Posted on 01-01-2008
Filed Under (Biblia intr-un an) by Ted

Te provoc să citești împreună cu mine Biblia într-un an! Am ales un text din Vechiul Testament și unul din Noul Testament pentru fiecare zi a anului. De asemenea, am pus mai jos textele, ca să-ți fie mai ușor să le citești.

Astăzi, Geneza capitolele 1, 2, 3 și Matei capitolul 1

Geneza 1-3

Geneza 1
1La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul.
2Pămîntul era pustiu şi gol; peste faţa adîncului de ape era întunerec, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.
3Dumnezeu a zis: ,,Să fie lumină!“ Şi a fost lumină.
4Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întunerec.
5Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunerecul l -a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întîi.
6Dumnezeu a zis: ,,Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.“
7Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele cari sînt dedesuptul întinderii de apele cari sînt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.
8Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.
9Dumnezeu a zis: ,,Să se strîngă la un loc apele cari sînt dedesuptul cerului, şi să se arate uscatul!“ Şi aşa a fost.
10Dumnezeu a numit uscatul pămînt, iar grămada de ape a numit -o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
11Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul verdeaţă, iarbă cu sămînţă, pomi roditori, cari să facă rod după soiul lor şi cari să aibă în ei sămînţa lor pe pămînt.“ Şi aşa a fost.
12Pămîntul a dat verdeaţă, iarbă cu sămînţă după soiul ei, şi pomi cari fac rod şi cari îşi au sămînţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
13Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.
14Dumnezeu a zis: ,,Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne cari să arate vremile, zilele şi anii;
15şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul.“ Şi aşa a fost.
16Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpînească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpînească noaptea; a făcut şi stelele.
17Dumnezeu i -a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul,
18să stăpînească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întunerec. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
19Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.
20Dumnezeu a zis: ,,Să mişune apele de vieţuitoare, şi să sboare păsări deasupra pămîntului pe întinderea cerului.“
21Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele cari se mişcă şi de cari mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.
22Dumnezeu le -a binecuvîntat, şi a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pămînt“.
23Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.
24Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul vieţuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare şi fiare pămînteşti, după soiul lor.“ Şi aşa a fost.
25Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
26Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele cari se mişcă pe pămînt.“
27Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l -a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i -a făcut.
28Dumnezeu i -a binecuvîntat, şi Dumnezeu le -a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi -l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.“
29Şi Dumnezeu a zis: ,,Iată că v’am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.“
30Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor cari se mişcă pe pămînt, cari au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.“ Şi aşa a fost.
31Dumnezeu S’a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

Geneza 2
1Astfel au fost sfîrşite cerurile şi pămîntul, şi toată oştirea lor.
2În ziua a şaptea Dumnezeu Şi -a sfîrşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S’a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.
3Dumnezeu a binecuvîntat ziua a şaptea şi a sfinţit -o, pentrucă în ziua aceasta S’a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.
4Iată istoria cerurilor şi a pămîntului, cînd au fost făcute.
5În ziua cînd a făcut Domnul Dumnezeu un pămînt şi ceruri, nu era încă pe pămînt nici un copăcel de cîmp şi nici o iarbă de pe cîmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pămînt şi nu era nici un om ca să lucreze pămîntul.
6Ci un abur se ridica de pe pămînt şi uda toată faţa pămîntului.
7Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i -a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s’a făcut astfel un suflet viu.
8Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care -l întocmise.
9Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pămînt tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mîncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
10Un rîu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.
11Numele celui dintîi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.
12Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix.
13Numele rîului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş.
14Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea rîu este Eufratul.
15Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l -a aşezat în grădina Edenului, ca s’o lucreze şi s’o păzească.
16Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ,,Poţi să mănînci după plăcere din orice pom din grădină;
17dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit.“
18Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să -i fac un ajutor potrivit pentru el.“
19Domnul Dumnezeu a făcut din pămînt toate fiarele cîmpului şi toate păsările cerului; şi le -a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care -l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela -i era numele.
20Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor cîmpului; dar, pentru om, nu s’a găsit niciun ajutor, care să i se potrivească.
21Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adînc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.
22Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus -o la om.
23Şi omul a zis: ,,Iată în sfîrşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentrucă a fost luată din om.“
24Deaceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.
25Omul şi nevasta lui erau amîndoi goi, şi nu le era ruşine.

