Posted on 25-03-2008
Filed Under (Meditatii) by Ted

father-and-son.jpg

De obicei, mamele sunt considerate a fi gingașe.  Gingășia este o caracteristică mai degrabă feminină.  Pentru ea îți trebuie delicatețe, suplețe, sensibilitate, bun simț.  Bărbaților le place să fie la celălalt pol, să fie considerați „macho”.  Auzeam o doamnă spunând deunăzi unei prietene de-a ei că bărbatul ei este cam din topor.  Bărbatul ei trăgea și el cu urechea, și am văzut pe fața lui un zâmbet larg de om satisfăcut, ca și când „din topor” ar fi ceva lăudabil.

De data aceasta însă, era deosebit.  Să vă povestesc.  În frizerie intră un bărbat cu un copil.  Copilul să fi avut vreo 4-5 ani.  Semăna cu bărbatul, deci am presupus că e tata și fiul.  Tata era îmbrăcat în haine militare.  Când le-a venit rândul, frizerița a plasat pe scaunul de frizer un înălțător pe care să se așeze copilul, pentru a fi la înălțimea potrivită tunsului și pentru a se vedea în oglindă.  Dar tatăl a spus că nu este nevoie de înălțător.  În schimb, s-a așezat el în scaunul de frizer, luîndu-și apoi fiul în brațe.

Frizerița și-a început munca.  Tatăl șoptea mereu băiatului în ureche că e în regulă.   Din când în când, îi pune mâna pe frunte ca să nu-i cadă copilului firele de păr în ochi.  Tatălui nu-i păsa că el se umple de păr.  Doar copilului să-i fie bine, să nu-i fie frică de zumzetul aparatelor, de femeia necunoscută.  Și în cele din urmă, fiul a fost tuns proaspăt.  Fără nici o lacrimă, fără scandal.

Gingășie.  De la un militar învățat să înfrunte viața cu asprime, să fie probabil dus și hotărât.  De ce?  Pentru că era fiul său!  Poate că nu ar strica să învățăm și noi bărbații să manifestăm un pic de gingășie.  Pentru că așa se poartă Dumnezeu cu noi.  Când El spune că ne-a purtat pe umeri din tinerețe și încă vrea să ne mai poarte, este gingășie.  Când El spune că va șterge orice lacrimă din ochii noștri, este gingășie.  Când El ne cheamă la Sine pe toți cei trudiți și împovorați, e gingășie!  Avem de la cine învăța!  Desigur, dacă suntem… fii!

Views Counter v.0.10 Viewed 59 times by 36 viewers

    Read More   

Comments

omar ROMANIA on 25 March, 2008 at 5:18 am #

:razz: dragul meu prieten eşti gingaş prin definiţie. mă întreb dacă mai există cineva asemenea ţie. :roll:


Ted UNITED STATES on 25 March, 2008 at 8:43 am #

omar,
eram gata sa zic “salam aleikum” cind ti-am zarit numele. Apoi am priceput. Cum la fel am priceput si aprecierea ta, “tongue in cheek”. ;-)


Vasile Bel ROMANIA on 25 March, 2008 at 11:29 pm #

Dumnezeu a pus gingasie in noi. Unii o inabusa, dar cred ca toti am vrea ca cei din jur sa se poarte cu gingasie cu noi, dar trebuie s-o indreptam si spre cei din jur.
Taine -Costache Ioanid
Dar sufleul? Dar duhul? Lumi latente!
Ce taine-avem în noi şi nu le ştim!
Suntem neexplorate continente!
În lut nu sunt vibrări de sentimente.
Tu ce-ai ascuns în noi?… căci Te iubim…


Violeta ROMANIA on 26 March, 2008 at 4:28 am #

Frumos exemplu!


Ted UNITED STATES on 26 March, 2008 at 8:28 pm #

Vasile Bel »
la timp poezia! Mutumesc.


Ted UNITED STATES on 26 March, 2008 at 8:30 pm #

Violeta »
daca am avea ochi sa le vedem, timp sa le admiram, in jurul nostru sunt exemple din belsug! Mie mi-e ciuda pe mine insumi cind nu le vad la timp. Ele sunt menite sa ne imbogateasca experienta, sa ne aduca cunoastere. Ca exemplul de mai sus, in care mi l-am inchipui pe Tata cum ne fereste adesea sa nu ne intre in ochi ccea ce ne-ar dauna. Sau ne tine in brate, cind ne e mai greu, ca-n poezia aceea cu „urme pe nisip”.


Violeta on 27 March, 2008 at 7:32 am #

Asa este…


Post a Comment
Name:
Email:
Website:
Comments: