Archive for February, 2008

Feb 06 2008

Profile Image of Ted
Ted

Cine-și va păstra viața, o va pierde!

bush-curry-mercer.jpg

Cu 5 ani în urmă, când încă locuiam în Oregon, am primit un telefon de la o prietenă de-a noastră din Tennessee să ne ducem la o biserică anume dacă vrem să ne întâlnim cu fiica ei.  Aceasta urma să fie vorbitoare principală la întâlnirea de misiune a bisericii și nu, nu va putea locui la noi dar i-ar face plăcere dă ne revedem.  Fiica se numea Dayna Curry și era una dintre cele două misionare americane care au fost luate prizoniere de către talibani în Afganistan în anul 2001.  Cealaltă misionară era Heather Mercer.  Ele au fost prizoniere 105 zile, până când au fost eliberate de americani.

Sigur că ne-a făcut plăcere întâlnirea cu Dayna și mai ales să vedem că este bine, sănătoasă, cu credința și pasiunea pentru Domnul intacte.  Ba chiar ne anunța că se va duce înapoi în lumea arabă după o scurtă ședere în SUA.  Și așa a și făcut.  Acum este în Irak împreună cu soțul ei și fiica lor de 2 ani.  Continuă să-l prezinte pe Isus musulmanilor!

Prietena ei, Heather Mercer a fost weekendul trecut în Portland, la aceeași conferință de misiune, acum la a șasea ediție.  13 mii de creștini interesați de misiune au participat din zona de NW.  În cuvântarea sa, Heather a amintit participanților că cei cărora le este frică pentru propria viață, nu vor face mare lucru pentru Domnul și Împărăția Sa.  „Dorința de a-ți păstra viața este probabil unul dintre cele mai periculoase mecanisme folosite de diavolul pentru a continua să țină lumea sub controlul său.  Ca să cucerești lumea pentru Christos, îți trebuie cel puțin două lucruri: să fii nebun pentru El și să nu-ți fie frică pentru viața ta!”  Apoi a continuat: „pentru a învinge frica, ai nevoie de o dragoste adevărată pentru Domnul și pentru oamenii de pretutindeni pe care-i iubește El!.”

Eu nu pot vorbi pentru bisericile din România, dar aici în diaspora, bisericile românești sunt destul de nepăsătoare față de lucrarea de misiune.  Nici nu știu dacă este frica sau dorința de a-și păstra viața, cum spunea Heather, sau este dragostea pentru lumea de acum, cum zicea Pavel!  Orice este, bine nu este!  Dacă nu atacăm lumea și păcatul în afara celor patru pereți ai adunărilor, șumea își va lua nasul la purtare și ne va ataca în biserică.  Astfel biserica va deveni „lumească”.  Cred că unii știți despre ce vorbesc!

4 responses so far

Feb 06 2008

Profile Image of Ted
Ted

Februarie 6, 2008 - Biblia într-un an

Filed under Biblia intr-un an

Exod capitolele 39 și 40, Matei capitolul 23:23-39

Capitolul 39

1. Cu materiile vopsite în albastru, în purpuriu şi în cărămiziu, au făcut veşmintele preoţilor pentru slujba sfântului locaş, şi au făcut veşminte sfinte lui Aaron, cum poruncise lui Moise Domnul.

2. Au făcut efodul de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu, şi de in subţire răsucit. Continue Reading »

3 responses so far

Feb 05 2008

Profile Image of Ted
Ted

PRODUS PENTRU CURĂȚAT ECRANUL MONITORULUI DVS.

Filed under Curiozitati

FOARTE IMPORTANT: MENȚINEȚI-VĂ ECRANUL MONITORULUI CURAT! IATĂ UN PRODUS INOVATOR!

http://www.linein.org/media/screenclean.swf

CU PLĂCERE!

2 responses so far

Feb 05 2008

Profile Image of Ted
Ted

Februarie 5, 2008 - Biblia într-un an

Filed under Biblia intr-un an

Exod capitolele 36, 37 și 38, Matei capitolul 23:1-22

Exod 36

1 Beţaleel, Oholiab şi toţi bărbaţii iscusiţi în care pusese Domnul înţelepciune şi pricepere ca să ştie să facă lucrările rânduite pentru slujba Sfântului locaş, au făcut totul după cum poruncise Domnul.

2 Moise a chemat pe Beţaleel, Oholiab şi pe toţi bărbaţii iscusiţi în mintea cărora pusese Domnul pricepere, şi anume pe toţi cei cu tragere de inimă la lucrul acesta ca să-l facă. Continue Reading »

No responses yet

Feb 04 2008

Profile Image of Ted
Ted

AlGor(e)itmul baptiștilor ne-sudiști (3)

Ne luăm cu regret rămas bun de la Carter, prietenul unor faimoși dictatori (printre aceștia, Fidel al Cubei, Sadamm Hussein al Irakului, mareșalul Tito, Ceaușescu, Marcos din Filipine, Zia ul-Haq al Pakistanului, Kim Il Sung an Coreii de Nord ca să numim doar câțiva) pentru a ne opri o clipă la un alt invitat de seamă la conferința baptiștilor ne-sudiști: Bill Clinton. Continue Reading »

6 responses so far

Feb 04 2008

Profile Image of Ted
Ted

Februarie 4, 2008 - Biblia într-un an

Filed under Biblia intr-un an

Exod capitolele 34 și 35, Matei capitolul 22:23-46

Exod 34

1 Domnul i-a zis lui Moise: „Taie două table din piatră ca cele dintâi şi Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le-ai sfărîmat.

2 Fii gata dis-de-dimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui.

3 Nimeni să nu se suie cu tine şi nimeni să nu se arate pe tot muntele; şi nici boi, nici oi să nu pască pe lângă muntele acesta.” Continue Reading »

No responses yet

Feb 03 2008

Profile Image of Ted
Ted

February 3, 2008 - Biblia într-un an

Filed under Biblia intr-un an

Exod capitolele 31, 32 și 33, Matei capitolul 22:1-22

Exod 31

1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

2 „Să ştii că am ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda.

3 L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări,

4 i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă,

5 să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn şi să facă tot felul de lucrări. Continue Reading »

6 responses so far

Feb 03 2008

Profile Image of Ted
Ted

Mici informații despre Super Bowl LXII

Filed under Comentarii, Stiri Generale

superbowl01.jpg

Duminica trecută mi-era frică să nu fi ales ca dată pentru mini-vacanța noastră din Arizona weekendul meciului de fotbal american care încheie fiecare sezon de fotbal din SUA.  NFL (National Football League) are două „conferințe”, AFC (American Football Conference) și NFC (National Football Conference).  Echipele plasate pe primul loc în fiecare dintre conferințe joacă între ele pentru titlul național al anului 2007.  Meciul are loc întotdeauna într-una din duminicile lunii Ianuarie-Februarie a anului următor pe unul dintre cele 20 de stadioane calificate să găzduiească un asemenea eveniment.  Anul acesta meciul se joacă în 3 Februarie în Phoenix, Arizona.

Duminica de Super Bowl este un fel de sărbătoare, nu doar sportivă, a americanilor.  Unii duc televizoare sau proiectoare în biserici și după serviciul de dimineață, se uită cu toții la meci, consumând hot-dogs sau grătare sau hamburghere și tot felul de băuturi și alte mizilicuri.  Alții se adună prin baruri.  Unii preferă acasă cu prietenii.  Meciul se poate urmări gratuit la un program de televiziune națională.

Anul acesta peste 120 de mii de americani au călătorit la Phoenix.  Stadionul are o capacitate de 70 de mii, dar nu-i bai!  Lumea merge pentru spectacol și tot felul de alte funcțiuni.  Un bilet ieftin costă trei mii de dolari.  O cameră de hotel care până duminica trecută costa $80 acum costă $900 cu un minim de 10 nopți.  La hotelurile de 3-5 stele, o cameră de hotel ajunge la $8,000/noapte cu minimum 5 nopți.  Biletele de avion sunt mai scumpe, de asemenea mâncarea, cu un cuvânt, totul este muuuult mai scump!  Se estimează că un oraș care găzduiește evenimentul sportiv are un venit de câteva sute de milioane de dolari.

