21 Decembrie 1943 - 29 Mai 2008

Dragi cititori,

Cei dintre voi care mai citiţi ROMANIAN TIMES probabil aţi văzut că am semnat ultimul editorial al ziarului. Asta pentru că editorul Cristian Ioanide era bolnav şi m-a rugat să scriu editorialul numărului trecut. Dar chiar înainte de apariţia ziarului tipărit, Cristian îşi revenise şi am povestit cu el la telefon. De unde era să ştiu eu că va fi ultima noastră conversaţie? Luni l-am sunat din nou sa-l întreb de sănătate şi am aflat că lui Cristian i s-a făcut rău şi a plecat înapoi la spital. Era vorba să stea acolo 3-4 zile, şi urma să-l sun din nou astăzi. Chiar ştiind că voi fi în Portland weekendul acesta, mă gândeam să trec pe la el! Apoi astăzi, vestea pe care nu o aşteptăm nici unul dintre noi şi nuvrem s-o auzim în familiile noastre, în cercul nostru de prieteni, dar nici peste mări şi ţări, despre necunoscuţi din vreun trib african… Cristian a murit!

Regret enorm plecarea lui dintre cei vii. Îl cunosc de cel puţin 10 ani. Vreo şapte ani am colaborat din când în când la ziarul Romanian Times. Recent, după apariţia blogului meu, m-a încurajat să scriu şi a început să preia articole de pe blog pe care le posta zilnic pe site-ul RT şi câte unul în ediţia tipărită. Mă suna mereu să-mi spună că i-a plăcut un articol sau altul. Eu îi spuneam că nu scriu ca profesionist, blogul e doar un fel de jurnal de amator. Dar Cristian nu privea nimica din punct de vedere amator!

Cristian a fost un om rar. Nu-i cunosc defecte, dar îi ştiu o mulţime de calităţi. Şi-a iubit nespus neamul românesc, din cauza neajunsurilor căruia suferea profund. Era un fin observator al scenelor politice şi culturale atât din România, din SUA şi din lumea întreagă. Era un ahtiat student al profeţiilor, în special biblice, şi în domeniul acesta avea o fineţe şi profunzime de care puţini teologi dau dovadă. Un mare maestru al peniţei, era un păstrător de limbă curată şi elegantă românească. Abunda de inspiraţie şi idei şi întotdeauna m-a fascinat uşurinţa şi dezinvoltura cu care se avânta în tot felul de subiecte, care mai de care mai variate şi inedite. Fiul celebrului poet şi autor creştin Costache Ioanid, Cristian a moştenit din plin talentul tatălui său, şi încă ceva în plus!

Lui Cristian i-a plăcut să promoveze scriitori. Era mereu în căutare de talent, de colaboratori. În afara eforturilor financiare ale lui Mircea Liubanovici şi Beniamin Lucescu, dacă Romanian Times a existat şi a prosperat este numai din cauza eforturilor lui Cristian. Poate că adesea şi-o fi neglijat familia şi alte îndatoriri casnice, dar eforturile şi sacrificiul său pentru publicaţie a atins benefic mii de cititori de pretutindeni.

Nu l-am auzit pe Cristian vorbind niciodată de rău pe nimeni. Avea frustrările sale cum le au toţi oamenii, mai ales acei ce colaboreză cu alţi oameni, şi mai ales cei ce, dintre toţi oamenii, colaborează cu neamul nostru românesc. Dar nu-mi amintesc vreodată să fi nominalizat pe cineva cu care ar fi avut ceva necazuri. Mai degrabă îşi manifesta nemulţumirea cu un oftat prelung şi apoi îşi vedea mai departe de treabă ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Mereu pozitiv, optimist, şi fiind în stare să se bucure de cele mai mici reuşite!

O să-i lipsească Cristian nu doar soţiei şi familiei, ci comunităţii româneşti din Portland, Oregon, precum şi românilor de pretutindeni. A plecat nu doar un om deosebit, ci un scriitor care, deşi în aparenţă trăia în anonimat, era de o rară sensibilitate, erudiţie şi capacitate. Ca şi creştin, sper din inimă ca omul Cristian şă-şi fi cunoscut şi întâlnit Creatorul, şi astfel să ne putem revedea vreodată!

Views Counter v.0.10 Viewed 48 times by 26 viewers

    Read More   

Comments

cllod ROMANIA on 30 May, 2008 at 12:45 pm #

Nu l-am cunoacut pe Cristian Ioanide , dar imi place ce/cum ai scris despre el.
Condoliante (de la un necunoscut) pentru familia indurerata.


Marcel Urs on 30 May, 2008 at 7:12 pm #

Ai accentuat exact ceea ce era omul Cristian! O sa revin si eu cu un material mai amanuntit pe care o sa il pubic in RT.


damaris UNITED STATES on 30 May, 2008 at 10:14 pm #

OMUL

bulgar si fior

OMUL

usa si zavor

OMUL

piatra de izvor.

