Astăzi citim Psalmi capitolele 37, 38 şi 39, Fapte 26

Psalms 37

1  (Un psalm al lui David.) Nu te mânia pe cei răi, şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul;
2  căci Sunt cosiţi iute ca iarba, şi se vestejesc ca verdeaţa.
3  Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.
4  Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.
5  Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,
6  El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amiază.
7  Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul, care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.
8  Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.
9  Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ţara.
10  Încă puţină vreme, şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi.
11  Cei blînzi moştenesc ţara, şi au belşug de pace.
12  Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit, şi scrîşneşte din dinţi împotriva lui.
13  Domnul rîde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua.
14  Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să junghie pe cei cu inima neprihănită.
15  Dar sabia lor intră în însăşi inima lor, şi li se sfărîmă arcurile.
16  Mai mult face puţinul celui neprihănit, decât belşugul multor răi.
17  Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijineşte pe cei neprihăniţi.
18  Domnul cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi; şi moştenirea lor ţine pe vecie.
19  Ei nu rămân de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.
20  Dar cei răi pier, şi vrăjmaşii Domnului Sunt ca cele mai frumoase păşune: pier, pier ca fumul.
21  Cel rău ia cu împrumut, şi nu dă înapoi; dar cel neprihănit este milos, şi dă.
22  Căci cei binecuvântaţi de Domnul stăpânesc ţara, dar cei blestemaţi de El Sunt nimiciţi.
23  Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui;
24  dacă se întâmplă să cadă, nu este doborît de tot, căci Domnul îl apucă de mână.
25  Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.
26  Ci el totdeauna este milos, şi dă cu împrumut; şi urmaşii lui Sunt binecuvântaţi.
27  Depărtează-te de rău, fă binele, şi vei dăinui pe vecie.
28  Căci Domnul iubeşte dreptatea, şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei Sunt sub paza Lui, dar sămânţa celor răi este nimicită.
29  Cei neprihăniţi vor stăpâni ţara, şi vor locui în ea pe vecie.
30  Gura celui neprihănit vesteşte înţelepciunea, şi limba lui trâmbiţează dreptatea.
31  Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii.
32  Cel rău pândeşte pe cel neprihănit, şi caută să-l omoare.
33  Dar Domnul nu-l lasă în mâinile lui, şi nu-l osîndeşte când vine la judecată.
34  Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi.
35  Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde.
36  Dar când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.
37  Uită-te bine la cel fără prihană, şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori.
38  Dar cei răzvrătiţi Sunt nimiciţi cu toţii, sămânţa celor răi este prăpădită.
39  Scăparea celor neprihăniţi vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.
40  Domnul îi ajută şi-i izbăveşte; îi izbăveşte de cei răi şi-i scapă, pentru că se încred în El.

Psalms 38

1  (Un psalm al lui David. Spre aducere aminte.) Doamne, nu mă mustra în mânia Ta, şi nu mă pedepsi în urgia Ta.
2  Căci săgeţile Tale s-au înfipt în mine, şi mâna Ta apasă asupra mea.
3  N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.
4  Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, Sunt prea grele pentru mine.
5  Rănile mele miroasă greu şi Sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele.
6  Sunt gîrbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare.
7  Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele, şi n-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea.
8  Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârşire; tulburarea inimii mele mă face să gem.
9  Doamne, toate dorinţele mele Sunt înaintea Ta, şi suspinurile mele nu-Ţi Sunt ascunse.
10  Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăseşte, şi lumina ochilor mei nu mai este cu mine.
11  Prietenii şi cunoscuţii mei se depărtează de rana mea, şi rudele mele stau de o parte.
12  Cei ce vor să-mi ia viaţa îşi întind cursele; ceice-mi caută nenorocirea, spun răutăţi, şi toată ziua urzesc la înşelătorii.
13  Iar eu Sunt ca un surd, n-aud; Sunt ca un mut, care nu deschide gura.
14  Sunt ca un om, care n-aude, şi în gura căruia nu este nici un răspuns.
15  Doamne, în Tine nădăjduiesc; Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeule!
16  Căci zic: „Nu îngădui să se bucure vrăjmaşii mei de mine, şi să se fudulească împotriva mea, când mi se clatină piciorul!”
17  Căci Sunt aproape să cad, şi durerea mea este totdeauna înaintea mea.
18  Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu.
19  Dar vrăjmaşii mei Sunt plini de viaţă şi plini de putere; cei ce mă urăsc fără temei, Sunt mulţi la număr.
20  Ei îmi întorc rău pentru bine, îmi Sunt potrivnici, pentru că eu urmăresc binele.
21  Nu mă părăsi, Doamne! Dumnezeule, nu Te depărta de mine!
22  Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, mântuirea mea!

Psalms 39

1  (Către mai marele cântăreţilor: Către Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.”
2  Am stat mut, în tăcere; am tăcut, cu toate că eram nenorocit; şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.
3  Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă, şi am zis:
4  „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător Sunt.”
5  Iată că zilele mele Sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s-ar ţinea.
6  Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua.
7  Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea
8  Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!
9  Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.
10  Abate-Ţi loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mânii Tale.
11  Tu pedepseşti pe om, şi-l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare.
12  Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrămilor mele! Căci Sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.
13  Abate-Ţi privirea de la mine, şi lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc şi să nu mai fiu!

Fapte 26

1. Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna, şi a început să se apere astfel:
2. „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de care sunt pârât de Iudei;
3. căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.
4. Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi Iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu.
5. Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit, ca Fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.
6. Şi acum, sunt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei, pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri,
7. şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde împărate, sunt pârât eu de Iudei!
8. Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii?
9. Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,
10. şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.
11. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine.
12. În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă.
13. Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui.
14. Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas, care-mi zicea în limba evreiască: ,Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci, cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş.”
15. ,Cine eşti, Doamne?’ am răspuns eu. Şi Domnul a zis: ,Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti.
16. Dar scoală-te, şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor, pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor, pe care Mă vei vedea făcându-le.
17. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la care te trimit,
18. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”
19. De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.
20. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
21. Iată de ce au pus Iudeii mâna pe mine în Templu, şi au căutat să mă omoare.
22. Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple;
23. şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească, şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.”
24. Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”
25. „Nu sunt nebun, prea alesule Festus”, a răspuns Pavel; „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.
26. Împăratul ştie aceste lucruri, şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!
27. Crezi tu în Prooroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.”
28. Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”
29. „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astă zi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.”
30. Împăratul, dregătorul, Berenice, şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei, s-au sculat.
31. Şi când au plecat, ziceau unii către alţii: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.”
32. Şi Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar.”

Viewed 26 times by 15 viewers

The 25 Iulie 2008 - Biblia într-un An by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.