Transmisia TV este întreruptă de mici pauze de publicitate.  Un spot de numai 15 secunde poate costa câteva milioane de dolari.  Firmele care fac publicitate pregătesc spoturile noi în mare secret.  Acestea sunt lansate cu ocazia meciului acestuia și vor fi reluate pe parcursul anului.  Este un concurs de cea mai reușită reclamă.  Peste 40% din casele americane se vor uita la meci (120 de milioane de telespectatori).  Spectacolul va conține în afară de meciul propriuzis o mulțime de alte puncte muzicale și de divertisment.

Am uitat să vă spun echipele!  (Ca și cum v-ar interesa!)  New York Giants (NFC) și New England Patriots (AFC).  Cu care țin?  Păi dacă nu mă interesează prea tare sportul acesta, cu amândouă!  Adică, mi-e total indiferent cine câștigă sau pierde.  I´ve got no horse in this race.  Adevărul este că înțeleg și gust în oarecare măsură sportul acesta.  Nu pot spune că prefer soccerul (fotbalul european).  Dar dacă nu am timp pentru a urmări meciul n-o să-l urmăresc și n-o să-mi pară rău!  Mi-e indiferent.  Cum le e unora de Domnul și ale Lui!  Dar asta, altă dată, fără amestecul cu sportul.

9 responses so far

Feb 02 2008

Profile Image of Ted
Ted

AlGor(e)itmul baptiștilor ne-sudiști (2)

Promiteam continuarea brodării pe tema axei liberale Carter-Clinton-Gore.  Iată aici al doilea episod.

Unul dintre lucrurile cu care Carter nu-i de acord este războiul din Irak.  Cu toate acestea, mare parte din încurcătura din Orientul Mijlociu, mai ales din Iran, se datorează lui Carter.  De ce?  Pentru că cu mulți ani în urmă, Iranul era unul dintre cei mai puternici aliați americani din zonă și era condus de către șahul Mohamed Reza Phlavi, prieten cu SUA.  Cu și mai mulți ani în urmă, în Iran a trăit un om pe care Carter îl privea ca pe un „om sfânt” (expresia aparține de fapt lui Andrew Young, ambasador SUA la ONU; ambasadorul lui Carter în Iran, William Sullivan spunea despre el că este asemănător lui Gandhi): ayatolahul Khomeini.  „Sfântul” trăia în exil de câțiva ani, la Najaf în Irak.  De acolo își propaga învățăturile extremiste prin intermediul unor casete ce erau trimise în Iran și împrăștiate de suporteri. Continue Reading »

No responses yet

Feb 02 2008

Profile Image of Ted
Ted

Februarie 2, 2008 - Biblia într-un an

Filed under Biblia intr-un an

Exod capitolele 29 și 30, Matei capitolul 21:23-46

Exod 29

1 Iată ce vei face ca să-i sfinţeşti şi să-Mi împlinească slujba de preoţi. Ia un viţel şi doi berbeci fără cusur.

2 Fă, din făină aleasă de grâu, nişte azimi, turte nedospite, frământate cu untdelemn şi plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn.

3 Să le pui într-un coş şi să le aduci împreună cu viţelul şi cei doi berbeci. Continue Reading »

No responses yet

Feb 01 2008

Profile Image of Ted
Ted

AlGor(e)itmul baptiștilor ne-sudiști (1)

Mda.  Troica Jimmy Carter, Bill Clinton și Al Gore participă ca persoane de seamă la o conferință baptistă a unor baptiști americani.  Se zice că peste 20 de mii de inși participă la eveniment, la care cineva ar fi spus, e mulți dar e liberali!  Cum de pun pe ei eticheta asta, fără să-i cunosc?  Păi, dacă alții liberali nu ar fi printre ei, asocierea lor cu cei trei mușchetari de mai sus îi face liberali!  Ca să nu mai vorbim că unul dintre inițiatori a fost Carter: poate ieși ceva bun din… Carter? Continue Reading »

8 responses so far

Feb 01 2008

Profile Image of Ted
Ted

Februarie 1, 2008 - Biblia într-un an

Filed under Biblia intr-un an

Exod capitolele 27 și 28, Matei capitolul 21:1-21

Exod 27

1 Altarul să-l faci din lemn de salcîm; lungimea lui să fie de cinci coţi şi lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri şi înălţimea lui să fie de cinci coţi.

2 În cele patru colţuri să faci nişte coarne care să fie dintr-o bucată cu altarul; şi să-l acoperi cu aramă. Continue Reading »

No responses yet

« Newer Posts