PERSPECTIVE CRESTINE

Se știe că unul dintre pilonii relației bune atât în familie cât și în societate este comunicația.  Cuplurile cele mai fericite care le-am întâlnit vreodată au descoperit secretul unei bune comunicații.  Să spui ce simți, ce gândești, iar la capătul celălalt să fii ascultat, înțeles.  Să discuți, să negociezi, să explici, să te înțelegi.  Există puține probleme care să nu se rezolve când doi comunică în iubire și respect reciproc.

Ca unul care-s căsătorit de mulți ani, am înțeles asta din urmărirea relației dintre părinții mei și din proprie experiență.  Adesea ne înțelegem cu coția din priviri, sau pur-și-simplu știm ce gândește celălalt.  Nu o dată muncesc seara în biroul de acasă, și mă gândesc de exemplu, că mi-ar prinde bine un suc, sau ceva.  Nu trece mult, și o surprind pe soție venind la mine, să vadă ce mai fac, și-mi aduce un suc, sau alte lucruri, exact acelea la care m-am gândit că mi-ar place!

Ei, dar desigur capacitatea de a ne cunoaște astfel nu a apărut peste noapte și nu a fost întodeauna ușor drumul către comunicație.  Dar astea ar fi subiecte pentru volume… cum cred că ar fi și-n viețile altora!  Acum câțiva ani soția a început să se plângă de dureri la ochi.  După ´jde vizite la medici, am ajuns în cele din urmă la una dintre clinicile cele mai prestigioase din SUA pentru afecțiuni ale ochilor: Casey Eye Institute din Portland.  Acolo, un expert în „macular degeneration” (cred că românește i se zice maculă degenerativă, dar nu-s sigur și nici soția, care e farmacistă de profesie, nu știe) a descoperit că aceasta este afecțiunea de care suferă.  E o boală a ochilor ce apare de regulă doar la femei, și la vârste mult mai înaintate decât cea a soției mele.  Boala se manifestă printr-o sensibilitate deosebită la lumină, la frig sau cald, la vânt sau uscăciunea aerului, la orice cu alte cuvinte.  După două operații, medicii au ajuns la concluzia că nu se poate face nimic, doar să se menajeze ochii și să se ia vitamine și minerale care ajută la păstrarea lor pentru cât mai mulți ani.

Unul dintre lucrurile care o supără pe soția mea este aburul.  Așa că odată cu renunțarea la munca ei (boala duce treptat la pierderea vederii și soția mea, deși vede încă binișor, a pierdut ceva din acuitatea vizuală) a renunțat la a mai găti atât de des.  Oricum, când o face trebuie s-o ajut la parte din operațiile culinare, partea care ține de scoaterea din cuptor a produselor fierbinți, de exemplu!  Acum, cineva o să citească și-o să exclame: „Big Deal!”, adică, mare scofală să scoți ceva din cuptor sau să amesteci în ceva ce fierbe pe sobă.  Așa e: nu-i mare scofală.  Numai că eu, în copilărie fiind „fata cea mai mare” din casa noastră, am învățat să gătesc.  Și-mi chiar place!  Am un gust la mâncăruri, fantastic!  Asta zice soția și oricine a mâncat din cele gătite de mine.

Așa că, m-am apucat (nu prea des, că nu am timp) și de gătit, din când în când.  Mie îmi plac ciorbele și supele, așa că de 3-4 ori pe lună fac câte una.  Săptămâna trecută făcusem o ciorbă de cartogi de să-ți bați pisica.  Luni, după ce ne-am întors din Canada, am văzut că nu mai este ciorbă, și am spus soției „mâine o să fac o ciorbă de fasole”, fără să spun ce fel de fasole.  Eu mă gândisem la fasole verde, ea boabe.  Ba chiar am și cumpărat fasolea, pe care ea o pusese în cămarăm până a doua zi.  Ieri mă sună la biroul din Seattle și mă întreabă dacă nu vreau să bag ceva afumătură în ciorba mea.  Eu nu prea suport afumăturile, așa că a trebuit să negociem  aspectul acesta.  Dar eram preocupat de munca mea, și nu am făcut relația dintre ciolan și fasolea verde.  Am decis că o să pun dacă are ceva costițe sau ciolan afumat.

Aseară, am sosit acasă de la muncă și m-am apucat de gătit.  Într-un vas mă aștepta stând cuminte în apă, câteva costițe afumate.  După ce am prăjit puțin ceapa, le-am aruncat în oală, le-am prăjit și pe ele doar așa, un pic, apoi am turnat apă și le-am fiert.  Oricum carnea se fierbe mai greu decât fasolea.  Când veni vremea fasolei, am aruncat în fiertură și fasolea, și câteva roșii tăiate mărunt.  I-am dat ciorbei gustul, apoi a mai rămas ultimul element: de obicei nouă ne place pătrunjelul.  Avem mereu pătrunjel proaspăt în casă.  Doar că acum nu știam unde este, așa că am strigat la soție întrebarea dacă știe unde-i pătrunjelul.  Ea mi-a răspuns unde este, dar mi-a spus că ar prefera în ciorba de fasole tarhon!

Nici atunci nu ne-a căzut fisa la nici unul că noi vorbim de două produse cu rețete total diferite…  Eu am gândit fasole verde tot timpul, ea fasole uscată.  De aceea, ciolan și tarhon.  Eu, pătrunjel și roșii.  Și iacă-așa am trântit aseară o ciorbă de fasole verde, cu tarhon și un pic de oțet (de pe tarhonul conservat cu oțet), cu ciolan afumat, dar și cu roșii…  O să vedem astăzi „cum gustă”.  Cum se asociază gustul dens și solid al afumăturii cu intenția de a fi ușoară și răcoritoare a ciorbei de fasole verde!  Dar am râs aseară cu nevastă-mea de ne-am prăpădit!   Bine că nu ne-am certat!  Că probabil acum peste 20 de ani, o asemenea ispravă s-ar fi lăsat cu niște tunete și fulgere de ambele părți.  Dar acum, suntem dispuși să înțelegem și scurt-circuiturile din comunicație!

* **

The Comunicatia si… ciorba de fasole by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.