PERSPECTIVE CRESTINE

Eu nu cred că Dumnezeu se ascunde de noi, ci noi ne ascundem de Dumnezeu.

Este vocea Lui cea care ne cheamă spre El şi inima Sa de tată se bucură atunci când noi auzim chemarea Lui şi începem să ne apropiem de El.  Astfel, când ne-am îndepărtat de Domnul, singura chemare pe care o auzim este aceea de a ne întoarce la El.

Prea mulţi creştini i-am auzit plângându-se că nu mai aud vocea Domnului, călăuzirea Sa.  Dar, aud mereu o chemare de a se apropia de Domnul!  Inima lor, le vorbeşte din partea Domnului să-I caute faţă (Ps 27:8  Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!).   Şi m-am gândit că atunci când suntem departe de Domnul, nici nu avem nevoie să auzim călăuzirea Sa ci numai chemarea Sa de a ne întoarce la El, de a ne apropia de El.  Abia apoi, după ce ne-am apropiat, vom fi călăuziţi.

Astăzi Numeri capitolele 1 şi 2, Marcu 3:1-9

Capitolul 1

1. Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai, în cortul întâlnirii, în cea dintâi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieşirea lor din ţara Egiptului. El a zis:

2. „Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele tuturor bărbaţilor, Continue Reading »

În seara aceasta am putut observa de aici din Seattle o eclipsă de lună.  Cerul a fost destul de senin pentru a putea fi urmărită pentru vreo trei ore.  Culorile pline de dramatism ale lunii, de la strălucitorul luminii până la roşul sângeriu trecând prin cenuşiu au făurit un adevărat spectacol care te-a făcut să ignori frigul şi să sati cu capul pe spate şi faţa spre cer… Oricum, o eclipsă totală a lunii nu va mai avea loc până prin 2010.

Observarea eclipsei m-a dus cu gândul la biserica lui Isus.   Când şi-a visat Iosif visurile sale, unul dintre ele avea de-a face cu soarele, luna şi stelele plecându-se în faţa lui Gen 37).  În explicaţia sa, soarele era tatăl, luna era mama şi stelele erau fraţii lui.  Pavel mai târziu face referire la strălucirea soarelui, a lunii şi a stelelor (1 Cor 15:41) şi face distincţie între strălucirile acestor corpuri cereşti.  În înţelegerea mea, luna simbolizează biserica lui Christos.  Ea luminează noaptea după cum soarele luminează ziua (Gen 1).  Dar luna nu are lumină proprie, ea primeşte şi reflectă lumina de la soarele.

Maleahi 4:2 (Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi, şi veţi sări ca viţeii din grajd) vorbeşte despre  „Soarele Neprihănirii”.  Soarele este Christos, luna este biserica.  Eclipsa  de lună apare când umbra pământului se pune între lumina soarelui şi lună.  Oricât de interesantă şi spectaculoasă ar fi o eclipsă de lună naturală, în domeniul spiritual când umbra pământului împiedică lumina lui Christos să ajungă la Biserică, pentru ca aceasta să reflecte mai departe lumina lui Isus asupra lumii, atunci priveliştea este jalnică!  Spectacolul este gustat numai de cei răi care primesc astfel muniţii de a trage în biserică.  Şi dacă lumina noastră este estompată, sau, Doamne fereşte, este întuneric (Mat 6:23) atunci nu rezist să mă mai uit, decât să plâng…