O să revin cu amănunte şi o să explic de ce cred că lucrarea lui Bentley este o lucrare de amăgire. Până atunci, doar atât că mă gândeam astăzi că concepţia noastră despre diavolul merge mână în mână (mano a mano) cu concepţia noastră despre Dumnezeu.
Dacă eu cred că rolul lui Dumnezeu este doar să mă binecuvinteze, să mă vindece şi să-mi umple buzunarele cu bani, atunci rolul diavolului nu-i decât să mă împiedice să ajung la aceste lucruri! Dar dacă Dumnezeu vrea să mă mântuie de la pierzare, atunci rolul diavolului este să mă piardă! Ceea ce este cu totul diferit de a mă împiedica să-mi primesc binecuvântările!
Nu vrem nici să-l luăm pe diavolul prea în serios (pentru că atunci i-am da prea multă importanţă, l-am cosnidera prea puternic şi am fi tentaţi să ne luptăm cu el uitând să ne închinăm lui Dumnezeu) dar nici prea superficial (pentru că atunci am desconsidera biruinţa lui Isus asupra diavolului). Nu trebuie nici să văd demoni pretutindeni (un prieten păstor îmi spunea că la o întâlnire cu liderii bisericii a propus o anumită măsură, la care unul dintre participanţi a explodat în engleză „I rebuke that spirit!” - adică, mustru acel duh!), dar nici să fiu in necunoştinţă de manifestări demonice în jurul meu sau în alţi oameni.
Baza este să am o înaltă părere despre Dumnezeu, să mă tem de Domnul şi să-l respect slujindu-i cu umilinţă. Diavolul este un duşman puternic, dar a fost biruit pe Calvar. Biruinţa aceasta etse a mea prin supunere lui Dumnezeu. Şi, prin trăirea după Cuvânt, mărturisirea Cuvântului, sângele Mielului şi încă un element amintit de Ioan în Apocalipsa, prin ne-iubirea vieţii mele (Apoc 12:11).

Un link despre “trezirea”…
http://pjmiller.wordpress.com/2008/06/02/way-of-the-master-on-lakeland-and-todd-bentley/
on 6 June, 2008 at 12:49 am #
@TOTUL PRIN HAR:
mulţumim.
on 28 July, 2008 at 5:04 am #
M-am uitat la trezirea din Florida mult si pentru ca acolo sunt oameni ca si noi, am observat unele lucruri care nu mi-au placut in mod deosebit, dar cum se poate face abstractie de faptul ca oamenii il lauda pe Isus uneori 3-4 ore in fiecare seara in inchinare, mii de oameni sunt vindecati si atinsi de puterea lui D_zeu. Daca e de la diavolul, atunci de cand diavolul il lauda pe Isus , de cand diavolul vindeca oameni in numele lui Isus, de cand diavolul elibereaza oameni de demoni.
E normal ca e socant pt noi romanii care avem traditiile noastre bine puse la punct , crezand ca sunt biblice, desi ele sunt culturale.
Nici mie nu-mi plac tatuajele lui Todd Bentley, mi-a trebuit mult si bine sa ma obisnuiesc cu el, si chiar si acuma ma intreb de ce oare isi fac oamenii tatuaje, nu ca as crede ca e pacat, doar ca ma deranjeaza pe mine, la fel cum ma deranjeaza imbracamintea de pasti si de craciun de la noi care e de o mie de ori mai pacat decat tatuajul, ca na…… ne dam mari si grozavi ca avem haine noi.
In fine, spre marea uimire a majoritatii romanilor, pe mine trezirea asta m-a ajutat sa inteleg ca relatia cu D_zeu poate fi nelimitata, si ma simt enorm de binecuvantata ca am descoperit pe net trezirea asta.
on 28 July, 2008 at 10:00 pm #
@laura:
bine ai venit pe la mine. În timp ce sunt de acord cu tine că relaţia cu Domnul este nelimitată şi poate îmbrăca şi forme stranii (pentru alţii cel puţin!), după ce am privit de multe ori la transmisii de la Florida, nu pot denumi ceea ce s-a întâmplat acolo drept „trezire.” Mi-a demonstrat într-adevăr o imensă sete a oamenilor după o relaţşie cu Domnul şi o atingere din partea Lui. Dar în majoritatea clipurilor urmărite de mine (câteodată de peste o oră-două) nu am descoperit unul dintre elementele cele mai importante ale unei treziri veritabile: propovăduirea cu putere a Cuvântului lui Dumnezeu!
