Jul 06 2008
Viaţa după tragedie
Poza de sus aparţine fotografului Ap Nick Ut, a fost făcută în Vietnamul de Sud la 8 Iunie 1972 şi a obţinut premiul Pulitzer. În mijlocul fotografei este o fetiţă de 9 ani, pe nume Kim Phuc, fugind împreună cu alţi copii pe Strada Nr. 1 lângă Trang Bang, după un atac cu napalm asupra unui ascunziş al trupelor Viet Cong. Corpul lui Kim este în flăcări. Nişte soldaţi au turnat apă pe corpul ei, apoi i-au dat un pic de apă de băut, dar Kim s-a prăbuşit leşinată. Fotograful Nick Ut a dus-o la un spital militar din Saigon.
Următorul an l-a petrecut în spital. Medicii au operat-o de peste 17 ori pentru a-i repara pielea şi a-i trata rănile. După ieşirea din spital, plină de cicatrice şi gândind că aşa n-o va iubi nimeni niciodată, Kim a început să se întrebe despre rostul vieţii ei. O activitate preferată era aceea de a se duce la bibliotecă. Aici putea evada în linişte din viaţa reală într-o lume imaginară în care totul era frumos. Una din întrebările lui Kim era cu privire la rostul vieţii ei. Căutând răspunsul în cărţile bibliotecii, a citit şi o Biblie. La 1982 şi-a predat viaţa Domnului Isus. Evanghelia a învăţat-o lecţia cea mai grea a vieţii: să ierte pe cei ce i-au cauzat traumele.
A urmat apoi şcoala în Cuba, căsătoria cu un alt student vietnamez ce învăţa în Cuba, luna de miere la Moscova, apoi fuga în Occident.
Astăzi, cu corpupul încă plin de cicatrice ce-o dor din când în când, Kim trăieşte în Canada împreună cu soţul ei şi cu cei doi copii ai lor. Este fondatorea unei organizaţii de caritate, Kim Foundation International.
Zilele trecute Kim a avut ocazia să-şi depene povestea fascinantă a vieţii la postul de radio american NPR. Era încă o încurajare pentru cei ce au nevoie de încurajări, cum că viaţa este posibilă şi după tragedie, şi că încredinţată Domnului, viaţa poate fi semnificativă şi atunci când totul pare împotrivă şi pierdut.
The Viaţa după tragedie by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
7 responses so far
Una dintre întrebările mele permanente este cum au unii elan vital să depăşească tragedii şi atâtea împotriviri şi îngenuncheri ale soartei, pe când alţii nu-şi mai doresc să trăiască după o mică zgârietură existenţială. Ba chiar îşi iau viaţa.
Este intr-adevar o incurajare. Multumesc pentru acest articol
Tulburator. Am preluat si eu linkul si recomand acest articol in pagina de Recomandari de pe Shalom-Jurnal de Pace si likurile in engleza si franceza catre fundatia lui Kim in Shalom-A peace Journal
@A.Dama:
speranţa şi nădejdea. Căutarea de răspunsuri, continuarea căutării chiar şi atunci când încă NU ai răspunsul… Din astfel de materiale sunt făcuţi Oamenii Adevăraţi.
@Violeta:
Cu plăcere Violeta!
Elie Wiesel relateaza despre intrebarea pe care cineva i-a adresat-o unui rabin: Cum este posibil sa mai crezi in Dumnezeu dupa Auschwitz? Raspunsul acestuia, absolut remarcabil, a fost: cum este posibil sa NU crezi in Dumnezeu dupa Auschwitz?
Dane,
trebuie să admitem că în mijlocul tradediei, avem atâtea întrebări şi ne ţinem de Dumnezeu adesea doar cu un fir subţire… Trebuie să treacă „auschwitzul” personal ca să putem avea certitudinea lui Wiesel. Dar, a spus ceva deosebit de frumos, si adevarat!