Feb 02 2008
AlGor(e)itmul baptiștilor ne-sudiști (2)
Unul dintre lucrurile cu care Carter nu-i de acord este războiul din Irak. Cu toate acestea, mare parte din încurcătura din Orientul Mijlociu, mai ales din Iran, se datorează lui Carter. De ce? Pentru că cu mulți ani în urmă, Iranul era unul dintre cei mai puternici aliați americani din zonă și era condus de către șahul Mohamed Reza Phlavi, prieten cu SUA. Cu și mai mulți ani în urmă, în Iran a trăit un om pe care Carter îl privea ca pe un „om sfânt” (expresia aparține de fapt lui Andrew Young, ambasador SUA la ONU; ambasadorul lui Carter în Iran, William Sullivan spunea despre el că este asemănător lui Gandhi): ayatolahul Khomeini. „Sfântul” trăia în exil de câțiva ani, la Najaf în Irak. De acolo își propaga învățăturile extremiste prin intermediul unor casete ce erau trimise în Iran și împrăștiate de suporteri.
Sursa pozelor: Wikipedia
Șahul iranului începuse prin 1963 o „revoluție albă” în Iran, care printre altele promitea emanciparea femeilor, permisiunea ca posturi guvernamentale să fie ocupate și de ne-musulmani, modernizarea învățământului, etc. Khomeini s-a împotrivit și în 1964 a fost trimis în exil unde a petrecut 14 ani. El privea Occidentul ca pe o plagă și i se împotrivea până la sânge.
Aici intră în scenă Carter. Ales președinte în 1976 (anul în care Clinton devine procuror-șef în Arkansas și Al Gore intră în politică ca membru în Camera Reprezentanților din statul Tennessee) Carter începe intervențiile sale pe scena politicii mondiale prin a exercita presiuni asupra șahului ca acesta să facă concesii prizonierilor politici și să nu mai cenzureze presa. Sub presiunea prim-ministrului iranian Shapour Bakhtiar, la sugestia americanilor, șahul pleacă la 1979 în exil. Bakhtiar eliberează toți deținuții politici, re-aduce pe Khomeini înapoi și Revoluția Islamică înaintează cu toate pânzele sus.
Evenimentele acestea duc mai târziu la războiul dintre Iran și Irak (un război al ideologiilor), la islamizarea altor națiuni, la nașterea organizațiilor teroriste de tip Al-Qaeda și la haosul actual de pe scena politică. Cine a moșit activ bazilicul acesta? Carter. Fostul președinte american crede că orice conflict se poate rezolva pe cale pașnică, prin convorbiri și diplomație. Aceasta este o utopie. Poziția sa politică a sprijinit mișcarea Sandinistă din Nicaragua, a redus prezența americană din Coreea de Sud, a dat Canalul Panama (construit de americani) statului Panama, a ajutat în secret facțiunile islamiste din Afganistan, a dus la criza ostaticilor americani din Iran. Carter a muncit la tratatul SALT II, din care SUA s-au retras pe vremea lui Reagan, după ce SUA au realizat că Uniunea Sovietică nu joacă cinstit (vezi invadarea Afganistanului și trimiterea de agenți sovietici în CUBA, printre altele). După retragerea din SALT II, Reagan a continuat o politică de puternică înarmare a SUA, politică ce printre altele, a ajutat la îmgenunchierea URSS-ului.
Nu pot trece la discutarea următorului personaj fără să nu amintesc și lucruri bune făcute de Carter. Pacifismul său a ajutat la semnarea acordului de la Camp David între Israel și Egipt. Dincolo de naivitatea sa politică, de liberalismul său ideologic, Carter este un om care a făcut și mult bine celor oropsiți de soartă. Centrul Carter se luptă pentru drepturile omului, și pentru eradicarea bolilor (precum malaria). De asemenea președintele este membru activ al organizației Habitat for Humanity prin intermediul căreia fostul președinte participă la construirea de case pentru săraci.
The AlGor(e)itmul baptiștilor ne-sudiști (2) by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
No responses yet