Au fost o mulţime de istorisiri, uneori revelaţii ale unuia şi altuia, dar predicarea lipsea. Dacă vei urmări Noul Testament, semnele şi minunile au însoţit predicarea Cuvântului; au fost o afirmare sau subliniere a adevărului acestuia şi o calificare a lucrătorului drept „lucrător împreună cu Dumnezeu.” La Florida, predicarea a lipsit apropae cu desăvârşire.
Apoi, multe dintre „vindecări” nu au fost verificate ulterior printr-un cadru medical, de exemplu. Mi-amintesc că am urmărit când Bentley a citit „live” o relatare din partea cuiva, cum că un mort a fost înviat la o casă funerară. Era a 13-a înviere. Îţi dai seama dacă ar fi fost chestia asta adevărată, că ar fi vuit ziarele? Dar nu s-a auzit nimic. Şi eu m-am rugat pentru bolnavi. Nu o dată! Domnul mi-a dat harul ca, uneori, unii dintre ei să fie vindecaţi. Acum nu de mult, o soră dintr-o altă biserică a fost vindecată de cancer. Pot da numele şi adresa ei, şi ea poate furniza referinţe de la medici. Unele vindecări şi eliberări au fost doar isterii în masa de oameni.
Eu zic să-l căutăm pe Domnul din toată inima noastră, să-i iubim şi să-i citim Cuvântul, să ne rugăm Lui cu credinţă şi perseverenţă ca să ne umple de Duhul Său, şi atunci vom experimenta o trezire personală. Ba mai mult, aceasta va face ca paharul nostru să fie atât de plin, încât să dea peste el! Adică, alţii vor avea parte de binecuvântarea noastră!
on 7 August, 2008 at 10:14 am #
buna Ted ![]()
Intr-adevar la intalnirile de seara, rar au fost predici , de fapt ele au fost concepute in asa fel incat sa se puna baza pe manifestarea supranaturala a lui D-zeu. Eu am obs ca Todd, de multe ori vorbea numa sa se afle in treaba si m-am intrebat oare de ce? Pur si simplu asteapta coborarea prezentei lui D-zeu, daca vei sta si vei urmarii atent exact asta face, parca vb vrute si nevrute si dintr-o data buf……..
Apoi in ce priveste predicile si invatatura, dimineata la biserica Ignited unde a inceput totul, sunt predici in fiecare dimineata care tin ff mult, si peste 2 ore, hrana atat de tare incat ma intreb daca in Romania vreo biserica ar suporta asemenea hrana. Daca intri pe site-ul de la Ignited, te directioneaza spre site-ul unde se transmit live intalnirile de dimineata
Au fost zile in care mi s-a parut mai puternic ce se intampla dimineata unde nu era prezent Todd, decat seara.
Nici eu nu ma dau in vant dupa Todd, sincer mi-a trebuit ceva vreme sa ma obisnuiesc cu el si nici acum nu pot sa spun ca sunt fanul lui, dar omul asta are o ungere incredibila a lui D_zeu peste viata lui. Am sesizat si eu unele lucruri care nu mi-au placut, dar nu stiu daca s-a inventat pana acuma o biserica unde totul sa fie perfect, sau un om desavarsit care sa nu aiba nici o abatere, nici un cuvant in plus, sau un gest sau o faza care sa enerveze pe cei din jur
Cu invierile ai dreptate, nu avem de unde sa stim ca asa a fost cum au zis ei, dar eu stiu in Romania caz de om inviat prin rugaciune si tot satul a stiut de lucrarea asta a D_lui, si nu numai dar la tv nu a ajuns stirea, asa ca asta nu neaparat a ajunge in media povestea, garanteaza veridicitatea ei.
Numa incearca si uita-te la intalnirile de dimineata live, la ora 5 ora Romaniei dupa =amiaza, o sa fi intarit enoooooorm, sunt invataturi incredibil de adanci despre lucrarea supranaturala a lui D_zeu. Din pacate astea de dimineata nu sunt arhivate. Si chiar si in intalnirile de seara cand nu e prezent Todd, sunt predici din alea kilometice cu invatatura suficienta.
Sa fii binecuvantat
on 9 August, 2008 at 6:08 pm #
@laura:
pace sfântă. Eu nu am fost acolo şi rămân cel puţin circumspect. Dar ascult relatările tale şi te cred. Succes în găsirea unei treziri personale, care să rămână până la venirea Domnului! Şi eu îmi doresc aşa ceva!