
Citeam o scrisoare. Din ea, vă redau un paragraf. Acesta vorbește despre un alt fel de durere, decât cele la care ne referim noi cel mai des. Este o durere a unuia care ar vrea să creadă dar nu poate. A unui care caută dar se poticnește la întrebări pentru care nu are răspuns.
„Încerc… dar cumva credința deplină îmi scapă. Cred în filozofia lui Isus și a lui Budha, și ceilalți dar nu pot accepta dogmele, regulile și ipocrizia ce-o simt că există în catolicism, ortodoxism și celelalte religii creștine organizate. Ba mai mult, atâția oameni „religioși” pe care-i cunosc și cu care stau de vorbă, vorbesc multe dar fac puțin din punct de vedere a unei acțiuni semnificative. Să fie rugăciunea într-o casă de închinare o dată pe sptămână, sau participarea la o strângere de fonduri chintesența abilității unuia de a sluji omenirea în timpul vieții sale? Deoarece pentru mine esența religiei este slujirea altora și trecerea cu vederea a egoistelor dorințe proprii.
Eu voi continua să caut o cale. Simt câteodată că ar trebui să mă alătur religiei organizate doar pentru a valida faptul că am înclinații spre religie. Dar fiecare grup religios pe care-l prospectez, îmi aruncă în față un pachet de dogme pe care trebuie să le urmez și nu pot… Ai ceva sfaturi, gânduri cu privire la asta?”
Ce mi-ar place să citesc așa ceva fără nici o prejudecată, fără să simt nevoia să despic firul în patru. Să ofer autoarei scrisorii soluții simple de genul „nu face ce face popa ci fă ce zice popa”. Să scuz (sau să acuz) majoritatea creștinilor care trăiesc săptămână de săptămână de formă în afară de cele câteva minute de serviciu în lăcașul de cult, ipocriți în fața lui Dumnezeu și năruind mărturia lui Dumnezeu în fața lumii. Dar nu pot face nici una nici alta.
Sfaturi! Pot alina niște cuvinte durerea provocată de neputința de a crede? Pot ele cataliza apariția credinței? Ne pot ele oferi nouă salvarea urechii în cel de-al unsprezecelea ceas?
Durerea asta a necredinței nu m-a încercat niciodată. Am avut parte de îndoielile mele, de întrebările ce le-am pus Domnului fără să primesc răspuns. Dar necredința, nu! Cum e când o ai? Este ea ca o boală? Te lupți să scapi de ea, sau o scuzi ca pe un viciu? Este o neputință de a scăpa dintr-un laț sau o închisoare din care nu vrei să ieși? Poate mă lămurește cineva…

The Durerea necredinței by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
Related posts:
- Durerea şi regretul Ascultam fără să vreau la o discuţie între două tinere. ...
Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.


on
on 
