1 Tesaloniceni 5:17 Rugaţi-vă neîncetat.
Suntem aşa de ocupaţi! Programul nostru este atât de încărcat încât nu mai încape în el nici un articol! Viaţa e o continuă alergare. Avem impresia că acum-acum atingem ţinta şi ne vom odihni în sfârşit, numai ca alte probleme să apară parcă din neant pentru a ne re-încărca orarul. Nemulţumirea ne instigă mereu să căutăm realizarea care, odată dobâbdită, ne nemulţumeşte iarăşi. Suntem ca un hârciog care aleargă în roata sa la nesfârşit, nemaisosind niciodată la capăt.
De cealaltă parte, ne-a ieşit Dumnezeu înainte cu timp în urmă şi nu-L putem ignora! Ne amintim de El când ne izbim cu privirea de Biblie, din când în când duminica la adunare, sau când vreo durere ne săgeată corpul. În clipe ca acelea regretăm că nu I-am dat voie Domnului să fie mai implicat în vieţile noastre, că nu am citit mai mult şi nu ne-am rugat mai des… Dar, cum să-L împăcăm pe Domnul cu prgramul nostru încărcat? De ce de câte ori ne amintim de El avem sentimentul că trăim un paradox, în care avem de-a face cu doi stăpâni pe care nu-i putem împăca niciodată?
Ne-am ruga mai des, am citi mai mult, dar ne este frică de ceea ce ne-ar putea face Domnul sau cere dacă i-am oferi mai mult din timpul nostru! Că am citit sau am ascultat mărturiile unora pe care Domnul i-a trimis în misiune cu nevasta şi trei copii mici după ei. Am auzit de alţii, undeva parcă scrie-n Biblie, la care Domnul le-a cerut să-şi dea averea la săraci şi apoi să-l urmeze pe El! Am văzut la televizor pe femeia aceea bătrână, cum o chemat-o? Parcă Tereza? Da, Mama Tereza! A trăit între săracii Indiei! Aşa ceva noi nu am suporta! Să fie clar!
Şi astfel, slujim unui stăpîn, uitându-ne cu coada ochiului către celălalt, spercând că n-o să se supere prea tare pe noi ca să facă urât! Doar, de-asta mergem la adunare câteodată, şi punem bani la colectă! Ba, am mai ajutat şi pe misionarii aceia, atunci când am dat ăia 20 de dolari! Cum e puţin!? În India 20 de dolari ajung o lună de zile! Noi am făcut asta! Pentru Domnul! Că dacă Domnul nu uită şi răsplăteşte un pahar de apă rece, cum o să uite 20 de dolari? Ia să calculăm, o sticlă de apă filtrată de izvor, din aceea de care bem noi, costă 50 de centi. În ea sunt 3 pahare de apă. Deci, de un dolar se pot cumpăra 6 pahare de apă, de 20 de dolari se pot cumpăra120 de pahare de apă! Vezi? Noi am dat în numele Domnului 120 de pahare de apă!
Ei, dar Dumnezeu şi viaţa de zi cu zi, aceea obişnuită, în care alergăm de ne rupem picioarele, nu sunt incompatibili! Dacă-L invităm pe Domnul să se implice în ea, desigur că este absolut sigur că El va face ordine şi ne va cere disciplină spirituală. El vine ca Stăpân; altfel, nu vine! Dacă îl inviţi altfel, nu realizezi nimic decât îţi prelungeşti agonia!
Dar venirea Sa şi implicarea Domnului în cele mai mici şi aparent nesemnificative detaliii ale vieţii noastre va transforma ordinarul în extraordinar! El va aduce lumină în întuneric, un cântec în liniştea apăsătoare, o alinare în durere, o mângăiere în frustrare.
Uită-te la realizarea psalmistului: Psalm 73:21-23 Când mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie, eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Însă eu Sunt totdeauna cu Tine…! Observi cum prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul amărăciunilor l-a făcut pe psalmist să realizeze că toate frustrările nu trag atât de greu în balanţa vieţii ca prezenţa Domnului în viaţa sa?
Aşa că, porunca lui Pavel de a ne ruga necontenit nu este o cerinţă de a ne abandona meseriile, familiile, banii, realizările, viaţa, activităţile. Este o poruncă de a-l include pe Domnul în viaţa noastră, în toate aspectele acesteia. Şi pentru aceasta nu trebuie decât să te rogi la volan, la strung, la birou, când mănânci. Să ai gândul mereu la Domnul. Să ai ochii aţintiţi asupra Lui. Să-i zici, înainte de a face orice, de a începe o nouă activitate, „Doamne, îţi mulţumesc că eşti cu mine! Ce zici, cum să face asta? E bine aşa? E voia ta astfel?” Crede-mă, El se va îngriji de restul!
