M-am gândit să brodez un pic pe tema rezoluțiilor de anul nou. O să scriu în mai multe episoade, în luna curentă. iată primul episod.

Filipeni 3:13-14 Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

Celebrul fizician Albert Einstein care nu de mult a fost numit de revista Time ca fiind omul secolului trecut, călătorea într-o zi cu trenul, când controlorul biletelor veni și-i ceru biletul. Einstein s-a căutat în buzunare, biletul nu era acolo. S-a căutat în servietă, se uită pe bancheta pe care stătea dar nu găsi biletul. Controlurol, recunocându-l pe omul de știință spuse: „Domnule Eistein, eu știu cine sunteți și sunt sigur că v-ați cumpărat bilet. E în regulă”. Și controlorul continuă cu alți pasageri. Tocmai când să treacă în celălalt vagon, se mai uită o dată în urmă, și-l văzu pe Einstein cum era aplecat în genunchi, căutând pe sub bancheta pe care a șezut. Controlorul s-a dus înapoi la Einstein și i-a spus din nou: „Domnului Einstein, fiți liniștit, nu vă îngrijorați, noi știm cine sunteți, eu știu cine sunteți, știu că v-ați cumpărat bilet, nu-l mai căutați!” Einstein îl privi pe controlor și spuse: „tinere, și eu știu cine sunt. Ce nu știu eu este, unde merg?!”

Noi privim cu toții către trecerea dintre ani ca la ceva miraculos, care ne-ar ajuta să putem dincolo de trecut, începe o viață nouă în viitor. Dar în ceasul acela de la miezul nopții nu există nimic miraculos! Este un ceas ca oricare altul! Adevărul este că ceea ce am făcut în 31 decembrie vom face și la 1 ianuarie anul nou! Nimic nu s-a schimbat, dacă noi nu ne-am schimbat. Dacă nu am reușit să o rupem cu trecutul și să avem parte de un nou început.

Romanii aveau un zeu, Ianus. Ianus era zeul porților, al ușilor, al coridoarelor, al sfârșitului și începutului. De obicei era înfățișat ca având două fețe, cu un privind către trecut iar cu alta către viitor. De la el avem denumirea lunii Ianuarie. Zeul acesta cred că a fost „necesar” romanilor, deoarece în om există mereu tendința de a privi înapoi.

O, de-am putea să ne despărțim de trecut! Diavolul vrea ca noi să zăcem mereu în trecut, ca astfel să ne fure realizările viitorului. Și nu-i de mirat când vezi ucenici că se poticnesc în vreo lucrare sau cuvânt de-al lui Isus și se duc înapoi: Ioan 6:66 Din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi, și nu mai umblau cu El.

Este ușor să dai înapoi! Nu-ți trebuie nici un efort, nici voință, doar să te lași purtat de valuri unde-or merge ele! De aceea scriitorul evreilor zice: Evrei 10:38-39 Și cel neprihănit va trăi prin credință: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el.” Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se peardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului. Adică, avem nevoie de credință ca să trăim!

Ce fel de lucruri sunt „înapoi”? Păi, înapoi sunt căderile și nereușitele mele. Acolo-s scopurile fără merite care mi le-am fizat, și ce bine le-am mai nimerit! Tot acolo sunt eșecurile de a stabili ținte merituoase. În trecut sunt bâjbăielile prin ceață, poticnelile, căderile cu încercările multiple de a mă scula.

Înapoi sunt regretele: „oh, dacă aș fi făcut altfel! Oh, dacă aș fi spus (sau, dacă nu aș fi spus) asta… Oh, dacă aș fi știut să aleg altfel…” Tot înapoi sunt lucruri care acum ne par că ar fi fost mai bune: „castraveții Egiptului”. Când eram în Egipt, ne scârbisem de castraveți! Visam la alte legume, sau fie și castraveți, dar măcar experimentați în libertate! Dar acum avem libertatea și aceasta a venit cu alte împrejurări și alimente. Și noi analizăm libertatea prin prisma mâncărilor! Noi însă trăim în trecut!

Acolo unde mai sunt și alte lucruri ce le-am lăsat: poate fii și fiice, averi, relații, prieteni, obiceiuri. Ca soția lui Lot, ne întoarcem mereu către ele. În privirile noastre se citește regretul că a trebuit să le părăsim. Drumul acesta nou, care ne conduce către salvare nu ne umple de nici o bucurie. Da, în urmă ne-am lăsat prietenii! Și ce dacă ei au fost nepotriviți? Ce dacă ne-au încurajat la chestii frivole? Ce dacă cu ei ni se părea că nu trebuie decât să ne distrăm, să bem și să mâncăm, că și așa mâine vom muri? Ce dacă prietenii ne erau nepotriviți? Ce dacă conversțiile cu ei erau inutile? Și glumele proaste, și vorbele fără perdea, și apoi, bețiile! Dom´le, bețiile acelea, orgiile după care ne dureau capul câte două zile! Ei, ce le regretăm pe acelea! Dar, ele cunt acum în urmă..

Acolo, înapoi, sunt încercările acelea de a fi ceea ce nu eram, de a părea că suntem altceva! Ah, urmărirea lui Ionescu și Popescu, și lupta de a fi ca ei, de a cumpăra mobilă ca ei, de a merge în stațiunile unde mergeau ei, de a avea țoale ca ei… Împreună cu aceste lucruri, tot acolo, înapoi sunt amestecurile-n treburile altora. Băgarea nasului unde nu ne fierbea oala! Era neprihănirea proprie, bazarea pe noi înșine, mândria de capacitățile noastre sau rușinea de inadevența noastră. Era auto mulțumirea cu nemulțumirile. Înapoi sunt promisiunile neîmplinite, minciunile, adevărurile spuse pe jumătate.

Înapoi sunt astfel de lucruri! Și ce fac unii cu „înapoi”? Cu trecutul? Păi unii re-trăiesc trecutul! Țepușul unei experiențe proaste din trecut le străpunge din nou inima! Revizitează mereu trecutul lăsându-se în mod voit în soarta deznădejdii și a compătimirii de sine. „Ce-am suferit eu… ce mi s-a făcut… ce nedreptate… ce-am îndurat eu…”

Alții se predau trecutului! „Prezentul și viitorul nu mai pot schimba nimic”, zic ei! Nu se mai poate face nimic. Zarurile au fost aruncate și într-un mod fatalist, trebuie să acceptăm rezultatul așa cum este el.

Ce-i de făcut? Data viitoare vom vedea că nu totul din trecut este rău…

The Rezoluții de Anul Nou - 1 by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.