Exod capitolele 14 si 15, Matei capitolul 17

Exod 14

(1) Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

(2) „Spune copiilor lui Israel să se întoarcă, şi să tăbărască înaintea Pihahirotului, între Migdol şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon: în dreptul locului acestuia să tăbărîţi, lîngă mare.

(3) Faraon va zice despre copiii lui Israel: „S’au rătăcit prin ţară; îi închide pustia.”

(4) Eu voi împietri inima lui Faraon, şi-i va urmări; dar Faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, şi Egiptenii vor şti că Eu sînt Domnul.” Copiii lui Israel au făcut aşa.

(5) S’a dat de ştire împăratului Egiptului că poporul a luat fuga. Atunci inima lui Faraon şi inima slujitorilor lui s’a schimbat faţă de popor. Ei au zis: „Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?”

(6) Faraon şi-a pregătit carul de război, şi şi-a luat oamenii de război cu el.

(7) A luat şase sute de cară de luptă cu oameni aleşi, şi toate carăle Egiptului; în toate erau luptători.

(8) Domnul a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi Faraon a urmărit pe copiii lui Israel. Copiii lui Israel ieşiseră gata de luptă.

(9) Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii, carăle lui Faraon, călăreţii lui şi oştirea lui, i-au ajuns tocmai cînd erau tăbărîţi lîngă mare lîngă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon.

(10) Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii, şi iată că Egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s’au spăimîntat foarte tare, şi au strigat către Domnul după ajutor.

(11) Ei au zis lui Moise: „Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt?

(12) Nu-ţi spuneam noi în Egipt: „Lasă-ne să slujim ca robi Egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi Egiptenilor decît să murim în pustie?”

(13) Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea, pe care v’o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe Egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată.

(14) Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.”

(15) Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.

(16) Tu, ridică-ţi toiagul, întinde ţi mîna spre mare, şi despică-o; şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.

(17) Eu voi împietri inima Egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carăle şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.

(18) Şi vor şti Egiptenii că Eu sînt Domnul cînd Faraon, carăle şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.”

(19) Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul, şi a mers înapoia lor, şi stîlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul, şi a stat înapoia lor.

(20) El s’a aşezat între tabăra Egiptenilor şi tabăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s’au apropiat una de alta.

(21) Moise şi-a întins mîna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr’un vînt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s’au despărţit în două.

(22) Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stînga lor.

(23) Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii lui Faraon, carăle şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării.

(24) În straja dimineţii, Domnul, din stîlpul de foc şi de nor, S’a uitat spre tabăra Egiptenilor, şi a aruncat învălmăşala în tabăra Egiptenilor.

(25) A scos roatele carălor şi le-a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci: „Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva Egiptenilor.”

(26) Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mîna spre mare; şi apele au să se întoarcă peste Egipteni, peste carăle lor şi peste călăreţii lor.”

(27) Moise şi-a întins mîna spre mare. Şi în spre dimineaţă, marea şi-a luat iarăş repeziciunea cursului, şi la apropierea ei Egiptenii au luat-o la fugă; dar Domnul a năpustit pe Egipteni în mijlocul mării.

(28) Apele s’au întors, şi au acoperit carăle, călăreţii şi toată oastea lui Faraon, cari intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n’a scăpat.

(29) Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stînga lor.

(30) În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mîna Egiptenilor; şi Israel a văzut pe Egipteni morţi pe ţărmul mării.

(31) Israel a văzut mîna puternică, pe care o îndreptase Domnul împotriva Egiptenilor. Şi poporul s’a temut de Domnul, şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.

Exod 15

(1) Atunci Moise şi copiii lui Israel au cîntat Domnului cîntarea aceasta. Ei au zis: „Voi cînta Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.

(2) Domnul este tăria mea şi temeiul cîntărilor mele de laudă: El m’a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.

(3) Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul.

(4) El a aruncat în mare carăle lui Faraon şi oastea lui; Luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în marea Roşie.

(5) I-au acoperit valurile, Şi s’au pogorît în fundul apelor, ca o piatră.

(6) Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria; Mîna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.

(7) Prin mărimea măreţiei Tale, Tu trînteşti la pămînt pe vrăjmaşii Tăi; Îţi deslănţuieşti mînia, Şi ea-i mistuie ca pe o trestie.

(8) La suflarea nărilor Tale, s’au îngrămădit apele, S’au ridicat talazurile ca un zid, Şi s’au închegat valurile în mijlocul mării.

(9) Vrăjmaşul zicea: „Îi voi urmări, îi voi ajunge, Voi împărţi prada de război; Îmi voi răzbuna pe ei, Voi scoate sabia, şi-i voi nimici cu mîna mea!”

(10) Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta: Şi marea i-a acoperit; Ca plumbul s’au afundat În adîncimea apelor.