……
luminita fumeganda

maine fi-va stea pe cer.

C.Ioanid


Ted UNITED STATES on 31 May, 2008 at 12:00 am #

@damaris:
da… scrise pentru el, pentru fiul sau, pentru noi, pentru om!


Ted UNITED STATES on 31 May, 2008 at 12:01 am #

@Marcel Urs:
abia astept sa citesc ce vei scrie!


Ted UNITED STATES on 31 May, 2008 at 12:01 am #

@cllod:
a fost un om deosebit. Nu am scris doar din cauza ca despre morti doar de bine!


viorica UNITED STATES on 1 June, 2008 at 5:19 am #

Pacea care vine de sus sa va intaresca ,iar prezenta Lui sa va fie inalta si pe deplin!
Cu simpatie fam.Obeada
Chiar daca azi oftam stingher
Ca ne-ampartit furtuna,
Dar tot vom fi odata-n cer,
Si-acolo vom fi una!

C.Ioanid-tatal.


Ted UNITED STATES on 2 June, 2008 at 2:48 pm #

@viorica:
multumim pentru amintirea frumoaselor versuri. Cine altcineva putea spune mai bine decit Costache Ioanid?


Octavian UNITED STATES on 9 June, 2008 at 1:25 pm #

Cristian a plecat la Domnul si s-a reintalnit cu tatal sau, Costache Ioanid, dupa atatia ani de cand nu s-au mai vazut.
Amintirea lui va ramane pururea vie in inimile noastre.


Ted UNITED STATES on 9 June, 2008 at 11:57 pm #

@Octavian:
mulţumim de gânduri frumoase! Cum mai e vremea prin Arizona?


Octavian UNITED STATES on 11 June, 2008 at 12:04 pm #

E frumos, anul acesta se pare ca vara (canicula) intarzie. Te asteptam sa ne vizitezi.


Ted UNITED STATES on 12 June, 2008 at 9:20 pm #

@Octavian:
să ştii că voi fi în Arizona cam în 2-3 săptămâni. Va fi o „week day” dar, poate ne întâlnim la o cafea!


Speranta Doina Catana on 14 June, 2008 at 1:14 am #

am apreciat fiecare editorial din RT, incat i-am propus, candva, lui Cristian Ioanide sa alcatuiasca un volum sau mai multe, care sa cuprinda macar cele mai interesante dintre acestea…as putea spune ca prin editorialele din fiecare numar RT, Cristian Ioanide s-a facut cunoscut, ca un GLAS romanesc din diaspora, care vibra cu dragoste, competenta, patos si responsabilitate, pentru romanii de pretutideni. A format un cadru specific de manifestare intelectuala, un model pentru romanii care doresc sa se exprime romaneste, perpetuand o traditie culturala care merita sa fie pastrata


Ted CANADA on 14 June, 2008 at 11:49 am #

Doina! Bine-ai venit pe-aici! Mă bucur să „te văd” şi mă bucur şi de cele scrise de tine, atât despre Cristian cât şi despre tatăl său! Ştiu că ai fost preţuită de Cristian şi mi-ar face plăcere dacă ai mai scrie pentru RT! Sper ca familia să dea curs îndemnului tău de a aduna scrierile lui Cristian într-un volum… Ar fi fain!


Speranta Doina Catana ROMANIA on 25 June, 2008 at 2:16 am #

Hi, Doru! am deschis putin aceasta “fereastra”…am mai deschis-o si zilele trecute, dar nu am avut timp sa mai scriu (nici acum nu prea am, ca sunt intr-o comisie de bac si avem un scurt ragaz, pana se epuizeaza sirul elevilor de la proba orala)…
Si mie mi-ar face placere sa pot scrie pentru RT, dar sincer, nu stiu cand as avea acest timp…poate ar fi o solutie sa public cate ceva din cele ce am scris intr-un “Jurnal de calatorie” (proza memorialistica), asa cum am mai vazut ca s-au publicat in RT… sau altceva, nu stiu…as mai vrea sa avem o colaborare, dar chiar nu stiu care este site-ul pe care te gasesc la zi, pentru ca presupun ca aceasta adresa este una tematica… observ ca nu se mai inghesuie comentatori…viata curge inainte cu suisuri si coborasuri si, intr-o zi nu vom mai putea scrie nici noi aici…eh, nu vreau sa fiu pesimista, doar ma cheama si Speranta si chiar cred si in Puterea Cuvantului, care ramane dupa noi…Salutari si numai bine tuturor celor cunoscuti, dupa chip sau doar dupa nume,
Speranta Doina Catana


Ted UNITED STATES on 25 June, 2008 at 2:08 pm #

@Speranta Doina Catana:
ti-am scris pe privat.


Post a Comment
Name:
Email:
Website:
Comments: