Astăzi Judecători capitolele 19, 20 și 21, Luca 7:31-50

Capitolul 19

1. Pe vremea când nu era împărat în Israel, un Levit, care locuia la marginea muntelui lui Efraim, şi-a luat ca ţiitoare o femeie din Betleemul lui Iuda.

2. Ţiitoarea nu i-a fost credincioasă, şi l-a părăsit ca să se ducă în casa tatălui ei în Betleemul lui Iuda, unde a rămas timp de patru luni.

3. Bărbatul ei s-a sculat şi s-a dus la ea, ca să-i vorbească inimii şi s-o aducă înapoi. Avea cu el pe sluga lui şi doi măgari. Ea l-a adus în casa tatălui ei; şi când l-a văzut tatăl femeii aceleia tinere, l-a primit cu bucurie.

4. Socrul său, tatăl femeii aceleia tinere, l-a ţinut la el trei zile. Au mâncat şi au băut, şi au rămas noaptea acolo.

5. A patra zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă, şi Levitul se pregătea să plece. Dar tatăl tinerei femei a zis ginerelui său: „Ia o bucată de pâine, ca să prinzi la inimă; şi apoi veţi pleca.”

6. Şi au şezut de au mâncat şi au băut amândoi. Apoi tatăl tinerei femei a zis bărbatului: „Hotărăşte-te dar să rămâi aici la noapte, şi să ţi se înveselească inima.”

7. Bărbatul se scula să plece; dar în urma stăruinţelor socrului său, a rămas acolo şi noaptea aceea.

8. În ziua a cincea, s-a sculat dis-de-dimineaţă să plece. Atunci tatăl tinerei femei a zis: „Întăreşte-ţi mai întâi inima, te rog; şi rămâi până ce se va pleca ziua spre seară.” Şi au mâncat amândoi.

9. Bărbatul se scula să plece, cu ţiitoarea şi sluga lui; dar socrul său, tatăl tinerei femei, i-a zis: „Iată că ziua a trecut, e târziu, rămâi dar peste noapte aici; iată că ziua se pleacă spre noapte, rămâi aici peste noapte, şi să ţi se înveselească inima; mâine vă veţi scula dis-de-dimineaţă ca să porniţi la drum, şi te vei duce la cortul tău.”

10. Bărbatul n-a vrut să mai rămână şi în noaptea aceea, ci s-a sculat şi a plecat. A ajuns până în faţa Iebusului, adică Ierusalimul, cu cei doi măgari înşeuaţi şi cu ţiitoarea lui.

11. Când s-au apropiat de Iebus, ziua se plecase mult spre seară. Sluga a zis atunci stăpânului său: „Haidem, să ne îndreptăm spre cetatea aceasta a Iebusiţilor, şi să rămânem în ea peste noapte”.

12. Stăpânul său i-a răspuns: „Nu putem să intrăm într-o cetate străină, unde nu sunt copii de ai lui Israel, ci să mergem până la Ghibea.”

13. A mai zis slugii sale: „Haidem, să ne apropiem de unul din locurile acestea, Ghibea sau Rama, şi să rămânem acolo peste noapte”.

14. Au mers mai departe, şi apunea soarele când s-au apropiat de Ghibea, care este a lui Beniamin.

15. S-au îndreptat într-acolo ca să se ducă să rămână peste noapte în Ghibea. Levitul a intrat, şi s-a oprit în piaţa cetăţii. Nu s-a găsit nimeni care să-i primească în casă să rămână peste noapte.

16. Şi iată că un bătrân se întorcea seara de la munca câmpului; omul acesta era din muntele lui Efraim, locuia pentru o vreme la Ghibea, şi oamenii din locul acela erau Beniamiţi.

17. El a ridicat ochii şi a văzut pe călător în piaţa cetăţii. Şi bătrânul i-a zis: „Încotro mergi, şi de unde vii?”

18. El i-a răspuns: „Venim din Betleemul lui Iuda şi mergem până la marginea muntelui lui Efraim, de unde sunt. Mă dusesem la Betleemul lui Iuda, şi acum mă duc la casa Domnului. Dar nu se găseşte nimeni să mă primească în casă.

19. Avem însă paie şi nutreţ pentru măgarii noştri; avem şi pâine şi vin pentru mine, pentru roaba ta, şi pentru băiatul care este cu robii tăi. Nu ducem lipsă de nimic.”

