Astăzi e 1 Mai şi-n SUA este Ziua Naţională de Rugăciune. Subiectul rugăciunilor este… rugăciunea! Una dintre cele mai uitate discipline spirituale, o activitate despre care s-a scris pe larg, despre care s-au făcut afirmaţii mari, dar care ne scapă mereu şi mereu.

Am auzit că Ramesh Richards, profesor la Dallas Seminary  se ruga odată o rugăciune pe care el a numit-o „înspăimântătoare”: „Doamne, fă lucruri cu care eu nu sunt obişnuit!”  Este atât de uşor să ai o agendă personală, bine planificată şi pusă la punct, pe care s-o aduci înaintea lui Dumnezeu şi la care să lucrezi concomitent şi tu, în puterile şi abilităţile tale… apoi să susţii că slava este a lui Dumnezeu, dar în sinea ta să fii mulţumit şi de tine însuţi şi de rezultatele eforturilor tale carnale!  Este cu totul altceva să-i spui Domnului: „Doamne, eu doresc să trec dincolo de obişnuit, de ceea ce este normal şi de aşteptat!  Agenda mea reprezintă felul în care pricep şi percep eu viitorul meu, dar eu nu vreau să mă bazez pe mine, ci pe Tine!  Vino şi fă ce vrei cu mine.  Eu sunt 100% al Tău şi mă supun Ţie în orice vei face în, prin şi cu mine!”

Acum, dacă ai citit cele de mai sus, înţelegi că este cel puţin înspăimântător si-I ceri lui Dumnezeu să intervină şi eventual să re-aranjeze sau să re-aşeze lucrurile în viaţa ta!  Să te arunci aşa, în seama Sa, orbeşte, neavând alt temei decât caracterul Său şi ceea ce a făcut El în trecut, atât în vieţile altora, cât şi în viaţa ta.  Dar, a fost „plăcut” tot ceea ce a făcut Domnul cu tine?  A produs euforie, satisfacţie, plăcere de moment fiecare etapă a drumului pe care te-a purtat El până acum?  Experienţa mea spune tare şi răspicat, NU!  Dar finalul a fost ÎNTOTDEAUNA peste aşteptări, dincolo de ce mi-am închipuit eu!

Domnul poate interveni (şi adesea o face!) în viaţa noastră şi fără să-I dăm noi voie…  Imaginea unui Isus ce stă la uşă şi bate, în timp ce afară este frig şi bate vântul şi plouă, a unui Isus care cerşeşte de la noi să-I deschidem, apelând la sentimentele noastre umane de milă şi compasiune pentru El, este străină Bibliei!  Dacă El stă la uşă şi bate este pentru că noi I-am trântit uşa în nas!  Dar El nu cerşeşte mila mea!  Nu are nevoie de ea!  EU am nevoie de milaSa, şi faptul că Creatorul Universului stă la uşa mea şi bate, nu trebuie să-mi inspire mila ci TEAMA!  Dacă nu ştii despre ce vorbesc, atunci autorităţile nu au bătut niciodată la uşa ta!

El nu vine să accepte status quo-ul vieţii mele ci să facă o transformare majoră a vieţii mele.  Si aceasta poate fi şi este înspăimântător!  El va rearanja lucruri care-mi sunt dragi, dar nu-s necesare.  Ba poate sunt chiar piedici în ceea ce doreşte El să facă din mine.  Apropo, am uitat să precizez, dacă nu ştii deja, că Isus când intră, o face ca Stăpân!  „Ce vrei să fac Doamne?” întreabă din ţărână Saul din Tars.  Nu mai este „ce vreau eu să fac sau să se întâmple”, nici „ce diresc fariseii să fie”, nici altceva de felul acesta.

Intr-o scenă din filmul Shadowlands, bazat pe viaţa lui C.S. Lewis, C.S. s-a întors din Londra la Oxford.  În Londra tocmai se căsătorise cu americanca Joy Gresham într-o cununie privată condusă de un preot Epicopalian pe marginea patului de spital al lui Joy.  Ea moare de cancer, dar în mijlocul bolii ei şi a luptelor cu durerea şi suferinţa, cei doi au descoperit adâncul iubirii unul pentru altul.  La sosirea la Oxford, Lewis este întâlnit pe coridor de Harry Haarington, un preot Episopalian care întreabă care-s noutăţile.  Lewis ezită să răspundă, apoi totuşi zice: „Ah, good news, I think, Harry. Yes, good news” (Ăă, veşti bune, cred că sunt veşti bune, Harry) referindu-se desigur nu la cancer, ci la căsătoria sa.

Harrington nu ştie că Lewis şi Joy s-au căsătorit şi crede că C.S. se referă la situaţia lui Joy, aşa că răspunde: „ I know how hard you’ve been praying …. Now, God is answering your prayer” (Ştiu cât de mult te-ai rugat… Acum Dumnezeu răspunde rugăciunilor tale).   La care Lewis răspunde: „That’s not why I pray, Harry.  I pray because I can’t help myself. I pray because I’m helpless. I pray because the need flows out of me all the time, waking and sleeping.  It doesn’t change God; it changes me” (Nu de aceea mă rog, Harry!  Mă rog pentru că nu pot/să nu mă rog/.  Pentru că sunt fără ajutor.  Mă rog pentru că nevoia curge din mine tot timpul, fie că sunt treaz, fie că dorm.  Mă rog nu pentru că rugăciunea Îl schimbă pe Dumnezeu, ci pentru că mă schimbă pe mine).

Rugăciunea „nu-L schimbă pe  Dumnezeu, ci mă schimbă pe mine.”  Rugăciunea nu este ca un mesaj pus într-o sticlă şi aruncat în mare cu nădejdea că într-o bună zi va naufragia pe malurile divinităţii.  Rugăciunea este o părtăşie, o stare de „dulce prietenie” cu Dumnezeu, fără de care nu concepem viaţa şi umblarea noastră creştină.  Rugăciunea vorbeşte lui Dumnezeu, şi ca răspuns, Dumnezeu ne schimbă, ne transformă pe noi şi împrejurările noastre.  Şi când o face, o face adesea într-un fel neobişnuit.  Gândeşte-te la asta fie că trăieşi în SUA şi te rogi în contextul Zilei Naţionale de rugăciune, sau trăieşti altundeva şi te rogi, pentru că nu concepi să trăieşti fără intimitatea cu Domnul!

The Ziua Nationala de Rugaciune by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.