Astăzi 2 Samuel capitolele 21 şi 22, Luca 18:24-43

Capitolul 21

1. Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ţinut trei ani. David a întrebat pe Domnul, şi Domnul a zis: „Din pricina lui Saul şi a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe Gabaoniţi este foametea aceasta.”

2. Împăratul a chemat pe Gabaoniţi să le vorbească. – Gabaoniţii nu erau dintre copiii lui Israel, ci erau o rămăşiţă a Amoriţilor; copiii lui Israel se legaseră faţă de ei cu un jurământ, şi totuşi Saul voise să-i ucidă, în râvna lui pentru copiii lui Israel şi Iuda. –

3. David a zis Gabaoniţilor: „Ce pot face eu pentru voi, şi cu se să fac ispăşire, ca să binecuvântaţi moştenirea Domnului?”

4. Gabaoniţii i-au răspuns: „Nu voim nici argint nici aur de la Saul şi de la casa lui, şi nici nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel.” Şi împăratul a zis: „Ce voiţi dar să vă fac?”

5. Ei au răspuns împăratului: „Fiindcă omul acela ne-a slăbit şi îşi pusese de gând să ne nimicească pentru ca să ne facă să pierim din tot ţinutul lui Israel,

6. să ni se dea şapte bărbaţi din fiii lui, şi-i vom spânzura înaintea Domnului, la Ghibea lui Saul, alesul Domnului.” Şi împăratul a zis: „Vi-i voi da.”

7. Împăratul a cruţat pe Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul pe care-l făcuseră între ei, înaintea Domnului, David şi Ionatan, fiul lui Saul.

8. Dar împăratul a luat pe cei doi fii, pe care-i născuse lui Saul Riţpa, fata lui Aiia, şi anume: Armoni şi Mefiboşet, şi pe cei cinci fii, pe care-i născuse Merab, fata lui Saul, lui Adriel din Mehola, fiul lui Barzilai;

9. i-a dat în mâinile Gabaoniţilor, care i-au spânzurat pe munte, înaintea Domnului. Toţi cei şapte au pierit împreună; au fost omorâţi în cele dintâi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzurilor.

10. Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi l-a întins sub ea peste stâncă, de la începutul seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer; şi a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii.

11. Au înştiinţat pe David despre ce făcuse Riţpa, fata lui Aiia, ţiitoarea lui Saul.

12. Şi David s-a dus şi a luat oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan, de la locuitorii din Iabesul Galaadului, care le luaseră din piaţa Bet-Şan, unde îi spânzuraseră Filistenii când au bătut pe Saul la Ghilboa.

13. A luat de acolo oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan; şi s-au strâns şi oasele celor ce fuseseră spânzuraţi.

14. Au îngropat oasele lui Saul şi fiului său Ionatan în ţara lui Beniamin, la Ţela, în mormântul lui Chis, tatăl lui Saul. Şi au făcut tot ce poruncise împăratul. După aceea, Dumnezeu a fost potolit faţă de ţară.

15. Filistenii au pornit iarăşi cu război împotriva lui Israel. David s-a pogorât cu slujitorii lui, şi a luptat împotriva Filistenilor. David era obosit.

16. Şi Işbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David; avea o suliţă în greutate de trei sute de sicli de aramă, şi era încins cu o sabie nouă.

17. Abişai, fiul Ţeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe Filistean, şi l-a omorât. Atunci oamenii lui David, i-au jurat, zicând: „Să nu mai ieşi cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina lui Israel”.

18. După aceea, a mai fost o bătălie la Gob cu Filistenii. Atunci Sibecai, Huşatitul, a omorât pe Saf, care era unul din copiii lui Rafa.

19. A mai fost o bătălie la Gob cu Filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iaare-Oreghim, din Betleem, a omorât pe Goliat din Gat, care avea o suliţă, al cărei mâner era ca sulul de ţesut.

20. A mai fost o bătălie la Gat. Acolo era un om de statură înaltă, care avea şase degete la fiecare mână şi la fiecare picior, în totul douăzeci şi patru, şi care se trăgea tot din Rafa.

21. El a batjocorit pe Israel; şi Ionatan, fiul lui Şimea, fratele lui David, l-a omorât.

22. Aceşti patru oameni erau copiii lui Rafa născuţi la Gat. Au pierit ucişi de mâna lui David şi de mâna slujitorilor lui.

Capitolul 22

1. David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări, după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul.