Geneza 3
1Şarpele era mai şiret decît toate fiarele cîmpului pe cari le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ,,Să nu mîncaţi din toţi pomii din grădină?“
2Femeia a răspuns şarpelui: ,,Putem să mîncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.“
3Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ,,Să nu mîncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.“
4Atunci şarpele a zis femeii: ,,Hotărît, că nu veţi muri:
5dar Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul“.
6Femeia a văzut că pomul era bun de mîncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mîncat; a dat şi bărbatului ei, care era lîngă ea, şi bărbatul a mîncat şi el.
7Atunci li s’au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
8Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s’au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
9Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i -a zis: ,,Unde eşti?“
10El a răspuns: ,,Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi -a fost frică, pentrucă eram gol, şi m’am ascuns.“
11Şi Domnul Dumnezeu a zis: ,,Cine ţi -a spus că eşti gol? Nu cumva ai mîncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănînci?“
12Omul a răspuns: ,,Femeia pe care mi-ai dat -o ca să fie lîngă mine, ea mi -a dat din pom şi am mîncat.“
13Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: ,,Ce ai făcut?“ Femeia a răspuns: ,,Şarpele m’a amăgit, şi am mîncat din pom.“
14Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: ,,Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe cîmp; în toate zilele vieţii tale să te tîrăşti pe pîntece, şi să mănînci ţărînă.
15Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul.“
16Femeii i -a zis: ,,Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpîni peste tine.“
17Omului i -a zis: ,,Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mîncat din pomul despre care îţi poruncisem: ,Să nu mănînci deloc din el,` blestemat este acum pămîntul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
18spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănînci iarba de pe cîmp.
19În sudoarea feţei tale să-ţi mănînci pînea, pînă te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat; căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce.“
20Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii.
21Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i -a îmbrăcat cu ele.
22Domnul Dumnezeu a zis: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscînd binele şi răul. Să -l împedecăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mîna, să ia şi din pomul vieţii, să mănînce din el, şi să trăiască în veci.“
23Deaceea Domnul Dumnezeu l -a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pămîntul, din care fusese luat.
24Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, cari să învîrtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

Matei 1

Matei 1
1Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
2Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui;
3Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;
4Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;
5Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese;
6Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie;
7Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;
8Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia;
9Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Ezechia;
10Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia;
11Iosia a născut pe Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării în Babilon.
12După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel;
13Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor;
14Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud;
15Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov;
16Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S’a născut Isus, care Se cheamă Hristos.
17Deci, dela Avraam pînă la David, sînt patrusprezece neamuri de toate; dela David pînă la strămutarea în Babilon sînt patrusprezece neamuri; şi dela strămutarea în Babilon pînă la Hristos, sînt patrusprezece neamuri.
18Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s’a aflat însărcinată dela Duhul Sfînt.
19Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu voia s’o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi -a pus de gînd s’o lase pe ascuns.
20Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s’a arătat în vis un înger al Domnului, şi i -a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s’a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt.
21Ea va naşte un Fiu, şi -i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.“
22Toate aceste lucruri s’au întîmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice:
23,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi -i vor pune numele Emanuil“, care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeu este cu noi“.
24Cînd s’a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa.
25Dar n’a cunoscut -o, pînă ce ea a născut un fiu. Şi el i -a pus numele Isus.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google
  • blogmarks
  • E-mail this story to a friend!
  • MySpace
  • Socialogs
  • Technorati
  • TwitThis
    Read More   
Post a Comment
Name:
Email:
Website:
Comments: