Astăzi Iov capitolele 32 şi 33, Fapte 14

Capitolul 32

1. Aceşti trei oameni au încetat să mai răspundă lui Iov, pentru că el se socotea fără vină.

2. Atunci s-a aprins de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. El s-a aprins de mânie împotriva lui Iov, pentru că zicea că este fără vină înaintea lui Dumnezeu.

3. Şi s-a aprins de mânie împotriva celor trei prieteni ai lui, pentru că nu găseau nimic de răspuns şi totuşi osândeau pe Iov.

4. Fiindcă ei erau mai în vârstă decât el, Elihu aşteptase până în clipa aceasta, ca să vorbească lui Iov.

5. Dar, văzând că nu mai era nici un răspuns în gura acestor trei oameni, Elihu s-a aprins de mânie.

6. Şi Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a luat cuvântul, şi a zis: „Eu sunt tânăr, şi voi sunteţi bătrâni: de aceea m-am temut, şi m-am ferit să vă arăt gândul meu.

7. Eu îmi ziceam: ,Să vorbească bătrâneţea, marele număr de ani să înveţe pe alţii înţelepciunea.’

8. Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.

9. Nu vârsta aduce înţelepciunea, nu bătrâneţea te face în stare să judeci.

10. Iată de ce zic: ,Ascultaţi-mă! Îmi voi spune şi eu părerea.

11. Am aşteptat sfârşitul cuvântărilor voastre, v-am urmărit dovezile, cercetarea pe care aţi făcut-o cuvintelor lui Iov.

12. V-am dat toată luarea aminte; şi iată că, nici unul din voi nu l-a încredinţat, nici unul nu i-a răsturnat cuvintele.

13. Să nu ziceţi însă: ,În el noi am găsit înţelepciunea; numai Dumnezeu îl poate înfunda, nu un om!’

14. Mie nu mi-a vorbit de-a dreptul: de aceea eu îi voi răspunde cu totul altfel decât voi.

15. Ei se tem, nu mai răspund! Li s-a tăiat cuvântul!

16. Am aşteptat până şi-au sfârşit cuvântările, până s-au oprit şi n-au ştiut ce să mai răspundă.

17. Vreau să răspund şi eu la rândul meu, vreau să spun şi eu ce gândesc.

18. Căci sunt plin de cuvinte, îmi dă ghes duhul înăuntrul meu;

19. înăuntrul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă, ca nişte burdufuri noi, gata să pleznească.

20. Voi vorbi deci, ca să răsuflu în voie, îmi voi deschide buzele şi voi răspunde.

21. Nu voi căuta la înfăţişare, nu voi linguşi pe nimeni;

22. căci nu ştiu să linguşesc: altfel, într-o clipită m-ar lua Ziditorul meu.

Capitolul 33

1. Acum dar, Iov, ascultă cuvântările mele, ia aminte la toate cuvintele mele!

2. Iată, deschid gura, şi mi se mişcă limba în cerul gurii.

3. Cu curăţie de inimă voi vorbi, buzele mele vor spune adevărul curat:

4. Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.

5. Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina, fii gata!

6. Înaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul tău, şi eu ca şi tine am fost făcut din noroi.

7. Astfel frica de mine nu te va tulbura, şi greutatea mea nu te va copleşi.

8. Dar tu ai spus în auzul meu, şi am auzit sunetul cuvintelor tale:

9. ,Sunt curat, sunt fără păcat, sunt fără prihană, nu este fărădelege în mine.

10. Şi Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea, mă socoteşte vrăjmaş al Lui;

11. îmi pune picioarele în butuci, îmi pândeşte toate mişcările.’

12. Îţi voi răspunde că aici n-ai dreptate, căci Dumnezeu este mai mare decât omul.

13. Vrei dar să te cerţi cu El, pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui?

14. Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul. dar omul nu ia seama.

15. El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor.

16. Atunci El le dă înştiinţări, şi le întipăreşte învăţăturile Lui,

17. ca să abată pe om de la rău, şi să-l ferească de mândrie,

18. ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile sabiei.

19. Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, când o luptă necurmată îi frământă oasele.

20. Atunci îi este greaţă de pâine, chiar şi de bucatele cele mai alese.

21. Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele care nu i se vedeau rămân goale;

22. sufletul i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii.

23. Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze,

24. Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: ,Izbăveşte-l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!’

25. Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui.

26. Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-I vadă Faţa cu bucurie, şi-i dă înapoi nevinovăţia.

27. Atunci el cântă înaintea oamenilor, şi zice: ,Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n-am fost pedepsit după faptele mele;

28. Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!’

29. Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului,

30. ca să-l ridice din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii.

31. Ia aminte, Iov, şi ascultă-mă! Taci, şi voi vorbi!

32. Dacă ai ceva de spus, răspunde-mi! Vorbeşte, căci aş vrea să-ţi dau dreptate.

33. Dacă n-ai nimic de zis, ascultă-mă! Taci, şi te voi învăţa înţelepciunea.”

Fapte 14

1. În Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat în sinagoga Iudeilor, şi au vorbit în aşa fel că o mare mulţime de Iudei şi de Greci au crezut.

2. Dar Iudeii care n-au crezut, au întărâtat şi au răzvrătit sufletele Neamurilor împotriva fraţilor.

3. Totuşi au rămas destul de multă vreme în Iconia şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvântul privitor la harul Său, şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mâinile lor.

4. Mulţimea din cetate s-a dezbinat: unii erau cu Iudeii, alţii cu apostolii.

5. Neamurile şi Iudeii, în învoire cu mai marii lor, s-au pus în mişcare, că să-i batjocorească şi să-i ucidă cu pietre.

6. Pavel şi Barnaba au înţeles lucrul acesta, şi au fugit în cetăţile Licaoniei: Listra şi Derbe, şi în ţinutul de primprejur.

7. Şi au propovăduit Evanghelia acolo.

8. În Listra era un om neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată.

9. El şedea jos şi asculta pe Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat ţintă la el, şi fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit,

10. a zis cu glas tare: „Scoală-te drept în picioare.” Şi el s-a sculat dintr-o săritură, şi a început să umble.

11. La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul, şi au zis în limba licaoneană: „Zeii s-au pogorât la noi în chip omenesc.”

12. Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel Mercur, pentru că mânuia cuvântul.

13. Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor, şi voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.

14. Apostolii Barnaba şi Pavel, când au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului, şi au strigat:

15. „Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea, şi tot ce este în ele.

16. El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile să umble pe căile lor,

17. măcar că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie.”

18. Abia au putut să împiedice, cu vorbele acestea, pe noroade, să le aducă jertfă.

19. Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte Iudei, care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.

20. Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe.

21. După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta, şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia,

22. întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

23. Au rânduit prezbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră.

24. Au trecut apoi prin Pisidia, au venit în Pamfilia,

25. au vestit Cuvântul în Perga, şi s-au pogorât la Atalia.

26. De acolo au mers cu corabia la Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi în grija harului lui Dumnezeu, pentru lucrarea, pe care o săvârşiseră.

27. După venirea lor, au adunat Biserica, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei, şi cum deschisese Neamurilor uşa credinţei.

28. Şi au rămas destul de multă vreme acolo cu ucenicii.