2. El a zis: „Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, Izbăvitorul meu.

3. Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule! Tu mă scapi de silnicie.

4. Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă, şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.

5. Căci valurile morţii mă înconjuraseră, şuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră;

6. legăturile mormântului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră.

7. În strâmtoarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.

8. Atunci pământul s-a cutremurat şi s-a clătinat, temeliile cerului s-au mişcat şi s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.

9. Fum se ridica din nările Lui, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.

10. A plecat cerurile, şi S-a pogorât: un nor gros era sub picioarele Lui.

11. Călărea pe un heruvim, şi zbura, venea pe aripile vântului;

12. era înconjurat cu întunericul ca şi cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape şi cu nori întunecoşi.

13. Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni de foc.

14. Domnul a tunat din ceruri, Cel Prea Înalt a făcut să-I răsune glasul;

15. a aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a aruncat fulgerul, şi i-a pus pe fugă.

16. Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite, de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.

17. El şi-a întins mâna de sus din înălţime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;

18. m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine.

19. Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,

20. El m-a scos la loc larg. El m-a mântuit, pentru că mă iubeşte.

21. Domnul mi-a răsplătit după nevinovăţia mea, mi-a făcut după curăţia mâinilor mele;

22. căci am păzit căile Domnului, nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.

23. Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m-am depărtat de la legile Lui.

24. Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.

25. De aceea Domnul mi-a răsplătit nevinovăţia mea, după curăţia mea înainte Lui.

26. Cu cel bun Tu eşti bun, cu omul drept Te porţi după dreptate,

27. cu cel curat eşti curat, cu cel îndărătnic Te porţi după îndărătnicia lui.

28. Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte, şi cu privirea Ta, cobori pe cei mândri.

29. Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.

30. Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.

31. Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este curăţit; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.

32. Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?

33. Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare, şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă.

34. El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor, şi El mă aşează pe locurile mele cele înalte.

35. Îmi deprinde mâinile la luptă, şi braţele mele întind arcul de aramă.

36. Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, şi ajung mare prin bunătatea Ta.

37. Lărgeşti drumul sub paşii mei, şi picioarele mele nu se clatină.

38. Urmăresc pe vrăjmaşii mei, şi-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i nimicesc.

39. Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad sub picioarele mele.

40. Tu mă încingi cu putere pentru luptă, răpui sub mine pe potrivnicii mei.

41. Faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi nimicesc pe cei ce mă urăsc.

42. Se uită în jurul lor, şi nu-i cine să-i scape. Strigă către Domnul dar nu le răspunde!

43. Îi pisez ca pulberea pământului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe uliţe.

44. Mă scapi din neînţelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor; un popor pe care nu-l cunoşteam îmi este supus.

45. Fiii străinului mă linguşesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.

46. Fiii străinului leşină de la inimă, tremură când ies afară din cetăţuie.

47. Trăiască Domnul, şi binecuvântată să fie Stânca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele,

48. Dumnezeu, care este răzbunătorul meu, care-mi supune popoarele,

49. şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei, mă izbăveşti de omul asupritor.

50. De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne! Şi voi cânta spre slava Numelui Tău.

51. El dă mari izbăviri împăratului Său, şi arată milă unsului Său: lui David, şi seminţei lui, pentru totdeauna.”

Luca 18:24-43

24. Isus a văzut că s-a întristat de tot, şi a zis: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!

25. Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”

26. Cei ce-L ascultau, au zis: „Atunci cine poate fi mântuit?”

27. Isus a răspuns: „Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu.”

28. Atunci Petru a zis: „Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.”

29. Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu,

30. şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.”

31. Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece, şi le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim, şi tot ce a fost scris prin prooroci despre Fiul omului, se va împlini.

32. Căci va fi dat în mâna Neamurilor; Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa;

33. şi, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.”

34. Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri: căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei, şi nu pricepeau ce le spunea Isus.

35. Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lângă drum şi cerşea.

36. Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este.

37. I-au spus: „Trece Isus din Nazaret.”

38. Şi el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”

39. Cei ce mergeau înainte, îl certau să tacă; dar el ţipa şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!”

40. Isus S-a oprit, şi a poruncit să-l aducă la El; şi, după ce s-a apropiat, l-a întrebat:

41. „Ce vrei să-ţi fac?” „Doamne”, a răspuns el, „să-mi capăt vederea.”

42. Şi Isus i-a zis: „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mântuit.”

43. Numaidecât, orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.