Psalmi 72
1 (Un psalm al lui Solomon.) Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului, şi dă dreptatea Ta fiului împăratului!
2 Şi el va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire.
3 Munţii vor aduce pace poporului, şi dealurile de asemenea, ca urmare a dreptăţii Tale.
4 El va face dreptate nenorociţilor poporului, va scăpa pe copiii săracului, şi va zdrobi pe asupritor.
5 Aşa că se vor teme de Tine, cât va fi soarele, şi cât se va arăta luna, din neam în neam;
6 va fi ca o ploaie, care cade pe un pământ cosit, ca o ploaie repede, care udă câmpia.
7 În zilele lui va înflori cel neprihănit, şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună.
8 El va stăpâni de la o mare la alta, şi de la Râu până la marginile pământului.
9 Locuitorii pustiei îşi vor pleca genunchiul înaintea lui, şi vrăjmaşii vor linge ţărâna.
10 Împăraţii Tarsisului şi ai ostroavelor vor plăti biruri, împăraţii Sebei şi Sabei vor aduce daruri.
11 Da, toţi împăraţii se vor închina înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji.
12 Căci el va izbăvi pe săracul care strigă, şi pe nenorocitul, care n-are ajutor.
13 Va avea milă de cel nenorocit şi de cel lipsit, şi va scăpa viaţa săracilor;
14 îi va izbăvi de apăsare şi de silă, şi sângele lor va fi scump înaintea lui.
15 Ei vor trăi, şi-i vor da aur din Seba; se vor ruga neîncetat pentru el, şi-l vor binecuvânta în fiecare zi.
16 Va fi belşug de grâu în ţară, până în vârful munţilor, şi spicele lor se vor clătina ca şi copacii din Liban; oamenii vor înflori în cetăţi ca iarba pământului.
17 Numele lui va dăinui pe vecie: cât soarele îi va ţine numele. Cu el se vor binecuvânta unii pe alţii, şi toate neamurile îl vor numi fericit.
18 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni!
19 Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!
20 Sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Isai.
Psalmi 73
1 (Un psalm al lui Asaf.) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.
2 Totuş, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii!
3 Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi.
4 Într-adevăr, nimic nu-i turbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.
5 N-au parte de suferinţele omeneşti, şi nu Sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
6 De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte.
7 Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima.
8 Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
9 îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul.
10 De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin,
11 şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?”
12 Aşa Sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.
13 Degeaba, deci, mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie:
14 căci în fiecare zi Sunt lovit, şi în toate dimineţile Sunt pedepsit.
15 Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei” iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
16 M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi-a fost truda,
17 până ce am intrat în Sfântul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi.
18 Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd.
19 Cum Sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt perduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic.
20 Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!
21 Când mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie,
22 eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.
23 Însă eu Sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă;
24 mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
25 Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.
26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.
27 Căci iată că cei ce se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi Sunt necredincioşi.
28 cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.
Romani 9:1-15
1. Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor,
2. că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă.
3. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.
4. Ei sunt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,
5. patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
6. Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sunt Israel;
7. şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele.”
8. Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă.
9. Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.”
10. Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.
11. Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, –
12. s-a zis Rebecii: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”,
13. după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”
14. Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!
15. Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”
