Azi noapte am luat din librărie un film mai vechi, la care nu am avut inca ocazsia sa ma uit: Diarios de Motocicleta, făcut în 2004 și care descrie călătoria făcută în 1952 de Che Guevara și un prieten cu motocicleta dealungul a peste 10 mii de km în America de Sud. Călătoria aceea este creditată cu schimbarea vederii asupra vieții a lui Che Guevara. Poate că într=o zi voi comenta filmul pe site-ul meu de filme.
Aseară însă în timp ce mă itam, spre sfârșitul filmului Che intră în apa râului Amzon pentru a îl traversa în înot: pe maul celălalt era o leprozerie de la pacienții căreia voia să-și ia rămas bun în perspectiva călătoriei de a doua zi. Che suferea de astm și asta era o problemă pentru condiția sa fizică. Prietenii săi de pe malul de pe care plecase strigau către el să se întoarcă, să aibă grijă. Leproșii de pe malul celălalt și-au dat seama ce se întâmplă și-i strigau cuvinte de încurajare. În sfârșit, Che soșește cu bine la țintă: obosit, dar întreg.
Desigur că știam din deznodământul istoriei că Che nu va fi devorat de Piranha acolo în Amazon… și totuși când a intrat în apă frica mea de spectator era să nu fie atacat de piranha… Știi de ce? Pentru că în viață am învățat că adesea este de preferat să fii înghițit de o balenă, decât devorat de mușcăturile mici și repetate ale unui grup de piranha!
Nu loviturile puternice ne dărâmă; cumva acelea sunt așteptate și le explicăm. Nu putem scăpa de moarte, de despărțire, de boală. Ne consolăm până la urmă că de exemplu, nu a plecat nimeni din viață viu! Dar chestiile mici ne supără. Vă amintiți de filmul Forest Gump? Jenny, prietena din copilărie a lui Gump revine în localitate și împreună cu Gump merge le casa abandonată în care ea și-a petrecut copilăria nefericită, în sărăcie și-n abuzarea sexuală din mâinile tatălui ei. Vederea casei îi aduc lui Jenny aminte de tragediile și suferințele copilăriei ei. Jenny se îndreaptă către casă țipând și aruncând cu tot felul de obiecte și cu pietre. La un moment dat, nu mai sunt pietre cu care să arunce, la care Jenny se prăbușește pe pământ plângând. Gump se duce către ea și o ridică de jos, consolând-o cu cuvintele „Jenny, câteodată nu există pietre suficiente”.
Cei mai mulți dintre noi nu pierdem bătăliile majore ale vieții, ci ne risipim în cele mărunte. Aici a excelat Pavel. Nu faptul că într-o zi sabia romană s-a ridicat pentru a cade scurt peste gâtul apostolului mă uimește la el, ci faptul că a trăit o viață cu atâtea obstacole care l-ar fi putut dărâma și face să dea înapoi… dar le-a învins pe toate! Victoria finală, asupra sabiei-balenă a călăului a fost ușoară și câștigată în micile înfrângeri a luptelor-piranha de fiecare zi.
Câteodată găsești câte o motivație spirituală înălțătoare și inspirantă: „m-am uitat la promisiuni… am ținut cont de bucuria ce mă așteaptă…” etc. Dar de cele mai multe ori, cum am constatat și-n viața mea, nu am nici o motivație ci pur și simplu stau acolo sub mușcături și nici măcar nu dau cu piciorul, sau cu mâna sau cu vreo piatră… ci doar stau acolo și aștept să treacă! Nu-i nici un eroism în chestia asta, decât acela că suferința, lipsurile și așteptarea întăresc mult omul lăuntric și-l pregătesc pentru confruntarea aceea majoră cu inevitabilul.
Prefer balena… dar până ajung la ea, trebuie să mă las mușcat mereu de piranha!
The Preferinte by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
on 
Recent Comments