20. Bătrânul a zis: „Pacea să fie cu tine! Toate nevoile tale le iau asupra mea, numai să nu rămâi în piaţă peste noapte.”

21. L-a dus în casa lui, şi a dat nutreţ măgarilor. Călătorii şi-au spălat picioarele; apoi au mâncat şi au băut.

22. Pe când se înveseleau ei, iată că oamenii din cetate, nişte fii ai lui Belial, oameni stricaţi, au înconjurat casa, au bătut la poartă, şi au zis bătrânului, stăpânul casei: „Scoate pe omul acela care a intrat la tine, ca să ne împreunăm cu el.”

23. Stăpânul casei a ieşit la ei, şi le-a zis: „Nu, fraţilor, vă rog să nu faceţi un lucru aşa de rău; fiindcă omul acesta a intrat în casa mea, nu săvârşiţi mişelia aceasta.

24. Iată că am o fată fecioară, şi omul acesta are o ţiitoare; vi le voi aduce afară: necinstiţi-le, şi faceţi-le ce vă va plăcea. Dar nu săvârşiţi cu omul acesta o faptă aşa de nelegiuită”.

25. Oamenii aceia n-au vrut să-l asculte. Atunci omul şi-a luat ţiitoarea, şi le-a adus-o afară. Ei s-au împreunat cu ea, şi şi-au bătut joc de ea toată noaptea până dimineaţa: şi i-au dat drumul când se lumina de ziuă.

26. Către ziuă, femeia aceasta a venit şi a căzut la uşa casei omului la care era bărbatul ei, şi a rămas acolo până la ziuă.

27. Şi dimineaţa, bărbatul ei s-a sculat, a deschis uşa casei, şi a ieşit ca să-şi urmeze drumul mai departe. Dar iată că femeia, ţiitoarea lui, era întinsă la uşa casei, cu mâinile pe prag.

28. El i-a zis: „Scoală-te, şi haidem să mergem!” Ea n-a răspuns. Atunci bărbatul a pus-o pe măgar, şi a plecat acasă.

29. Când a ajuns acasă, a luat un cuţit, a apucat pe ţiitoarea lui, şi a tăiat-o mădular cu mădular în douăsprezece bucăţi, pe care le-a trimis în tot ţinutul lui Israel.

30. Toţi cei ce au văzut lucrul acesta, au zis: „Niciodată nu s-a întâmplat şi nu s-a văzut aşa ceva, de când s-au suit copiii lui Israel din Egipt până în ziua de azi; luaţi aminte dar la lucrul aceasta, sfătuiţi-vă şi vorbiţi!”

Capitolul 20

1. Toţii copiii lui Israel au ieşit de la Dan până la Beer-Şeba şi ţara Galaadului, şi adunarea s-a strâns ca un singur om înaintea Domnului, la Miţpa.

2. Căpeteniile întregului popor, toate seminţiile lui Israel, au venit în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de oameni pedeştri, care scoteau sabia.

3. Şi fiii lui Beniamin au auzit că se suiseră copiii lui Israel la Miţpa. Copiii lui Israel au zis: „Spuneţi cum s-a întâmplat această nelegiuire?”

4. Atunci Levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul, şi a zis: „Ajunsesem, împreună cu ţiitoarea mea, la Ghibea lui Beniamin, ca să rămânem peste noapte acolo.

5. Locuitorii din Ghibea s-au sculat împotriva mea, şi au înconjurat noaptea casa în care eram. Aveau de gând să mă omoare, au siluit pe ţiitoarea mea, până când a murit.

6. Mi-am luat ţiitoarea, şi am tăiat-o în bucăţi, pe care le-am trimis în tot ţinutul moştenirii lui Israel; căci au săvârşit o nelegiuire şi o mişelie în Israel.

7. Iată-vă pe toţi, copii ai lui Israel; sfătuiţi-vă, şi luaţi o hotărâre aici!”

8. Tot poporul s-a sculat ca un singur om, şi a zis: „Nici unul din noi să nu se ducă în cortul lui, şi nimeni să nu se întoarcă acasă.

9. Iată acum ce vom face cetăţii Ghibea: să mergem împotriva ei după cum vom ieşi la sorţ.

10. Să luăm din toate seminţiile lui Israel zece oameni din o sută, o sută dintr-o mie, şi o mie din zece mii; ei să se ducă să caute merinde pentru popor, pentru ca, la întoarcerea lor, să facem cetăţii Ghibea din Beniamin potrivit cu toată mişelia pe care a făcut-o ea în Israel.”

