Archive for April 4th, 2008

Apr 04 2008

Profile Image of Ted
Ted

Explicarea rambursarii taxelor dupa cum e propusa de democrati

 50 de mii de oameni au particiapt la un meci de fotbal.  Au fost vândute bilete de $10, $25, $50, $75 şi loje de lux la $150 bucata.  Din nefericire, o ploaie torenţială a făcut ca meciul să nu mai poată fi jucat în localitate şi astfel s-a decis ca să se înapoieze banii tuturor spectatorilor.  Pe când erau gata contabilii echipei să trimită banii înapoi, au intervenit reprezentanţii Partidului Democrat (Hillary şi Obama) şi au cerut voie să înapoieze ei banii, după principiul democratic al rambursării de taxe.

Democraţii au decis conform politicii lor că nu-i cinstit şi nici egal ca să se dea înapoi fiecăruia cât a plătit pentru bilete.  Iată cum au dat înapoi banii:

- Cei ce au plătit $10, vor primi înapoi $15.  Oricum, ei şi aşa nu au destui bani ca să meargă la meci.  Diferenţa se va numi „credit câştigat al biletului de meci”.  Câştigarea acestui credit se obţine prin lene, obiceiuri proaste vizavi de muncă, ambiţie scăzută, darea vinei pe alţii.  Restul de bani vor fi rambursaţi astfel:

- cei ce au plătit $25 vor primi înapoi $25; aşa e cinstit.

- Cei ce au plătit $50 vor primi înapoi $1, deoarece deja ei câştigă destui bani pentru a merge la meci cu bilete scumpe.  Dacă au $50 pentru un bilet, cu siguranţă nu plătesc destule taxe.

- Cei ce au plătit $75, vor fi penalizaţi şi mai trebuie să trimită încă $25 de căciulă.  Aşa este corect şi numai aşa se vor putea da cei extra $5 celor ce nu au avut bani decât pentru bilete de $10.

- Cei ce au putut plăti lojele de lux la $150 bucata vor fi daţi în urmărire penală.  Departamentul de taxe se va ţine scai de ei, până ce vor fi obligaţi să-şi mute investiţiile, conturile bancare şi fabricile în Mexic, China şi Malayesia.  Odată ajunşi acolo, vor fi bârfiţi în fiecare zi că angajează oameni cu $2/oră în condiţii de muncă fără aer condiţionat şi că nu-s patrioţi, deoarece la mutarea fabricilor, au lăsat fără muncă atâţia americani.

- Se prevede un cadou de $10 celor ce au trecut doar pe lângă stadion, chiar dacă nu au plătit nimic sau nu au avut intenţia de a participa la meci.  Asta pentru că există un program special numit „Affirmative Action” - program destinat celor împotriva cărora s-au produs discriminări.  Stadionul având numai 50 de mii de locuri, a discriminat împotriva tuturor celorlalţi americani, chiar dacă aceştia nu au voit să vadă meciul; deci discriminaţii merită o recompensă de la guvern.

- Cine nu înţelege nici acum cum va funcţiona codul de taxe al democraţilor, să scrie lui Hillary Clinton şi lui Barak Obama.

4 responses so far

Apr 04 2008

Profile Image of Ted
Ted

Aprilie 4, 2008 - Biblia într-un An

Filed under Biblia intr-un an

Astăzi Rut capitolele 1, 2, 3 și 4, Luca 8:1-25

Capitolul 1

1. Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevasta sa şi cu cei doi fii ai lui, să locuiască pentru o vreme în ţara Moabului.

2. Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi, şi cei doi fii ai lui se numeau Mahlon şi Chilion: erau Efratiţi, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în ţara Moabului, şi-au aşezat locuinţa acolo. Continue Reading »

No responses yet