Posted on 07-01-2008
Filed Under (Biblia intr-un an) by Ted

Astăzi citim Geneza capitolele 18 și 19, Matei 6:1-18

Geneza 18-19

Geneza 18
1Domnul i S’a arătat la stejarii lui Mamre, pe cînd Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.
2Avraam a ridicat ochii, şi s’a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lîngă el. Cînd i -a văzut, a alergat înaintea lor, dela uşa cortului, şi s’a plecat pînă la pămînt.
3Apoi a zis: ,,Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lîngă robul Tău.
4Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniţi-vă subt copacul acesta.
5Am să mă duc să iau o bucată de pîne, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe lîngă robul vostru.“ ,,Fă cum ai zis“, i-au răspuns ei.
6Avraam s’a dus repede în cort la Sara, şi a zis: ,,Ia repede, trei măsuri de făină albă, frămîntă, şi fă turte.“
7Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tînăr şi bun, şi l -a dat unei slugi să -l gătească în grabă.
8Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care -l gătise, şi l -a pus înaintea lor. El însuş a stătut lîngă ei, sub copac, şi le -a slujit pănă ce au mîncat.
9Atunci ei i-au zis: ,,Unde este nevastă-ta Sara?“ ,,Uite -o în cort,“ a răspuns el.
10Unul dintre ei a zis: ,,La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.“ Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui.
11Avraam şi Sara erau bătrîni, înaintaţi în vîrstă; şi Sarei nu -i mai venea rînduiala femeilor.
12Sara a rîs în sine, zicînd: ,,Acum, cînd am îmbătrînit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrîn.“
13Domnul a zis lui Avraam: ,,Pentru ce a rîs Sara, zicînd: ,Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sînt bătrînă?`
14Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.“
15Sara a tăgăduit, şi a zis: ,,N’am rîs.“ Căci i -a fost frică. Dar El a zis: ,,Ba da, ai rîs.“
16Bărbaţii aceia s’au sculat să plece, şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să -i petreacă.
17Atunci Domnul a zis: ,,Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…
18Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvîntate toate neamurile pămîntului.
19Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcînd ce este drept şi bine, pentruca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i -a făgăduit“…
20Şi Domnul a zis: ,,Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s’a mărit, şi păcatul lor într’adevăr este nespus de greu.
21Deaceea Mă voi pogorî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit pînă la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.“
22Bărbaţii aceia s’au depărtat, şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
23Avraam s’a apropiat, şi a zis: ,,Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?“
24Poate că în mijlocul cetăţii sînt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cinci zeci de oameni buni, cari sînt în mijlocul ei?
25Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pămîntul nu va face oare dreptate?“
26Şi Domnul a zis: ,,Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.“
27Avraam a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului, eu care nu sînt decît praf şi cenuşă.
28Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?“ Şi Domnul a zis: ,,N’o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.“
29Avraam I -a vorbit mai departe, şi a zis: ,,Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.“ Şi Domnul a zis: ,,N’o voi nimici pentru cei patruzeci.“
30Avraam a zis: ,,Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.“ Şi Domnul a zis: ,,N’o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.“
31Avraam a zis: ,,Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.“ Şi Domnul a zis: ,,N’o voi nimici, pentru cei douăzeci.“
32Avraam a zis: ,,Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.“ Şi Domnul a zis: ,,N’o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.“
33După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s’a întors la locuinţa lui. Cei doi îngeri la Sodoma.

