Înainte de a merge mai departe, să ne oprim puţin ca un concept care deja l-am anunţat în portul trecut.
Creştinismul exclusivist, aşa cum am arătat are la baza sa afirmaţii de genul „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6). Sau, „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12). Sau „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1 Timotei 2:5). Afirmaţiile lui Isus Christos despre sine şi ale apostolilor săi au fost temeiul considerării creştinismului ca fiind unica credinţă care cunoaşte pe Dumnezeu şi mântuirea Lui. Dumnezeul Bibliei este singurul Dumnezeu adevărat, Isus Christos este Trimisul lui Dumnezeu care a venit la oameni atât pentru a-L revela pe Dumnezeu cât şi pentru a îi mântui prin moartea sa ca jertfă pentru păcatul omenirii.
Pentru ca o jertfă pentru păcat să fie acceptabilă, jertfa trebuia să fie a unei persoane infinite, fără păcat şi aparţinând omenirii. Isus este singurul care a împlinit cele trei condiţii: El este 100% Dumnezeu, a trăit fără păcat o viaţă în care s-a întrupat ca om. De aici exclusivismul creştinismului.
Obiecţii:
- pretenţia creştinismului de a fi singura religie adevărată este prea îngustă. Dar aşa sunt lucrurile pe care te bazezi în viaţă, nu-i aşa? Viaţa nu este o ruletă rusească. Nu vrei să conduci o maşină la care frânele prind 95% din ocazii. Dacă unul din cele 5 procente frâna te lasă pe marginea prăpastiei? Apoi, 1+1=2 întotdeauna, nu? Destul de… îngust! Dar, adevărat!
- adevărul depinde de fiecare din nou: ce-i adevărat pentru tine nu este adevărat şi pentru mine. Numai că unele lucruri sunt adevărate şi dacă eu nu cred că-s adevărate. Dacă prind în mână firele din priza cu electricitate, voi muri indiferent ce cred eu despre firele respective. Dacă sar de la etajul 10 al blocului, mă voi face praf indiferent dacă cred sau nu în legea gravitaţiei! Dacă eu cred sau nu că Isus este singura cale, nu afectează cu nimic adevărul afirmaţiei.
- nu contează ce crezi, câtă vreme crezi sincer. Argumentul acesta cade, ca şi cel de mai sus pentru aceleaşi motive: adevărul nu depinde de sinceritatea cuiva. Cineva poate crede cu sinceritate o minciună, sinceritatea nu va transforma minciuna în adevăr.
- este aroganţă din partea creştinilor să susţină că doar religia lor este adevărată. Nu neaparat. Dacă creştinii ar căuta avantaje din propagarea creştinismului, dacă ei ar fi inventat sau descoperit pretenţiile creştinismului atunci probabil că pretenţiile cu privire la creştinism nu ar fi pure. Dar uită-te la suferinţele creştinilor de 2000 de ani pentru ideile în care cred şi pe care le propagă! Apostolii Domnului din primul secol au fost daţi cu toţii morţii pentru mesajul lor! Ei au fost martorii oculari ai evenimentelor în mijlocul cărora Fiul lui Dumnezeu, Isus Christos a trăit ca om fără păcat, a fost dat morţii şi a înviat a treia zi. Toate acestea au fost cunoscute pe larg de către evrei de mii de ani, pentru că au fost prevestite de către proorocii lor. Apostolii Domnului au înţeles cele prevestite, au văzut împloinirea lor, au auzit afirmaţiile lui Isus şi le-au crezut. Apoi au mers în lumea întreagă să le spună tuturor. Ar fi nesăbuinţă şi cruzime din partea cuiva să vadă o casă în flăcări, să vadă ieşirea şi să nu spună celor din casă că vor muri, dar că există o ieşire dintre flăcări; nu ar fi aroganţă, nu-i aşa?
