„Dacă acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, ce veți deveni voi, care nu l-ați citit luna trecută? „O lună, domnule? Nu l-am citit de-un an!” Da, unii dintre voi nu l-ați citit deloc! O mulțime de oameni tratează Biblia cu multă politețe. Au o Biblie mică, de buzunar, legată frumos; o țin învelită într-o batistă și o duc astfel la locul de închinare; când se întorc acasă, o pun într-un sertar până duminica viitoare; apoi scot din nou Biblia pentru o plimbare la capelă; e singura aerisire pe care o primește săraca Biblie. Așa tratați voi mesagerul acesta ceresc. Pe Bibliile voastre s-a așternut suficient praf încât să puteți scrie cu degetele voastre „condamnare”.
