May 14 2008
14 Mai, 2008 - Biblia într-un An
Astăzi 2 Regi capitolele 19, 20 şi 21, Ioan 4:1-30
Capitolul 19
1. Când a auzit împăratul Ezechia lucrul acesta, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac, şi s-a dus în Casa Domnului.
2. A trimis pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe preoţii cei mai bătrâni, acoperiţi cu saci, la proorocul Isaia, fiul lui Amoţ.
3. Şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Ezechia: Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei, şi nu este putere pentru naştere.
4. Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel viu, şi poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru ceilalţi care au mai rămas.”
5. Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus dar la Isaia.
6. Şi Isaia le-a zis: „Iată ce să spuneţi stăpânului vostru: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Nu te speria de cuvintele pe care le-ai auzit şi prin care M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei.
7. Voi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui; şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui.”
8. Rabşache, plecând, a găsit pe împăratul Asiriei luptând împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis.
9. Atunci împăratul Asiriei a primit o veste cu privire la Tirhaca, împăratul Etiopiei. I s-a spus: „Iată că acela a pornit cu război împotriva ta.” Şi împăratul Asiriei a trimis soli din nou lui Ezechia, zicând:
10. „Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda: ,Să nu te înşele Dumnezeul tău, în care te încrezi, zicând: ,Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei.’
11. Iată, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor, şi cum le-au nimicit; şi tu, să fii izbăvit!
12. Dumnezeii neamurilor pe care le-au nimicit părinţii mei, au izbăvit ei pe Gozan, Haran, Reţef, şi pe fiii lui Eden din Telasar?
13. Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului, şi împăratul cetăţii Sefarvaimului, Henei şi Ivei?”
14. Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor, şi a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului, şi a întins-o înaintea Domnului,
15. căruia i-a făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul.
16. Doamne, pleacă-Ţi urechea, şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii, şi priveşte. Auzi cuvintele lui Sanherib, care a trimis pe Rabşache să batjocorească pe Dumnezeul cel viu.
17. Da, Doamne, este adevărat că împăraţii Asiriei, au nimicit neamurile şi le-au pustiit ţările,
18. şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mâna omului, erau lemn şi piatră; şi i-au nimicit.
19. Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca să ştie toate împărăţiile pământului că numai Tu eşti Dumnezeu, Doamne!”
20. Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimis să spună lui Ezechia: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel „Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.
21. Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: ,Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi râde de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine.
22. Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ai ridicat glasul? Şi împotriva cui ţi-ai ridicat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel!
23. Prin solii tăi ai batjocorit pe Domnul, şi ai zis: ,Cu mulţimea carelor mele, am suit vârful munţilor, coastele Libanului! Voi tăia cei mai înalţi cedri ai lui, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui, şi voi atinge creasta lui cea mai înaltă, pădurea lui care este ca o grădină de poame;
24. am săpat, şi am băut ape străine, şi voi seca cu talpa picioarelor mele toate râurile Egiptului.
25. N-ai auzit că Eu de mult am pregătit aceste lucruri, şi că le-am hotărât din vremurile vechi? Acum însă am îngăduit să se împlinească, şi să prefaci cetăţi întărite în mormane de dărâmături.
26. Locuitorii lor sunt neputincioşi, îngroziţi şi înmărmuriţi; au ajuns ca iarba de pe câmp şi ca verdeaţa fragedă, ca iarba de pe acoperişuri şi ca grâul care se usucă înainte de a-i da spicul.
27. Dar ştiu când stai jos, când ieşi şi când intri, şi când eşti furios împotriva Mea.
28. Pentru că eşti furios împotriva Mea, şi pentru că trufia ta a ajuns până la urechile Mele, de aceea voi pune belciugul Meu în nările tale, şi zăbala Mea între buzele tale, şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.’
29. Acesta să-ţi fie semnul: Anul acesta veţi mânca ce creşte de la sine, şi al doilea an ce va răsări din rădăcinile rămase; dar în al treilea an veţi semăna, veţi secera, veţi sădi vii, şi veţi mânca din rodul lor.
30. Rămăşiţa din casa lui Iuda, ce va mai rămâne, va prinde iarăşi rădăcini dedesubt, şi deasupra va da rod.
31. Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului cei scăpaţi. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor.
32. De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei: ,Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi, şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.
33. Se va întoarce pe drumul pe care a venit, şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul.
34. Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o mântuiesc, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David.’
35. În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte.
36. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a locuit la Ninive.
37. Şi, pe când se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia, şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.
Capitolul 20
1. În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el, şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ,Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.”
2. Ezechia s-a întors cu faţa la perete, şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:
3. „Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi.
4. Isaia, care ieşise, n-ajunsese încă în curtea din mijloc, când cuvântul Domnului i-a vorbit astfel:
5. „Întoarce-te şi spune lui Ezechia, căpetenia poporului Meu: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: ,Ţi-am auzit rugăciunea, şi ţi-am văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos; a treia zi, te vei sui la Casa Domnului.
6. Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei, şi voi ocroti cetatea aceasta, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David.”
7. Isaia a zis: „Luaţi o turtă de smochine.” Au luat-o şi au pus-o pe umflătură. Şi Ezechia s-a vindecat.
8. Ezechia zisese lui Isaia: „După care semn voi cunoaşte că mă va vindeca Domnul, şi că mă voi sui a treia zi la Casa Domnului?”
9. Şi Isaia a zis: „Iată, din partea Domnului, semnul după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: ,Cum vrei: să treacă umbra peste zece trepte înainte, sau să dea înapoi cu zece trepte?”
10. Ezechia a răspuns: „Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste zece trepte; ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte.”
11. Atunci, Isaia, proorocul, s-a rugat Domnului, şi Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se pogorâse pe cadranul soarelui lui Ahaz.
12. În acelaşi timp, Berodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare şi un dar lui Ezechia, căci auzise de boala lui Ezechia.
13. Ezechia a ascultat pe soli, şi le-a arătat locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, mirodeniile şi untdelemnul cel scump, casa lui cu arme şi tot ce se afla în vistieriile lui: n-a fost nimic pe care să nu li-l fi arătat Ezechia în casa lui şi în toate moşiile lui.
14. Proorocul Isaia a venit în urmă la împăratul Ezechia, şi i-a zis: „Ce au zis oamenii aceia, şi de unde au venit la tine?” Ezechia a răspuns: „Au venit dintr-o ţară depărtată, din Babilon.”
15. Isaia a mai zis: „Ce au văzut în casa ta?” Ezechia a răspuns: „Au văzut tot ce este în casa mea: n-a fost nimic în vistieriile mele pe care să nu li-l fi arătat.”
16. Atunci Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului!
17. Iată că vor veni vremuri când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nu va rămâne nimic, – zice Domnul. –
18. Şi vor lua din fiii tăi, care vor ieşi din tine, pe care-i vei naşte, şi-i vor face fameni slujitori în casa împăratului Babilonului.”
19. Ezechia a răspuns lui Isaia: „Cuvântul Domnului, pe care l-ai rostit, este bun.” Şi a adăugat: „Căci va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!”
20. Celelalte fapte ale lui Ezechia, toate isprăvile lui, şi cum a făcut iazul şi canalul de apă, şi a adus apele în cetate, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
21. Ezechia a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Manase.
Capitolul 21
1. Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mama sa se numea Hefţiba.
2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
3. El a zidit din nou înălţimile, pe care le dărâmase tatăl său Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astarteei, cum făcuse Ahab, împăratul lui Israel, şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit.
4. A zidit astfel altare în Casa Domnului, măcar că Domnul spusese: „În Ierusalim Îmi voi pune Numele.”
5. A zidit altare întregii oştiri a cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului.
6. Şi-a trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea şi vrăjitoria, şi a ţinut la el oameni care chemau duhurile şi ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L.
7. A pus idolul Astarteei, pe care-l făcuse, în casa despre care Domnul spusese lui David şi fiului său Solomon: „În casa aceasta, şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu.
8. Nu voi mai muta piciorul lui Israel afară din ţara pe care am dat-o părinţilor lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit şi toată legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.”
9. Dar ei n-au ascultat; şi Manase a fost pricina pentru care s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile, pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
10. Atunci Domnul a vorbit astfel prin robii Săi proorocii:
11. „Pentru că Manase, împăratul lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, pentru că a făcut mai rău decât tot ce făcuseră înaintea lui Amoriţii, şi pentru că a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui,
12. iată ce zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Voi aduce peste Ierusalim şi peste Iuda nenorociri care vor asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele
13. Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia ca asupra Samariei şi cumpăna ca asupra casei lui Ahab: şi voi curăţi Ierusalimul, ca o farfurie, care se curăţă, şi se răstoarnă cu faţa în jos, după ce a fost curăţită.
14. Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele, şi-i voi da în mâinile vrăjmaşilor lor; şi vor ajunge de jaful şi prada tuturor vrăjmaşilor lor,
15. pentru că au făcut ce este rău înaintea Mea şi M-au mâniat din ziua când au ieşit părinţii lor din Egipt, până în ziua de azi!”
16. Manase a vărsat de asemenea mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, afară de păcatele pe care le-a săvârşit şi în care a târât şi pe Iuda, făcând ce este rău înaintea Domnului.
17. Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el, şi păcatele la care s-a dedat, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
18. Manase a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
19. Amon avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat, şi a domnit doi ani la Ierusalim. Mama sa se chema Meşulemet, fata lui Haruţ, din Iotba.
20. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său Manase;
21. a umblat în toată calea în care umblase tatăl său, a slujit idolilor cărora slujise şi tatăl său, şi s-a închinat înaintea lor;
22. a părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi, şi n-a umblat în calea Domnului.
23. Slujitorii lui Amon au uneltit împotriva lui, şi au omorât pe împărat în casa lui.
24. Dar poporul ţării a lovit pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon; şi poporul ţării a pus împărat, în locul său, pe fiul său Iosia.
25. Celelalte fapte ale lui Amon, şi ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
26. L-au îngropat în mormântul său, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iosia.
Ioan 4:1-30
1. Domnul a aflat că Fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan.
2. Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui.
3. Atunci a părăsit Iudea, şi S-a întors în Galilea.
4. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria,
5. a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.
6. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea.
7. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus.
8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării.
9. Femeia Samariteancă I-a zis: „Cum Tu, Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie Samariteancă?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu Samaritenii.
10. – Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: ,Dă-Mi să beau!’ tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.”
11. „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna aste adâncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie?
12. Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta, şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?”
13. Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete.
14. Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.”
15. „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, şi să nu mai vin până aici să scot.”
16. „Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici”.
17. Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat.
18. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”
19. „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti prooroc.
20. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”
21. „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
22. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la Iudei.
23. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.
24. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”
25. „Ştiu”, i-a zis femeia, „că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”
26. Isus i-a zis: „Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”
27. Atunci au venit ucenicii Lui, şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi nici unul nu I-a zis: „Ce cauţi?” sau: „Despre ce vorbeşti cu ea?”
28. Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate, şi a zis oamenilor:
29. „Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?”
30. Ei au ieşit din cetate, şi veneau spre El.

The 14 Mai, 2008 - Biblia într-un An by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
No responses yet