11. Astfel toţi bărbaţii lui Israel s-au strâns împotriva cetăţii, uniţi ca un singur om.

12. Seminţiile lui Israel au trimis nişte oameni în toate familiile lui Beniamin, ca să-i spună: „Ce înseamnă nelegiuirea aceasta care s-a făcut între voi?

13. Scoateţi afară acum pe oamenii aceia stricaţi din Ghibea, ca să-i omorâm şi să curăţim răul din mijlocul lui Israel.” Dar Beniamiţii n-au vrut să asculte glasul fraţilor lor, copiii lui Israel.

14. Beniamiţii au ieşit din cetăţile lor, şi s-au strâns la Ghibea, ca să lupte împotriva copiilor lui Israel.

15. Numărul Beniamiţilor ieşiţi în ziua aceea din cetăţi fost de douăzeci şi şase de mii de oameni, care scoteau sabia, fără să se mai socotească şi locuitorii din Ghibea, care alcătuiau şapte sute de oameni aleşi.

16. În tot poporul acesta, erau şapte sute de oameni aleşi care nu se slujeau de mâna dreaptă; toţi aceştia, aruncând o piatră cu praştia, puteau să ochească un fir de păr, şi nu dădeau greş.

17. S-a făcut şi numărătoarea bărbaţilor lui Israel, afară de ai lui Beniamin, şi s-a găsit patru sute de mii care scoteau sabia, toţi bărbaţii de război.

18. Şi copiii lui Israel s-au sculat, s-au suit la Betel, şi au întrebat pe Dumnezeu, zicând: „Cine din noi să se suie întâi ca să lupte împotriva fiilor lui Beniamin?” Domnul a răspuns: „Iuda să se suie întâi.”

19. Copiii lui Israel au pornit dis-de-dimineaţă, şi au tăbărât la Ghibea.

20. Şi bărbaţii lui Israel au înaintat ca să înceapă lupta împotriva bărbaţilor lui Beniamin, şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor înaintea cetăţii Ghibea.

21. Fiii lui Beniamin au ieşit din Ghibea, şi în ziua aceea au culcat la pământ douăzeci şi două de mii de oameni din Israel.

22. Poporul, bărbaţii lui Israel, s-au îmbărbătat, şi s-au aşezat din nou în linie de bătaie în locul unde se aşezaseră în ziua întâi.

23. Şi copiii lui Israel s-au suit, şi au plâns înaintea Domnului până seara; au întrebat pe Domnul, şi au zis: „Să mă mai sui la luptă împotriva fiilor fratelui meu Beniamin?” Domnul a răspuns: „Suiţi-vă împotriva lui.”

24. Copiii lui Israel au înaintat împotriva fiilor lui Beniamin, în ziua a doua.

25. Şi în aceeaşi zi, Beniamiţii le-au ieşit înainte din Ghibea, şi iarăşi au culcat la pământ optsprezece mii de oameni din copiii lui Israel, toţi în stare să poarte armele.

26. Toţii copiii lui Israel şi tot poporul s-au suit şi au venit la Betel; au plâns şi au rămas acolo înaintea Domnului, au postit în ziua aceea până seara, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire înaintea Domnului.

27. Şi copiii lui Israel au întrebat pe Domnul – acolo se găsea atunci chivotul legământului lui Dumnezeu,

28. şi Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, stătea pe vremea aceea înaintea lui Dumnezeu, – şi au zis: „Să mai pornesc la luptă împotriva fiilor fratelui meu Beniamin, sau să mă las?” Domnul a răspuns: „Suiţi-vă, căci mâine îi voi da în mâinile voastre.”

29. Atunci Israel a pus nişte oameni la pândă în jurul cetăţii Ghibea.

30. Copiii lui Israel s-au suit împotriva fiilor lui Beniamin, a treia zi, şi s-au aşezat în linie de bătaie înaintea cetăţii Ghibea, ca şi în celelalte dăţi.

31. Şi fiii lui Beniamin au ieşit înaintea poporului, şi au fost traşi departe de cetate. Au început să lovească de moarte în popor, ca şi în celelalte dăţi, pe drumurile cele mari, care suie: unul la Betel şi altul la Ghibea prin câmpie, şi au ucis aproape treizeci de bărbaţi din Israel.