(11) Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, Bogat în fapte de laudă, Şi făcător de minuni?

(12) Tu Ţi-ai întins mîna dreaptă: Şi i-a înghiţit pămîntul.

(13) Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit, Şi ai izbăvit pe poporul acesta; Iar prin puterea Ta îl îndrepţi Spre locaşul sfinţeniei Tale.

(14) Popoarele vor afla lucrul acesta, şi se vor cutremura: Apucă groaza pe Filisteni,

(15) Se înspăimîntă căpeteniile Edomului, Şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab; Toţi locuitorii Canaanului leşină dela inimă.

(16) Îi va apuca teama şi spaima; Iar văzînd măreţia braţului Tău, Vor sta muţi ca o piatră, Pînă va trece poporul Tău, Doamne! Pînă va trece Poporul, pe care Ţi l-ai răscumpărat.

(17) Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, În locul, pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, La Templul, pe care mînile Tale l-au întemeiat, Doamne!

(18) Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci.

(19) Căci caii lui Faraon, carăle şi călăreţii lui au intrat în mare, Şi Domnul a adus peste ei apele mării; Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”

(20) Maria, proorociţa, sora lui Aaron, a luat în mînă o timpană, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucînd.

(21) Maria răspundea copiilor lui Israel:

(22) Moise a pornit pe Israel dela marea Roşie. Au apucat înspre pustia Şur; şi, după trei zile de mers în pustie, n’au găsit apă.

(23) Au ajuns la Mara; dar n’au putut să bea apă din Mara, pentrucă era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune).

(24) Poporul a cîrtit împotriva lui Moise, zicînd: „Ce avem să bem?”

(25) Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s’a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.

(26) El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu cari am lovit pe Egipteni; căci Eu sînt Domnul, care te vindecă.”

(27) Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărît acolo, lîngă apă.

Mat 17:1-27

(1) După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt.

(2) El S’a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s’au făcut albe ca lumina.

(3) Şi iatăcă li s’a arătat Moise şi Ilie, stînd de vorbă cu El.

(4) Petru a luat cuvîntul, şi a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibi: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.”

(5) Pe cînd vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s’a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”

(6) Cînd au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pămînt, şi s’au înspăimîntat foarte tare.

(7) Dar Isus S’a apropiat, S’a atins de ei, şi le-a zis: „Sculaţi-vă, nu vă temeţi!”

(8) Ei au ridicat ochii, şi n’au văzut pe nimeni, decît pe Isus singur.

(9) Pe cînd se coborau din munte, Isus le-a dat porunca următoare: „Să nu spuneţi nimărui de vedenia aceasta, pînă va învia Fiul omului din morţi.”

(10) Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: „Oare de ce zic cărturarii că întîi trebuie să vină Ilie?”

(11) Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este adevărat că trebuie să vină întîi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile.

(12) Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.”

(13) Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.

(14) Cînd au ajuns la norod, a venit un om, care a căzut în genunchi înaintea lui Isus, şi I-a zis:

(15) „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic, şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc, şi de multe ori cade în apă.

(16) L-am adus la ucenicii Tăi, şi n’au putut să-l vindece.”

(17) „O, neam necredincios şi pornit la rău!” a răspuns Isus. „Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceţi-l aici la Mine.”

(18) Isus a certat dracul, care a ieşit afară din el. Şi băiatul s’a tămăduit chiar în ceasul acela.

(19) Atunci ucenicii au venit la Isus, şi I-au zis, deoparte: „Noi de ce n’am putut să-l scoatem?”

(20) „Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici colo”, şi s’ar muta; nimic nu v’ar fi cu neputinţă.

(21) Dar acest soi de draci nu iese afară decît cu rugăciune şi cu post.”

(22) Pe cînd stăteau în Galilea, Isus le-a zis: „Fiul omului trebuie să fie dat în mînile oamenilor.

(23) Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” Ucenicii s’au întristat foarte mult.

(24) Cînd au ajuns în Capernaum, ceice strîngeau darea pentru Templu (Greceşte: Cele două drahme.) au venit la Petru, şi i-au zis: „Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?”

(25) „Ba da”, a zis Petru. Şi cînd a intrat în casă, Isus i-a luat înainte, şi i-a zis: „Ce crezi, Simone? Împăraţii pămîntului dela cine iau dări sau biruri? Dela fiii lor sau dela străini?”

(26) Petru I-a răspuns: „Dela străini.” Şi Isus i-a zis: „Aşa dar fiii sînt scutiţi.

(27) Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa, şi trage afară peştele care va veni întîi; deschide-i gura, şi vei găsi în ea o rublă (Greceşte: Un statir.) pe care ia-o şi dă-le-o lor, pentru Mine şi pentru tine.”