PERSPECTIVE CRESTINE

Astăzi Numeri capitolele 12, 13 şi 14, Marcu 5:21-43

 Capitolul 12

1. Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană.

2. Şi au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” Şi Domnul a auzit-o.

3. Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului.

4. Deodată Domnul a zis lui Moise, lui Aaron şi Mariei: „Duceţi-vă, câteşitrei la cortul întâlnirii.” Şi s-au dus câteşitrei.

5. Domnul S-a pogorât în stâlpul de nor, şi a stat la uşa cortului. A chemat pe Aaron şi pe Maria, şi ei s-au apropiat amândoi.

6. Şi a zis: „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.

7. Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea.

8. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?”

9. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat.

10. Norul s-a depărtat de pe cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră.

11. Atunci Aaron a zis lui Moise: „Ah, domnul meu, nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi, şi de care ne-am făcut vinovaţi!”

12. Să nu fie Maria ca un copii născut mort, a cărui carne este pe jumătate putredă când iese din pântecele mamei lui”!

13. Moise a strigat către Domnul, zicând: „Dumnezeule, Te rog, vindecă-o!”

14. Şi Domnul a zis lui Moise: „Dacă ar fi scuipat-o tatăl ei în obraz, n-ar fi fost ea oare de ocară timp de şapte zile? Să fie închisă deci şapte zile afară din tabără; după aceea, să fie primită în tabără.”

15. Maria a fost închisă şapte zile afară din tabără. Şi poporul n-a pornit, până ce a intrat din nou Maria în tabără.

16. După aceea, poporul a plecat din Haţerot, şi a tăbărât în pustia Paran.

Capitolul 13

1. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2. „Trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimiţi câte un om pentru fiecare din seminţiile părinţilor lor, toţi să fie dintre fruntaşii lor.”

3. Moise i-a trimis din pustia Paran, după porunca Domnului; toţi oamenii aceştia erau căpetenii ale copiilor lui Israel.

4. Iată numele lor: pentru seminţia lui Ruben: Şamua, fiul lui Zacur;

5. pentru seminţia lui Simeon: Şafat, fiul lui Hori;

6. pentru seminţia lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune;

7. pentru seminţia lui Isahar: Igual, fiul lui Iosif;

8. pentru seminţia lui Efraim: Hosea, fiul lui Nun;

9. pentru seminţia lui Beniamin: Palti, fiul lui Rafu;

10. pentru seminţia lui Zabulon: Gadiel, fiul lui Sodi;

11. pentru seminţia lui Iosif, seminţia lui Manase: Gadi, fiul lui Susi;

12. pentru seminţia lui Dan: Amiel, fiul lui Ghemali;

13. pentru seminţia lui Aşer: Setur, fiul lui Micael;

14. pentru seminţia lui Neftali: Nahbi, fiul lui Vofsi;

15. pentru seminţia lui Gad: Gheuel, fiul lui Machi.

16. Acestea sunt numele bărbaţilor, pe care i-a trimis Moise să iscodească ţara. Lui Hosea, fiul lui Nun, Moise i-a pus numele Iosua.

17. Moise i-a trimis să iscodească ţara Canaanului. El le-a zis: „Mergeţi de aici spre miazăzi, şi apoi să vă suiţi pe munte.

18. Vedeţi ţara, vedeţi cum este ea, cum este poporul care o locuieşte, dacă este tare sau slab, dacă este mic sau mare la număr;

19. vedeţi cum este ţara în care locuieşte: dacă este bună sau rea; cum sunt cetăţile în care locuieşte: dacă sunt deschise sau întărite;

20. cum este pământul: dacă este gras sau sterp, dacă sunt sau nu copaci pe el. Fiţi cu inimă, şi luaţi cu voi roade din ţară.” Era pe vremea când încep să se coacă strugurii.

21. Ei s-au suit, şi au iscodit ţara, de la pustia Ţin până la Rehob, pe drumul care duce la Hamat.

22. S-au suit pe la miazăzi, şi au mers până la Hebron, unde se aflau Ahiman, Şeşai şi Talmai, copiii lui Anac. Hebronul fusese zidit cu şapte ani înainte de cetatea Ţoan din Egipt.

23. Au ajuns până la valea Eşcol; acolo au tăiat o ramură de viţă cu un strugur, şi l-au dus câte doi cu ajutorul unei prăjini, au luat şi rodii şi smochine.

24. Locul acela l-au numit valea Eşcol (Strugure), din pricina strugurelui pe care l-au tăiat de acolo copiii lui Israel.

25. S-au întors de la iscodirea ţării după patruzeci de zile împlinite,

26. Au plecat şi au ajuns la Moise şi la Aaron, şi la toată adunarea copiilor lui Israel, la Cades, în pustia Paran. Le-au adus ştiri, lor şi întregii adunări, şi le-au arătat roadele ţării.

27. Iată ce au istorisit lui Moise: „Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere, şi iată-i roadele.

28. Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac.

29. Amaleciţii locuiesc ţinutul de la miază-zi; Iebusiţii şi Amoriţii locuiesc muntele; şi Canaaniţii şi Hetiţii locuiesc lângă mare şi de-a lungul Iordanului.”

30. Caleb a potolit poporul, care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim, şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!”

31. Dar bărbaţii care fuseseră împreună cu el au zis: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.”

32. Şi au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă.

33. Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.”

Capitolul 14

1. Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea.

2. Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului, sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta?

3. Pentru ce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?”

4. Şi au zis unul altuia: „Să ne alegem o căpetenie, şi să ne întoarcem în Egipt.”

5. Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ, în faţa întregii adunări a copiilor lui Israel care era strânsă laolaltă.

6. Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele,

7. şi au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: „Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim, este o ţară foarte bună, minunată.

8. Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta, şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere.

9. Numai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au nici un sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!”

10. Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre, când slava Domnului s-a arătat peste cortul întâlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel.

11. Şi Domnul a zis lui Moise: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui?

12. De aceea, îl voi lovi cu ciumă, şi-l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decât el.”

13. Moise a zis Domnului: „Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta.

14. Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui ziua într-un stâlp de nor, şi noaptea într-un stâlp de foc.

15. Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, care au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice:

16. ,Domnul n-avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i-o va da: de aceea l-a omorât în pustie!’

17. Acum, să se arate puterea Domnului în mărimea ei, cum ai spus când ai zis:

18. ,Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam.

19. Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici.”

20. Şi Domnul a spus: „Iert cum ai cerut.

21. Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu şi că slava Domnului va umple tot pământul,

22. atât este de adevărat că toţi cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea, şi minunile pe care le-am făcut în Egipt şi în pustie, şi totuşi M-au ispitit de zece ori acum, şi n-au ascultat glasul Meu,

23. toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da, şi anume, toţi cei ce M-au nesocotit, n-o vor vedea.

24. Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh, şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni.

25. Amaleciţii şi Canaaniţii locuiesc valea aceasta: deci mâine, întoarceţi-vă, şi plecaţi în pustie, pe calea care duce spre Marea Roşie.”

26. Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:

27. „Până când voi lăsa această rea adunare să cârtească împotriva Mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel, care cârteau împotriva Mea.

28. Spune-le: ,Pe viaţa Mea!’ zice Domnul, ,că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele.

29. Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cârtit împotriva Mea,

30. nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.

31. Pe copilaşii voştri însă, despre care aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi.

32. Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.

33. Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie, şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.

34. După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre; adică un an de fiecare zi: şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi.

35. Eu, Domnul, am vorbit! În adevăr, aşa voi face acestei rele adunări, care s-a unit împotriva Mea; vor fi nimiciţi în pustia aceasta şi în ea vor muri.”

36. Bărbaţii pe care îi trimisese Moise să iscodească ţara, şi care, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cârtească împotriva lui, înnegrind ţara;

37. oamenii aceştia, care înnegriseră ţara, au murit acolo înaintea Domnului, loviţi de o moarte năpraznică.

38. Numai Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viaţă dintre oamenii aceia care se duseseră să iscodească ţara.

39. Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel; şi poporul a fost într-o mare jale.

40. S-au sculat dis-de-dimineaţă a doua zi, şi s-au suit pe vârful muntelui, zicând: „Iată-ne! suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.”

41. Moise a zis: „Pentru ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti.

42. Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.

43. Căci Amaleciţii şi Canaaniţii sunt înaintea voastră, şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.”

44. Ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui; dar chivotul legământului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei.

45. Atunci s-au pogorât Amaleciţii şi Canaaniţii, care locuiau pe muntele acela, i-au bătut, şi i-au tăiat în bucăţi până la Horma.

Marcu 5:21-43

21. După ce a trecut Isus iarăşi de cealaltă parte, cu corabia, s-a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lângă mare.

22. Atunci a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntaşul s-a aruncat la picioarele Lui,

23. şi I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască.”

24. Isus a plecat împreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi-L îmbulzea.

25. Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge.

26. Ea suferise mult de la mulţi doctori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nici o uşurare; ba încă îi era mai rău.

27. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime, şi s-a atins de haina Lui.

28. Căci îşi zicea ea: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.”

29. Şi îndată, a secat izvorul sângelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală.

30. Isus a cunoscut îndată că o putere ieşise din El; şi, întorcându-Se spre mulţime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?”

31. Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte, şi mai zici: „Cine s-a atins de Mine?”

32. El se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.

33. Femeia, înfricoşată şi tremurând, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui, şi I-a spus tot adevărul.

34. Dar Isus i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace, şi fii tămăduită de boala ta.”

35. Pe când vorbea El încă, iată că vin nişte oameni de la fruntaşul sinagogii, care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învăţătorul?”

36. Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!”

37. Şi n-a îngăduit nimănui să-L însoţească, afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov.

38. Au ajuns la casa fruntaşului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, şi pe unii care plângeau şi se tânguiau mult.

39. A intrat înăuntru, şi le-a zis: „Pentru ce faceţi atâta zarvă, şi pentru ce plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.”

40. Ei îşi băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei, şi pe cei ce-L însoţiseră, şi a intrat acolo unde zăcea copila.

41. A apucat-o de mână, şi i-a zis: „Talita cumi”, care, tălmăcit, înseamnă: „Fetiţo, scoală-te, îţi zic!”

42. Îndată fetiţa s-a sculat, şi a început să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniţi.

43. Isus le-a poruncit cu tărie să nu ştie nimeni lucrul acesta; şi a zis să dea de mâncare fetiţei.

Word Count: 2517

Trackback URI | Comments RSS