Geneza 19
1Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Cînd i -a văzut Lot, s’a sculat, le -a ieşit înainte, şi s’a plecat pînă la pămînt.
2Apoi a zis: ,,Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămîneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mîne vă veţi scula de dimineaţă, şi vă veţi vedea de drum.“ ,,Nu“, au răspuns ei, ,,ci vom petrece noaptea în uliţă“.
3Dar Lot a stăruit de ei pînă au venit şi au intrat în casa lui. Le -a pregătit o cină, a pus să coacă azimi şi au mîncat.
4Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrîni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile.
5Au chemat pe Lot, şi i-au zis: ,,Unde sînt oamenii cari au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate -i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.“
6Lot a ieşit afară la ei la uşă, a încuiat uşa după el,
7şi a zis: ,,Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate!
8Iată că am două fete cari nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară, şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai, nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit supt umbra acoperişului casei mele.“
9Ei au strigat: ,,Pleacă!“ Şi au zis: ,,Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decît lor.“ Şi împingînd pe Lot cu sila, s’au apropiat să spargă uşa.
10Dar bărbaţii aceia au întins mîna, au tras pe Lot înlăuntru la ei în casă, şi au încuiat uşa.
11Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa.
12Bărbaţii aceia au zis lui Lot: ,,Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai în cetate: scoate -i din locul acesta.
13Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plîngere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne -a trimes Domnul, ca să -l nimicim.“
14Lot a ieşit, şi a vorbit cu ginerii săi, cari luaseră pe fetele lui: ,,Sculaţi-vă,“ a zis el, ,,ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.“ Dar ginerii lui credeau că glumeşte.
15Cînd s’a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: ,,Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, cari se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.“
16Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mînă, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să -l cruţe; l-au scos, şi l-au lăsat afară din cetate.
17După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: ,,Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Cîmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.“
18Lot le -a zis: ,,O! nu, Doamne!
19Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrîndu-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi peri.
20Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, şi este mică. O! de aş putea să fug acolo,… este aşa de mică… şi să scap cu viaţa!“
21Şi El i -a zis: ,,Iată că-ţi fac şi hatîrul acesta, şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti.
22Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic pînă nu vei ajunge acolo.“ Pentru aceea s’a pus cetăţii aceleia numele Ţoar.
23Răsărea soarele pe pămînt, cînd a intrat Lot în Ţoar.
24Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc dela Domnul din cer.
25A nimicit cu desăvîrşire cetăţile acelea, toată Cîmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pămînt.
26Nevasta lui Lot s’a uitat înapoi, şi s’a prefăcut într’un stîlp de sare.
27Avraam s’a sculat a doua zi dis de dimineaţă, şi s’a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului.
28Şi -a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora, şi spre toată Cîmpia; şi iată că a văzut ridicîndu-se de pe pămînt un fum, ca fumul unui cuptor.
29Cînd a nimicit Dumnezeu cetăţile Cîmpiei, Şi -a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa.
30Lot a ieşit din Ţoar şi a rămas pe munte, cu cele două fete ale lui, căci s’a temut să rămînă în Ţoar. A locuit într’o peşteră, cu cele două fete ale lui.
31Cea mai mare a zis celei mai tinere: ,,Tatăl nostru este bătrîn; şi nu mai este nici un bărbat în ţinutul acesta, ca să intre la noi, după obiceiul tuturor ţărilor.
32Vino, să punem pe tatăl nostru să bea vin, şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.“
33Au făcut dar pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s’a dus şi s’a culcat cu tatăl ei. El n’a băgat de seamă nici cînd s’a culcat ea, nici cînd s’a sculat.
34A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: ,,Iată, eu m’am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să -i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta, şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.“
35Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tînără s’a dus şi s’a culcat cu el. El n’a băgat de seamă nici cînd s’a culcat ea, nici cînd s’a sculat.
36Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor.
37Cea mai mare a născut un fiu, căruia i -a pus numele Moab; el este tatăl Moabiţilor din ziua de azi.
38Cea mai tînără a născut şi ea un fiu, căruia i -a pus numele Ben-Ammi: el este tatăl Amoniţilor din ziua de azi.

Matei 6:1-18

Matei 6
1Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată dela Tatăl vostru care este în ceruri.
2Tu, dar, cînd faci milostenie, nu suna cu trîmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
3Ci tu, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta,
4pentruca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
5Cînd vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentruca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
6Ci tu, cînd te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
7Cînd vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.
8Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să -I cereţi voi.
9Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: ,,Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;
10vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt.
11Pînea noastră cea de toate zilele (Sau: pentru mîne.) dă-ne -o nouă astăzi;
12şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.);
13şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
14Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.
15Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
16Cînd postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorîtă, ca făţarnicii, cari îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
17Ci tu, cînd posteşti, unge-ţi capul, şi spală-ţi faţa,
18ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

    Read More   
Post a Comment
Name:
Email:
Website:
Comments: