La Yale s-a mai consumat o fază a dialogului musulman-creştin.  După tam-tam-ul scrisorii musulmanilor (semnată de 138 de cărturari musulmani) adresată creştinilor acum un an, câţiva dintre creştini au conceput un răspuns; acesta a ajuns să fie semnat de peste 500 de creştini, unii cu nume răsunătoare, alţii mai necunoscuţi (deşi nu-s necunoscuţi lui Dumnezeu!).  Unii au semnat din convingere, alţii pentru a fi în compania unor celebrităţi, alţii din cauză că nu au avut de lucru.  Indiferent cine a semnat, părerea mea este că au făcut o greşeală.  Dimensiunea ei n-o vom realiza decât din perspectiva veşniciei cred eu, pentru că aşa-s unele păcate, vin la suprafaţă doar când este deja prea târziu!

Aşa cum ziceam mai sus, deunăzi unul dintre cei mai populari predicatori americani ai secolului trecut, Robert H. Schuller din California (de la Catedrala de Cristal) s-a întâlnit cu unul dintre cei mai buni predicatori musulmani, Şeicul Al-Habib Ali Al-Jifri, şi cu alţi 150 de musulmani, creştini şi evrei de marcă.   Subiectul întâlnirii?  „Iubirea de Dumnezeu înseamnă iubire de oameni, indiferent ce religie au aceştia.”  Iar ca explicaţie, religia trebuie luată din mâinile celor ce o folosesc pentru a diviza pe oameni.

Schimbul de scrisori din 2007 a subliniat similarităţile celor două religii, musulmane şi creştine: ambele sunt „scripturale” (adică au la bază o „scriptură”), ambele sunt monoteiste, şi ambele vorbesc despre conceptul iubirii de Dumnezeu şi iubirii aproapelui.

Problema pe care o văd eu aşa, la „prima vista” este că se continuă pe linia de a nu discuta care este adevăratul Dumnezeu (cauză), şi se dezbat lucruri care derivă dintr-un Dumnezeu adevărat: iubirea, pacea, transformarea (efect).  Se discută despre viitorul lumii şi chiar „supravieţuirea” omenirii, care depind de înţelegerea dintre religii.

Chiar?  Şi care este iubirea cea mai mare a semenului?  Nu mântuirea lui?  De când ambiguităţi cu privire la adevăratul Dumnezeu, la doctrinele despre El, la ce înseamnă cu adevărat să fii creştin au devenit misiunea creştinilor?  Parcă Isus zicea altfel.  „Mergeţi şi predicaţi Evanghelia la orice făptură!”  Pentru că transformare adevărată nu există în afara naşterii din nou.  Adică, poate exista o aliniere a fiinţei cu anumite discipline, religii, ideologii, practici, dar asta nu înseamnă nimic în ochii lui Dumnezeu.  Fără Christos, omul este pierdut!

Pe Isus îl numim „Domnul Păcii”; cum poate exista pace reală fără El?  Că pace de aceea rostită de oameni, când vor zice „pace, pace” şi când o prăpădenie nemaipomenită va veni peste ei, nu avem nevoie!

Am şi eu prieteni musulmani.  Unii au lucrat pentru compania mea.  Apoi, am lucrat eu pentru alţii.  Şi nu ne-am spintecat în săbii, dar am ştiut de la început unde stăm fiecare din punct de vedere al religiei, şi am încercat să folosesc fiecare ocazie ca să le vorbesc despre Domnul Isus.  Am strâns bani împreună pentru a ajuta un necăjit, ne-am manifestat părerea de rău vizavi de nenorociri, ne-am comportat omeneşte.  Dar am vrut să se ştie cu precizie că pentru mine, Dumnezeu căruia mă închin nu este Alah, Isus nu este echivalent cu Mahomed, Mahomed a fost un prooroc fals şi Isus este Domnul!  Ştiu, sună a lozincă, dar acesta este adevărul!

Pentru mine ceea ce se întâmplă este clar.  Creştinii vor fi legănaţi spre adormire de frumoase promisiuni şi iluzia că musulmanii sunt paşnici, vor ceda de dragul dialogului şi a păcii la principii şi poziţii teologice corecte, în timp ce musulmanii nu vor abandona de dragul creştinilor nici o iotă din credinţa lor.  Când islamul va deveni din ce în ce mai acceptabil, atunci va lovi mai crunt şi mai fără milă.

Parcă-l văd pe Schuller împărţind amvonul bisericii sale cu un şeic de-sta!  În curând!  Între timp, îmi spunea cineva care a vizitat recent „the Mountain Top” (în Ierusalim, unde se crede că ar fi fost Templul lui Solomon, acum locul Moscheii Al-Aqsa) că dacă cineva din grup avea ochii închişi sau mişca buzele ca şi cum s-ar ruga din locul acela, era imediat oprit de către un poliţist pentru a nu jigni pe musulmanii care, jigniţi ar fi în stare să recurgă la moartere de om.  Ecumenism unilateral!

Îmi amintesc de cuvintele spuse odată de preşedintele Truman: „Când ai de-a face cu o fiară, trebuie tratată ca o fiară.”  Corect!

Că toată treaba asta e cusută cu aţă albă îmi spune şi implicarea în afacere a National Council of Churches, organizaţie ecumenică americană.  Astfel de organizaţii, ca şi Sojourner şi altele, folosesc numele de „Dumnezeu”, „Isus”, „Duhul Sfânt” şi câteva citate biblice pentru a ascunde în spatele unei evlavii aparente dar lipsind cu totalitate doar nişte programe sociale şi adesea politice, dar fără nici o dimensiune soteriologică.  Uite aici programa lor pentru secolul prezent.

Viewed 96 times by 33 viewers

The Dialogul musulman-creştin continuă by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.