Astăzi 2 Cronici capitolele 17 şi 18, Ioan 13:1-20

Capitolul 17

1. În locul lui a domnit fiul său Iosafat. El s-a întărit împotriva lui Israel:

2. a pus oşti în toate cetăţile întărite ale lui Iuda, şi a rânduit căpetenii în ţara lui Iuda şi în cetăţile lui Efraim, pe care le luase tatăl său Asa.

3. Domnul a fost cu Iosafat, pentru că a umblat în cele dintâi căi ale tatălui său David, şi n-a căutat pe Baali;

4. căci a alergat la Dumnezeul tatălui său, şi a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel.

5. Domnul a întărit domnia în mâinile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Şi a avut o mulţime de bogăţii şi slavă.

6. Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile Domnului, şi a îndepărtat din Iuda chiar şi înălţimile şi idolii.

7. În al treilea an al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel şi Mica, să se ducă să înveţe pe oameni în cetăţile lui Iuda.

8. A trimis cu ei pe Leviţii Şemaia, Netania, Zebadia, Asael, Şemiramot, Ionatan, Adonia, Tobia şi Tob-Adonia, Leviţi, şi pe preoţii Elişama şi Ioram.

9. Ei au învăţat pe oameni în Iuda, având cu ei cartea legii Domnului. Au străbătut toate cetăţile lui Iuda, şi au învăţat pe oameni în mijlocul poporului.

10. Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile ţărilor dimprejurul lui Iuda, şi n-au făcut război împotriva lui Iosafat.

11. Nişte Filisteni au adus lui Iosafat daruri şi un bir în argint; şi Arabii i-au adus şi ei vite, şapte mii şapte sute de berbeci şi şapte mii şapte sute de ţapi.

12. Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire. A zidit în Iuda cetăţui şi cetăţi pentru merinde.

13. A strâns merinde în cetăţile lui Iuda, şi avea la Ierusalim o ceată de oameni viteji ca ostaşi.

14. Iată numărul lor, după casele părinţilor lor. Din Iuda, căpetenii peste o mie: Adna, căpetenia, cu trei sute de mii de viteji;

15. după el, Iohanan, căpetenia, cu două sute optzeci de mii de oameni;

16. după el, Amasia, fiul lui Zicri, care se predase de bunăvoie Domnului, cu două sute de mii de viteji.

17. Din Beniamin: Eliada, om viteaz, cu două sute de mii de oameni înarmaţi cu arc şi cu scut,

18. şi după el, Zozabad, cu o sută optzeci de mii de oameni înarmaţi pentru război.

19. Aceştia sunt cei ce erau în slujba împăratului, afară de aceia pe care îi pusese împăratul în toate cetăţile întărite ale lui Iuda.

Capitolul 18

1. Iosafat a avut bogăţii şi slavă din belşug, şi s-a încuscrit cu Ahab.

2. După câţiva ani, s-a pogorât la Ahab în Samaria. Ahab a tăiat pentru el şi pentru poporul care era cu el un mare număr de oi şi boi, şi l-a rugat să se suie la Ramot din Gallad.

3. Ahab, împăratul lui Israel, a zis lui Iosafat, împăratul lui Iuda: „Vrei să vii cu mine la Ramot în Galaad?” Iosafat i-a răspuns: „Eu ca tine, şi poporul meu ca poporul tău, vom merge la luptă împotriva lui cu tine.”

4. Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.”

5. Împăratul lui Israel a strâns pe prooroci, în număr de patru sute, şi le-a zis: „Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?” Şi ei au răspuns: „Suie-te, şi Dumnezeu o va da în mâinile împăratului.”

6. Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici nici un prooroc al Domnului, prin care să-L putem întreba?”

7. Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte niciodată decât rău: este Mica, fiul lui Imla.” Şi Iosafat a zis: „Să nu vorbească aşa împăratul!”

8. Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător, şi i-a zis: „Trimite să vină îndată Mica, fiul lui Imla.”

9. Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti; şedeau în locul de la intrarea porţii Samariei. Şi toţi proorocii proroceau înaintea lor.

10. Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fier, şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cu aceste coarne, vei bate pe Sirieni până îi vei nimici.”

11. Şi toţi proorocii au prorocit la fel, zicând: „Suie-te la Ramot în Galaad, căci vei avea izbândă şi Domnul o va da în mâinile împăratului.”

12. Solul care se dusese să cheme pe Mica, i-a vorbit aşa: „Iată, proorocii cu un gând prorocesc de bine împăratului; cuvântul tău să fie dar ca şi cuvântul fiecăruia din ei! Vesteşte de bine!”

13. Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.”

14. Când a venit la împărat, împăratul i-a zis: „Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?” El a răspuns: „Suiţi-vă! Căci veţi avea izbândă, şi vor fi daţi în mâinile voastre.”

15. Şi împăratul i-a zis: „De câte ori va trebui să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?”

16. Mica a răspuns: „Văd tot Israelul risipit pe munţi, ca nişte oi care n-au păstor; şi Domnul a zis: „Oamenii aceştia n-au stăpân, fiecare să se întoarcă în pace acasă!”

17. Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Nu ţi-am spus eu? El nu-mi proroceşte nimic bun, nu-mi proroceşte decât rău.”

18. Şi Mica a zis: „Ascultaţi dar cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui.

19. Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot în Galaad şi să piară acolo?” Au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.

20. Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: „Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis: ,Cum?’

21. ,Voi ieşi’, a răspuns el, ,şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor proorocilor lui.’ Domnul a zis: „Îl vei amăgi, şi vei izbuti; ieşi, şi fă aşa.”

22. Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura proorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta.”

23. Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz, şi a zis: „Pe ce drum a ieşit duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?”

24. Mica a răspuns: „Vei vedea în ziua când vei umbla, din odaie în odaie, ca să te ascunzi.”

25. Împăratul lui Israel a zis: „Luaţi pe Mica, şi duceţi-l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului.

26. Şi spuneţi: „Aşa vorbeşte împăratul: „Băgaţi pe omul acesta în temniţă, şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării, până mă voi întoarce în pace.”

27. Şi Mica a zis: „Dacă te vei întoarce în pace, n-a vorbit Domnul prin mine!” Apoi a mai zis: „Voi, toate popoarele, auziţi!”

28. Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot în Galaad.

29. Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Vreau să-mi schimb hainele ca să mă duc la luptă; dar tu, îmbracă-te cu hainele tale.” Şi împăratul lui Israel şi-a schimbat hainele, şi s-au dus la luptă.

30. Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă mai marilor peste carele lui: „Să nu vă luptaţi nici cu cel mic nici cu cel mare, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.”

31. Când au zărit mai marii carelor pe Iosafat, au zis: „Este împăratul lui Israel.” Şi l-au înconjurat ca să lupte cu el. Iosafat a scos un ţipăt. Domnul l-a ajutat, şi Dumnezeu i-a îndepărtat de la el.

32. Mai marii carelor, văzând că nu era împăratul lui Israel, s-au depărtat de el.

33. Atunci un om a tras cu arcul la întâmplare, şi a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armăturii. Împăratul a zis celui ce-i mâna carul: „Întoarce, şi scoate-mă din câmpul de bătaie, căci sunt rănit.”

34. Lupta a fost înverşunată în ziua aceea. Împăratul lui Israel a stat în car, în faţa Sirienilor, până seara, şi a murit pe la apusul soarelui.

Ioan 13:1-20

1. Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

2. În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă,

3. Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,

4. S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu el.

5. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.

6. A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”

7. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.”

8. Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.”

9. „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!”

10. Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.”

11. Căci ştia pe cel ce avea să-l vândă; de aceea a zis: „Nu sunteţi toţi curaţi.”

12. După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?

13. Voi Mă numiţi ,Învăţătorul şi Domnul’, şi bine ziceţi, căci sunt.

14. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.

15. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.

16. Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis.

17. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.

18. Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: ,Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.’

19. Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt.

20. Adevărat, adevărat, vă spun că, cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”