto:
„Fiecare om poartă cu el lumea în care trăieşte” TDP -
Sunteti vizitatorul
-
Online now:
-
Ze List
Designed By :
