Astăzi Iov 30 şi 31, Fapte 13:26-52

Capitolul 30

1. Şi acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.

2. Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?

3. Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

4. Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei, şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsau.

5. Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

6. Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pământului şi în stânci.

7. Urlă printre stufişuri, şi se adună sub mărăcini.

8. Fiinţe mârşave şi dispreţuite, – sunt izgoniţi din ţară.

9. Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.

10. Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

11. Nu se mai sfiiesc şi mă înjosesc, nu mai au nici un frâu înaintea mea.

12. Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă.

13. Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

14. Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.

15. Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea.

16. Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m-au apucat zilele suferinţei.

17. Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

18. De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

19. Dumnezeu m-a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.

20. Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

21. Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.

22. Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

23. Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.

24. Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

25. Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?

26. Mă aşteptam la fericire, şi când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.

27. Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere.

28. Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

29. Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

30. Pielea mi se înnegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

31. Harfa mea s-a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.

Capitolul 31

1. Făcusem un legământ cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.

2. Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moştenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?

3. Pieirea nu-i oare pentru cel rău, şi nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?

4. N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi-a numărat El toţi paşii mei?

5. Dacă am umblat cu minciuna, de mi-a alergat piciorul după înşelăciune:

6. să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană, şi-mi va vedea neprihănirea!

7. De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă, de mi-a urmat inima ochii, de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele,

8. atunci eu să seamăn şi altul să secere, şi odraslele mele să fie dezrădăcinate!

9. Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la uşa aproapelui meu,

10. atunci nevasta mea să macine pentru altul, şi s-o necinstească alţii!

11. Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,

12. un foc care mistuie până la nimicire, şi care mi-ar fi prăpădit toată bogăţia.

13. De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine,

14. ce aş putea să fac, când se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde când pedepseşte El?

15. Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei?

16. Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,

17. dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea,

18. eu, care din tinereţe l-am crescut ca un tată, eu, care de la naştere am sprijinit pe văduvă;

19. dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine, pe cel lipsit neavând învelitoare,

20. fără ca inima lui să mă fi binecuvântat, fără să fi fost încălzit de lâna mieilor mei;

21. dacă am ridicat mâna împotriva orfanului, pentru că mă simţeam sprijinit de judecători;

22. atunci, să mi se dezlipească umărul de la încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărâme!

23. Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu, şi nu puteam lucra astfel din pricina măreţiei Lui.

24. Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: ,Tu eşti nădejdea mea’;

25. dacă m-am îngâmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe care le dobândisem;

26. dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreaţă,

27. şi dacă mi s-a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducându-mi mâna la gură:

28. şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!

29. Dacă m-am bucurat de nenorocirea vrăjmaşului meu, dacă am sărit de bucurie când l-a atins nenorocirea,

30. eu, care n-am dat voie limbii mele să păcătuiască, să-i ceară moartea cu blestem;

31. dacă nu ziceau oamenii din cortul meu: ,Unde este cel ce nu s-a săturat din carnea lui?’

32. Dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aş fi deschis uşa să intre călătorul;

33. dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii, şi mi-am închis nelegiuirile în sân,

34. pentru că mă temeam de mulţime, pentru că mă temeam de dispreţul familiilor, ţinându-mă deoparte şi necutezând să-mi trec pragul…

35. Oh! de aş găsi pe cineva să m-asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plângerea iscălită de potrivnicul meu?

36. Ca să-i port scrisoarea pe umăr, s-o leg de fruntea mea ca o cunună;

37. să-i dau socoteală de toţi paşii mei, să mă apropii de el ca un domn.

38. Dacă pământul meu strigă împotriva mea, şi dacă brazdele lui varsă lacrimi;

39. dacă i-am mâncat roada fără s-o fi plătit, şi dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpâni:

40. atunci să crească spini din el în loc de grâu, şi neghină în loc de orz!” Sfârşitul cuvintelor lui Iov.

Fapte 13:26-52

26. Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.

27. Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele proorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.

28. Măcar că n-au găsit în El nici o vină de moarte, totuşi ei au cerut lui Pilat să-L omoare.

29. Şi, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn, şi L-au pus într-un mormânt.

30. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.

31. El S-a arătat, timp de mai multe zile celor ce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, şi care acum sunt martorii Lui înaintea norodului.

32. Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,

33. Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”

34. Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: „Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte, pe care le-am făcut lui David.”

35. De aceea mai zice şi în alt psalm: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.”

36. Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi, şi a văzut putrezirea.

37. Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea.

38. Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor;

39. şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.

40. Astfel, luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în prooroci:

41. „Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.” Prigonirile Iudeilor.

42. Când au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.

43. Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei, şi-i îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu.

44. În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.

45. Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, şi-l batjocoreau.

46. Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.

47. Căci aşa ne-a poruncit Domnul: ,Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”

48. Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut.

49. Cuvântul Domnului se răspândea în toată ţara.

50. Dar Iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba, şi i-au izgonit din hotarele lor.

51. Pavel şi Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor, şi s-au dus în Iconia,

52. în timp ce ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.