Astăzi 2 Samuel capitolele 19 şi 20, Luca 18:1-23

Capitolul 19

1. Au venit şi au spus lui Ioab: „Iată că împăratul plânge şi se jeleşte din pricina lui Absalom.”

2. Şi în ziua aceea, biruinţa s-a prefăcut în jale pentru tot poporul, căci în ziua aceea, poporul auzea zicându-se: „Împăratul este mâhnit din pricina fiului său.”

3. În aceeaşi zi, poporul a intrat în cetate pe furiş, ca nişte oameni ruşinaţi că au fugit din luptă.

4. Împăratul îşi acoperise faţa, şi striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu.”

5. Ioab a intrat în odaia unde era împăratul, şi a zis: „Tu acoperi azi de ruşine faţa tuturor slujitorilor tăi, care au scăpat azi viaţa ta, a fiilor tăi şi a fetelor tale, a nevestelor tale şi a ţiitoarelor tale.

6. Tu iubeşti pe cei ce te urăsc, şi urăşti pe cei ce te iubesc, căci arăţi azi că pentru tine nu sunt nici căpetenii nici slujitori; şi văd acum că, dacă ar trăi Absalom şi noi toţi am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ţi-ar fi plăcut.

7. Scoală-te dar, ieşi şi vorbeşte după inima slujitorilor tăi! Căci jur pe Domnul că, dacă nu ieşi să te arăţi, nu va rămâne un om cu tine în noaptea aceasta; şi aceasta va fi o nenorocire mai rea pentru tine decât toate nenorocirile care ţi s-au întâmplat din tinereţe până acum.”

8. Atunci împăratul s-a sculat, şi a şezut la poartă. Au spus tot poporului: „Iată că împăratul stă la poartă.” Şi tot poporul a venit înaintea împăratului.

9. Şi în toate seminţiile lui Israel, tot poporul se certa, zicând: „Împăratul ne-a izbăvit din mâna vrăjmaşilor noştri, el ne-a scăpat din mâna Filistenilor; şi acum a trebuit să fugă din ţară dinaintea lui Absalom.

10. Şi Absalom, pe care-l unsesem să domnească peste noi, a murit în bătălie: de ce nu puneţi o vorbă pentru întoarcerea împăratului?”

11. La rândul său, împăratul David a trimis să spună preoţilor Ţadoc şi Abiatar: „Vorbiţi bătrânilor lui Iuda, şi spuneţi-le: ,Pentru ce aţi fi voi cei din urmă pentru întoarcerea împăratului în casa lui?’ – Căci ce se spunea în tot Israelul ajunsese până la împărat. –

12. Voi sunteţi fraţii mei, sunteţi os din oasele mele şi carne din carnea mea; pentru ce aţi fi voi cei din urmă pentru aducerea împăratului înapoi?

13. Şi lui Amasa spuneţi-i aşa: ,Nu eşti tu oare os din oasele mele şi carne din carnea mea? Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oştirii în locul lui Ioab!”

14. David a înmuiat inima tuturor celor din Iuda, de parcă ar fi fost un singur om; şi au trimis să spună împăratului: „Întoarce-te, tu şi toţi slujitorii tăi.”

15. Împăratul s-a întors, şi a ajuns până la Iordan. Şi Iuda s-a dus la Ghilgal, ca să iasă înaintea împăratului, şi să-l facă să treacă Iordanul.

16. Şimei, fiul lui Ghera, Beniamitul, care era din Bahurim, s-a grăbit să se pogoare cu cei din Iuda înaintea împăratului David.

17. Avea cu el o mie de oameni din Beniamin, şi pe Ţiba, mai marele casei lui Saul, şi pe cei cincisprezece fii şi pe cei douăzeci de robi ai lui Ţiba. Au trecut Iordanul în faţa împăratului.

18. Luntrea, pusă la îndemâna împăratului, tocmai pornise ca să-i treacă şi casa dincolo; şi în clipa când era să treacă împăratul Iordanul, Şimei, fiul lui Ghera, s-a închinat înaintea lui.

19. Şi a zis împăratului: „Să nu ţină seamă domnul meu de nelegiuirea mea, să uite că robul tău l-a ocărât în ziua când împăratul, domnul meu, ieşea din Ierusalim, şi să nu ţină seamă împăratul de lucrul acesta!

20. Căci robul tău mărturiseşte că a păcătuit. Şi iată, vin astăzi, cel dintâi din toată casa lui Iosif, înaintea împăratului, domnul meu.”

21. Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a luat cuvântul, şi a zis: „Nu trebuie oare să moară Şimei pentru că a blestemat pe unsul Domnului?”

22. Dar David a zis: „Ce am eu cu voi, fiii Ţeruiei, şi pentru ce vă arătaţi astăzi potrivnicii mei? Astăzi să se omoare oare vreun om în Israel? Nu ştiu eu că împărăţesc azi peste Israel?”

23. Şi împăratul a zis lui Şimei: „Nu vei muri!” Împăratul i-a jurat că nu-l va omorî.

24. Mefiboşet, fiul lui Saul, s-a pogorât şi el înaintea împăratului. Nu-şi îngrijise nici picioarele, nici barba, nici nu-şi spălase hainele, din ziua când plecase împăratul până în ziua când se întorcea în pace.

25. Când s-a dus înaintea împăratului la Ierusalim, împăratul i-a zis: „Pentru ce n-ai venit cu mine, Mefiboşet?”

26. Şi el a răspuns: „Împărate, domnul meu, slujitorul meu m-a înşelat, căci robul tău, care este olog, zisese: ,Voi pune şaua pe măgar, voi încăleca pe el, şi voi merge cu împăratul.’

27. Şi el a înnegrit pe robul tău la domnul meu împăratul. Dar domnul meu împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede.

28. Căci toţi cei din casa tatălui meu au fost nişte oameni vrednici de moarte înaintea împăratului domnul meu; şi totuşi, tu ai pus pe robul tău în rândul celor ce mănâncă la masă cu tine. Ce drept mai pot avea eu, şi ce am să cer eu împăratului?”

29. Împăratul i-a zis: „Ce mai vorbeşti atâta? Am spus: ,Tu şi Ţiba, veţi împărţi pământurile.”

30. Şi Mefiboşet a zis împăratului: „Să ia chiar totul, căci împăratul domnul meu se întoarce în pace acasă.”

31. Barzilai, Galaaditul, s-a pogorât din Roghelim, şi a trecut Iordanul împreună cu împăratul, ca să-l petreacă până dincolo de Iordan.

32. Barzilai era foarte bătrân, în vârstă de optzeci de ani. El îngrijise de împărat în timpul şederii lui la Mahanaim, căci era un om foarte bogat.

33. Împăratul a zis lui Barzilai: „Vino cu mine, şi te voi hrăni la mine în Ierusalim.”

34. Dar Barzilai a răspuns împăratului: „Câţi ani voi mai trăi, ca să mă sui cu împăratul la Ierusalim?

35. Eu sunt astăzi în vârstă de optzeci de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun şi ce este rău? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănâncă şi bea? Pot eu să mai aud glasul cântăreţilor şi cântăreţelor? Şi pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul?

36. Robul tău va merge puţin dincolo de Iordan cu împăratul. Dealtfel, pentru ce mi-ar face împăratul această binefacere?

37. Să se întoarcă robul tău, şi să mor în cetatea mea, lângă mormântul tatălui meu şi mamei mele! Dar iată că robul tău Chimham va trece cu împăratul, domnul meu; fă ce vei crede pentru el.”

38. Împăratul a zis: „Chimham să treacă împreună cu mine, şi voi face pentru el ce vei vrea; tot ce vei dori de la mine, îţi voi da!”

39. După ce tot poporul a trecut Iordanul şi după ce l-a trecut şi împăratul, împăratul a sărutat pe Barzilai, şi l-a binecuvântat. Şi Barzilai s-a întors acasă.

40. Împăratul s-a îndreptat spre Ghilgal, însoţit de Chimham. Tot poporul lui Iuda şi jumătate din poporul lui Israel petrecuse pe împărat dincolo de Iordan.

41. Dar toţi bărbaţii lui Israel au venit la împărat, şi i-au zis: „Pentru ce te-au furat fraţii noştri, bărbaţii lui Iuda, şi au trecut pe împărat peste Iordan, împreună cu casa lui, şi cu toţi oamenii lui David?”

42. Toţi bărbaţii lui Iuda au răspuns bărbaţilor lui Israel: „Fiindcă împăratul ne este rudă; şi ce aţi găsit aici, ca să vă mâniaţi? Am trăit noi pe cheltuiala împăratului? Ne-a făcut el daruri?”

43. Şi bărbaţii lui Israel au răspuns bărbaţilor lui Iuda: „Împăratul este de zece ori mai mult al nostru, şi chiar la David avem mai mult drept decât voi. Pentru ce ne-aţi nesocotit? N-am fost noi cei dintâi care am spus să se întoarcă împăratul nostru?” Şi bărbaţii lui Iuda au vorbit cu mai multă asprime decât bărbaţii lui Israel.

Capitolul 20

1. Acolo era un om de nimic, numit Şeba, fiul lui Bicri, Beniamitul. El a sunat din trâmbiţă, şi a zis: „Noi n-avem nici o parte cu David, nici o moştenire cu fiul lui Isai! Fiecare la cortul său, Israele!”

2. Şi toţi bărbaţii lui Israel s-au depărtat de David, şi au urmat pe Şeba, fiul lui Bicri. Dar bărbaţii lui Iuda au rămas credincioşi împăratului lor, şi l-au însoţit de la Iordan până la Ierusalim.

3. David a intrat iarăşi în casa lui la Ierusalim. Împăratul a luat cele zece ţiitoare pe care le lăsase pentru paza casei, şi le-a pus într-o casă sub pază; a îngrijit de ele, dar n-a intrat la ele. Şi au fost închise până în ziua morţii lor, trăind în văduvie.

4. Împăratul a zis lui Amasa: „Cheamă-mi peste trei zile pe bărbaţii lui Iuda; şi tu să fii de faţă aici.”