32. Fiii lui Beniamin ziceau: „Iată-i bătuţi înaintea noastră ca şi mai înainte!” Dar copiii lui Israel ziceau: „Să fugim, şi să-i tragem departe de cetate la drumul mare.”

33. Toţi bărbaţii lui Israel şi-au părăsit locurile, şi s-au înşiruit de bătaie la Baal-Tamar; şi oamenii lui Israel, care stăteau la pândă, s-au aruncat din locul în care erau, din Maare-Ghibea.

34. Zece mii de oameni aleşi din tot Israelul au ajuns înaintea cetăţii Ghibea. Lupta a fost aprigă, şi Beniamiţii nu-şi închipuiau prăpădul prin care aveau să treacă.

35. Domnul a bătut pe Beniamin înaintea lui Israel, şi copiii lui Israel au ucis în ziua aceea douăzeci şi cinci de mii o sută de oameni din Beniamin, toţi în stare să poarte armele.

36. Fiii lui Beniamin credeau că bărbaţii lui Israel sunt bătuţi, căci aceştia făceau loc Beniamiţilor şi se bizuiau pe oamenii pe care-i puseseră la pândă împotriva cetăţii Ghibea.

37. Oamenii de la pândă s-au aruncat repede asupra cetăţii Ghibea, au pornit înainte şi au trecut toată cetatea prin ascuţişul sabiei.

38. După un semn asupra căruia se învoiseră cu bărbaţii lui Israel, cei de la pândă aveau să facă să se înalţe din cetate un fum gros.

39. Atunci bărbaţii lui Israel s-au întors în luptă. Beniaminţii le omorâseră aproape treizeci de oameni, şi ziceau: „Negreşit, iată-i bătuţi înaintea noastră ca în cea dintâi luptă!”

40. Dar un fum gros începea să se înalţe atunci din cetate. Beniamiţii s-au uitat înapoi; şi iată că flăcările se ridicau din cetatea întreagă spre cer.

41. Bărbaţii lui Israel se întorseseră; şi bărbaţii lui Beniamin s-au înspăimântat, văzând prăpădul care avea să-i ajungă.

42. Au dat dosul înaintea bărbaţilor lui Israel, şi au fugit pe calea care duce în pustie., Dar năvălitorii s-au luat după ei, iar pe cei ce ieşiseră din cetate i-au culcat la pământ, căci îi prinseseră la mijloc.

43. Au înconjurat pe Beniamin, l-au gonit şi l-au zdrobit de îndată ce voia să se odihnească, până în faţa cetăţii Ghibea înspre soare răsare.

44. Optsprezece mii de bărbaţi au căzut din Beniamin, toţi voinici.

45. Din cei ce au dat dosul ca să fugă spre pustie la stânca Rimon, bărbaţii lui Israel au nimicit cinci mii pe drumuri; i-au urmărit până la Ghideom, şi au ucis din ei două mii.

46. Întreg numărul Beniamiţilor care au pierit în ziua aceea a fost de douăzeci şi cinci de mii de oameni în stare să poarte armele, toţi voinici.

47. Şase sute de oameni erau cei ce dăduseră dosul şi fugiseră spre pustie la stânca Rimon; acolo au rămas patru luni.

48. Bărbaţii lui Israel s-au întors la fiii lui Beniamin, şi i-au trecut prin ascuţişul sabiei, de la oamenii din cetăţi până la dobitoace, şi tot ce au găsit. Au pus de asemenea foc tuturor cetăţilor pe care le-au găsit în cale.

Capitolul 21

1. Bărbaţii lui Israel juraseră la Miţpa, zicând: „Nici unul din noi să nu-şi dea fata după un Beniamit”.

2. Poporul a venit la Betel, şi a stat înaintea lui Dumnezeu până seara. Au ridicat glasul, au vărsat multe lacrimi,

3. şi au zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, pentru ce s-a întâmplat aşa ceva în Israel, să lipsească astăzi o seminţie întreagă din Israel?”

4. A doua zi, poporul s-a sculat dis-de-dimineaţă; au zidit acolo un altar, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire.

5. Copiii lui Israel au zis: „Cine dintre toate seminţiile lui Israel nu s-a suit la adunare înaintea Domnului?” Căci făcuseră un jurământ mare împotriva oricui nu s-ar sui la Domnul la Miţpa, şi ziseseră: „Să fie pedepsit cu moartea.”

6. Copiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin, şi ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminţie din Israel.

7. Cum să facem rost de neveste celor ce au rămas cu viaţă, fiindcă am jurat pe Domnul să nu le dăm fetele noastre de neveste?”

8. Ei au zis deci: „Este cineva dintre seminţiile lui Israel care să nu se fi suit la Domnul la Miţpa?” Şi nimeni din Iabes din Galaad nu venise în tabără, la adunare.

9. Au făcut numărătoarea poporului, şi nu era acolo nici unul din locuitorii din Iabes din Galaad.

10. Atunci adunarea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de ostaşi, dându-le porunca aceasta: „Duceţi-vă, şi treceţi prin ascuţişul sabiei pe locuitorii din Iabes din Galaad, cu femeile şi copiii.

11. Iată ce să faceţi: să nimiciţi cu desăvârşire orice bărbat şi orice femeie care a cunoscut împreunarea cu bărbat”.

12. Au găsit între locuitorii din Iabes din Galaad patru sute de fete fecioare, care nu se culcaseră cu bărbat, şi le-au adus în tabără la Silo, care este în ţara Canaanului”.

13. Toată adunarea a trimis soli să vorbească fiilor lui Beniamin care erau la stânca Rimon, şi să le vestească pacea.

14. În timpul acela Beniamiţii s-au întors şi li s-au dat de neveste acelea pe care le lăsaseră cu viaţă din femeile din Iabes din Galaad. Dar nu erau destule.

15. Poporului îi părea rău de Beniamin, căci Domnul făcuse o spărtură în seminţiile lui Israel.

16. Bătrânii adunării au zis: „Cum să facem rost de neveste pentru cei rămaşi, căci femeile lui Beniamin au fost nimicite?”

17. Şi au zis: „Cei ce au mai rămas din Beniamin, să-şi păstreze moştenirea, ca să nu se şteargă o seminţie din Israel.

18. Dar noi nu putem să dăm pe fetele noastre după ei, căci copiii lui Israel au jurat, zicând: „Blestemat să fie cine va da o nevastă unui Beniamit!”

19. Şi au zis: „Iată, în fiecare an este o sărbătoare a Domnului la Silo, care este la miază noapte de Betel, la răsăritul drumului care suie din Betel la Sihem, şi la miază-zi de Lebona.”

20. Apoi au dat următoarea poruncă fiilor lui Beniamin: „Duceţi-vă şi staţi la pândă în vii.

21. Uitaţi-vă, şi când veţi vedea pe fetele din Silo ieşind să joace, să ieşiţi din vii, să vă luaţi fiecare câte o nevastă din fetele din Silo, şi să vă duceţi în ţara lui Beniamin.

22. Dacă părinţii sau fraţii lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: „Daţi-ni-le nouă, căci n-am luat câte o nevastă de fiecare în război. Nu voi li le-aţi dat: numai atunci, aţi fi vinovaţi.

23. Fiii lui Beniamin au făcut aşa: şi-au luat neveste, după numărul lor, dintre jucătoarele pe care le-au răpit; apoi au plecat şi s-au întors în moştenirea lor; au zidit iarăşi, cetăţile, şi au locuit acolo.

24. Şi în acelaşi timp copiii lui Israel au plecat de acolo fiecare în seminţia lui şi în familia lui, şi s-a întors fiecare în moştenirea lui.

25. Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea.

Luca 7:31-50

31. Cu cine voi asemăna dar pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei?

32. Seamănă cu nişte copii, care stau în piaţa, şi strigă unii către alţii: ,V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi n-aţi plâns.’

33. În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, şi ziceţi: ,Are drac.’

34. A venit Fiul omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: ,Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.’

35. Totuşi Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei.”

36. Un Fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa Fariseului, şi a şezut la masă.

37. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor,

38. şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir.

39. Când a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.”

40. Isus a luat cuvântul, şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” – „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el. –

41. „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci.

42. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?”

43. Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.”

44. Apoi S-a întors spre femeie, şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei, şi Mi le-a şters cu părul capului ei.

45. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

46. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.

47. De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.”

48. Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!”

49. Cei ce şedeau cu El la masă, au început să zică între ei: „Cine este acesta de iartă chiar şi păcatele?”

50. Dar Isus a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.”