Archive for May 7th, 2008

May 07 2008

Profile Image of Ted
Ted

7 Mai, 2008 - Biblia într-un An

Filed under Biblia intr-un an

Astăzi 2 regi capitolele 1, 2 şi 3, Luca 24:1-35

Capitolul 1

1. Moab s-a răzvrătit împotriva lui Israel, după moartea lui Ahab.

2. Ahazia a căzut prin zăbrelele odăii lui de sus în Samaria, şi s-a îmbolnăvit. A trimis nişte soli, şi le-a zis: „Duceţi-vă şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să ştiu dacă mă voi vindeca de boala aceasta.”

3. Dar îngerul Domnului a zis lui Ilie, Tişbitul: „Scoală-te, suie-te înaintea solilor împăratului Samariei, şi spune-le: ,Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? Continue Reading »

No responses yet

May 07 2008

Profile Image of Ted
Ted

04 Eşti propria-ţi lentilă

Filed under John C Maxwell

Ceea ce eşti determină felul în care vezi totul.  Nu-ţi poţi separa identitatea de perspectivă.  Totul ce eşti şi fiecare experienţă pe care ai avut-o îţi colorează felul în care vezi lucrurile.  Este lentila ta.  Iată ce vreau să spun:

Un călător apropiindu-se de o mare cetate întrebă pe un bătrân care era aşezat la marginea drumului: „Cum sunt oamenii din cetatea aceasta?”  „Dar cum erau în cetatea din care provii?” întrebă bătrânul.  „Oamenii de acolo erau oribili!” răspunse călătorul.  „Erau răi, nedemni de încredere, detestabili în toate privinţele.”  „Ah, răspunse bătrânul, şi pe oamenii din cetatea din faţă o să-i găseşti la fel.”

Abia se îndepărtă primul călător de bătrân când un altul se apropie ca să întrebe despre oamenii din cetatea din faţă.  Din nou întrebă bătrânul despre oamenii din cetatea din care provenea călătorul.  „Ei erau oameni buni: cinstiţi, harnici şi extrem de generoşi” spuse al doilea călător.  „Mi-a părut rău că trebuie să plec.”  Bătrânul răspunse: „Exact aşa vei desoperi că sunt şi oamenii de aici!”

Felul în care-i văd oamenii pe ceilalţi este o reflecţie propriei imagini.  Dacă sunt un om de încredere, o să-i văd şi pe ceilalţi de încredere.   Dacă sunt o persoană critică, o să-i văd şi pe ceilalţi critici.   Dacă sunt o persoană miloasă, o să-i văd şi pe ceilalţi plini de compasiune.

Dacă te schimbi şi devii persoana care doreşti să fii o să-i vezi şi pe ceilalţi într-o lumină total nouă.  Şi aceasta va transforma felul în care interacţionezi în toate relaţiile tale.

- traducere liberă din Winning with People

No responses yet