5. Amasa a plecat să cheme pe Iuda; dar a zăbovit peste vremea pe care i-o hotărâse împăratul.

6. David a zis atunci lui Abişai: „Şeba, fiul lui Bicri, ne va face acum mai mult rău decât Absalom. Ia tu însuţi pe slujitorii stăpânului tău, şi urmăreşte-l, ca nu cumva să găsească cetăţi întărite, şi să se ascundă dinaintea noastră.”

7. Şi Abişai a plecat, urmat de oamenii lui Ioab, de Cheretiţi şi de Peletiţi, şi de toţi vitejii; au ieşit din Ierusalim, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.

8. Când au fost lângă piatra cea mare care este la Gabaon, Amasa a ajuns înaintea lor. Ioab era încins cu o sabie pe deasupra hainelor de război, cu care era îmbrăcat; ea era legată la coapsă şi sta în teacă, şi când a înaintat Ioab, sabia a alunecat.

9. Ioab a zis lui Amasa: „Eşti sănătos, frate?” Şi cu mâna dreaptă a apucat pe Amasa de barbă să-l sărute.

10. Amasa n-a luat seamă la sabia care era în mâna lui Ioab; şi Ioab l-a lovit cu ea în pântece, şi i-a vărsat măruntaiele pe pământ, fără să-i mai dea o a doua lovitură. Şi Amasa a murit. Ioab şi fratele său Abişai au urmărit pe Şeba, fiul lui Bicri.

11. Un bărbat dintre oamenii lui Ioab a rămas lângă Amasa, şi zicea: „Cine vrea pe Ioab şi cine este pentru David? Să urmeze pe Ioab!”

12. Amasa se rostogolea în sânge în mijlocul drumului; şi omul acela, văzând că tot poporul se opreşte, a tras pe Amasa din drum, pe un câmp, şi a aruncat o haină pe el, când a văzut că toţi cei ce ajungeau lângă el se opreau.

13. După ce a fost luat din drum, fiecare a urmat pe Ioab, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.

14. Ioab a străbătut toate seminţiile lui Israel înspre Abel-Bet-Maaca, şi toţi bărbaţii de seamă s-au strâns şi l-au urmat.

15. Au venit şi au împresurat pe Şeba în Abel-Bet-Maaca, şi au ridicat împotriva cetăţii un val care atingea întăritura. Tot poporul care era cu Ioab săpa zidul ca să-l facă să cadă.

16. Atunci o femeie înţeleaptă a început să strige din cetate: „Ascultaţi, ascultaţi! Spuneţi, vă rog, lui Ioab: ,Apropie-te până aici, căci vreau să-ţi vorbesc!”

17. El s-a apropiat de ea, şi femeia a zis: „Tu eşti Ioab?” El a răspuns: „Eu sunt.” Şi ea i-a zis: „Ascultă vorbele roabei tale.” El i-a răspuns: „Ascult.”

18. Şi ea a zis: „Odinioară era obiceiul să se spună: ,Să întrebăm în Abel!’ Şi totul se isprăvea astfel.

19. Eu sunt una din cetăţile liniştite şi credincioase din Israel; şi tu cauţi să pierzi o cetate care este o mamă în Israel! Pentru ce ai nimici tu moştenirea Domnului?”

20. Ioab a răspuns: „Departe, departe de mine gândul să nimicesc sau să dărâm!

21. Nu este aşa! Dar un om din muntele Efraim, numit Şeba, fiul lui Bicri, a ridicat mâna împotriva împăratului David; daţi-l încoace numai pe el, şi mă voi depărta de cetate.” Femeia a zis lui Ioab: „Iată, capul lui îţi va fi aruncat peste zid.”

22. Şi femeia s-a dus şi a înduplecat pe tot poporul cu înţelepciunea ei; au tăiat capul lui Şeba, fiul lui Bicri, şi l-au aruncat lui Ioab. Ioab a sunat din trâmbiţă; s-au împrăştiat de lângă cetate, şi fiecare s-a dus în cortul lui. Şi Ioab s-a întors la Ierusalim, la împărat.

23. Ioab era mai mare peste toată oştirea lui Israel; Benaia, fiul lui Iehoiada, era în fruntea Cheretiţilor şi a Peletiţilor;

24. Adoram era mai mare peste dări; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor (arhivar);

25. Şeia era logofăt: Ţadoc şi Abiatar erau preoţi;

26. şi Ira din Iair era slujbaş de stat al lui David.

Luca 18:1-23

1. Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase.

2. El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina.

3. În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi-i zicea: ,Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.’

4. Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, şi-a zis: ,Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez,

5. totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.’

6. Domnul a adăugat: ,Auziţi ce zice judecătorul nedrept?

7. Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?

8. Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”

9. A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi.

10. „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş.

11. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: ,Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.

12. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.’

13. Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: ,Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’

14. Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.”

15. I-au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau.

16. Isus a chemat la Sine pe copilaşi, şi a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.

17. Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea.”

18. Un fruntaş a întrebat pe Isus: „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

19. „Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.

20. Ştii poruncile: ,Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”

21. „Toate aceste lucruri”, I-a zis el, „le-am păzit din tinereţea mea.”

22. Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.”

23. Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat.