Astăzi citim Psalmi capitolele 77 şi 78, Romani 10

Psalmi 77

1 (Către mai marele cântăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.
2 În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nici o mângîiere.
3 Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gândesc adânc în mine, şi mi se mîhneşte duhul.
4 Tu îmi ţii ploapele deschise; şi, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi.
5 Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară.
6 Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri, şi zic:
7 „Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor?
8 S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?
9 A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?” -
10 Atunci îmi zic: „Ceeace mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai este aceeaş”…
11 Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;
12 da, mă voi gândi la toate lucrările Tale, şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale.
13 Dumnezeule, căile Tale Sunt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?
14 Tu eşti Dumnezeul, care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.
15 Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.
16 Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat, şi adâncurile s-au mişcat.
17 Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au sburat în toate părţile.
18 Tunetul Tău a isbucnit în vârtej de vânt, fulgerile au luminat lumea: pământul s-a mişcat şi s-a cutremurat.
19 Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.
20 Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mâna lui Moise şi Aaron.

Psalmi 78

1 (O cântare a lui Asaf.) Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,
4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, şi minunile pe care le-a făcut.
5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,
6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte, şi cari, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.
8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n-avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
9 Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,
10 pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu, şi n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.
11 Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase.
12 Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în câmpia Ţoan.
13 A despărţit marea, şi le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid.
14 I-a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.
15 A despicat stânci în pustie, şi le-a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe.
16 A făcut să ţîşnească izvoare din stânci, şi să curgă ape ca nişte râuri.
17 Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Prea Înalt în pustie.
18 Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, şi au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?
20 Iată că El a lovit stânca, de au curs ape, şi s-au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pâine sau să facă rost de carne poporului Său?”
21 Domnul a auzit, şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov, şi s-a stîrnit împotriva lui Israel mânia Lui,
22 pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.
23 El a poruncit norilor de sus, şi a deschis porţile cerurilor:
24 a plouat peste ei mană de mâncare, şi le-a dat grâu din cer.
25 Au mâncat cu toţii pâinea celor mari, şi le-a trimis mâncare să se sature.
26 A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit, şi a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi.
27 A plouat peste ei carne ca pulberea, şi păsări înaripate, cât nisipul mării;
28 le-a făcut să cadă în mijlocul taberii lor, de jur împrejurul locuinţelor lor.
29 Ei au mâncat şi s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră.
30 Dar n-apucaseră să-şi stâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură,
31 când s-a stîrnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, şi a doborît pe tinerii lui Israel.
32 Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască, şi n-au crezut în minunile Lui.
33 De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârşit năpraznic.
34 Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;
35 îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor, şi că Dumnezeul Autoputernic este Izbăvitorul lor.
36 Dar Îl înşelau cu gura, şi-L minţeau cu limba.
37 Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legământului Său.
38 Totuş, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mânia şi nu dă drumul întregii Lui urgii.
39 El Şi-a adus, deci, aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.
40 Decâteori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! Decâteori L-au mâniat ei în pustietate!
41 Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu, şi să întărîte pe Sfântul lui Israel.
42 Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua, când i-a izbăvit de vrăjmaş,
43 de minunile pe care le-a făcut în Egipt, şi de semnele Lui minunate din câmpia Ţoan.
44 Cum le-a prefăcut râurile în sânge, şi n-au putut să bea din apele lor.
45 Cum a trimis împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, care i-au mâncat, şi broaşte, care i-au nimicit.
46 Cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor.
47 Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, şi smochinii din Egipt cu grindină.
48 Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei, şi turmele pradă focului cerului.
49 El Şi-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.
50 Cum Şi-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte, şi le-a dat viaţa pradă molimei;
51 cum a lovit pe toţi întâii-născuţi din Egipt, pîrga puterii în corturile lui Ham.
52 Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi, şi i-a povăţuit ca pe o turmă în pustie.
53 Cum i-a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor.
54 Cum i-a adus spre hotarul Lui cel Sfânt, spre muntele acesta pe care dreapta Lui l-a câştigat.
55 Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărţit ţara în părţi de moştenire, şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
56 Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Prea Înalt, s-au răzvrătit împotriva Lui, şi n-au ţinut poruncile Lui.
57 Ci s-au depărtat şi au fost necredincioşi, ca şi părinţii lor, s-au abătut la o parte, ca un arc înşelător,
58 L-au supărat prin înălţimile lor, şi I-au stîrnit gelozia cu idolii lor.
59 Dumnezeu a auzit, şi Ş-a mâniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel.
60 A părăsit locuinţa Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni.
61 Şi-a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mâinile vrăjmaşului.
62 A dat pradă săbiei pe poporul Lui, şi S-a mâniat pe moştenirea Lui.
63 Pe tinerii lui i-a ars focul, şi fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă.
64 Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s-au bocit.
65 Atunci Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,
66 şi a lovit pe potrivnicii Lui, care fugeau, acoperindu-i cu veşnică ocară.
67 Însă a lepădat cortul lui Iosif, şi n-a ales seminţia lui Efraim;
68 ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubeşte.
69 Şi-a zidit Sfântul locaş ca cerurile de înalt, şi tare ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.
70 A ales pe robul Său David, şi l-a luat de la staulele de oi.
71 L-a luat dindărătul oilor, care alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov, şi pe moştenirea Sa Israel.
72 Şi David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită, şi i-a povăţuit cu mâni pricepute.

Romani 10

1. Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi.
2. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:
3. pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.
4. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.
5. În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea, pe care o dă Legea, va trăi prin ea.
6. Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea, pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: ,Cine se va sui în cer?’ (Să pogoare adică pe Hristos din cer).
7. Sau: ,Cine se va pogorî în Adânc?’ (Să scoale adică pe Hristos din morţi).
8. Ce zice ea deci? ,Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.’ Şi cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.
9. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.
10. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,
11. după cum zice Scriptura: ,Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.’
12. În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă.
13. Fiindcă ,oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.’
14. Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?
15. Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: ,Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!’
16. Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: ,Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?’
17. Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.
18. Dar eu întreb: ,N-au auzit ei?’ Ba da; căci ,glasul lor a răsunat prin tot pământul, şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii.’
19. Dar întreb iarăşi: ,N-a ştiut Israel lucrul acesta?’ Ba da; căci Moise, cel dintâi, zice: ,Vă voi întărâta la pizmă prin ceea ce nu este neam, vă voi aţâţa mânia printr-un neam fără pricepere.’
20. Şi Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: ,Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.’
21. Pe când, despre Israel zice: ,Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă.’

Viewed 18 times by 12 viewers

The 9 August 2008 - Biblia într-un An by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.