Sursa: Wiki
Nu cu mult timp în urmă scriam despre Guvernatorul Alaskăi, doamna Sarah Palin (vezi AICI). Acum Sarah Palin a fost aleasă de către candidatul republicanilor la vicepreşedinţie, John McCain să fie vicepreşedintele său, în cazul în care acesta va câştiga alegerile. Alegerea doamnei Palin a fost, după cum se aştepta, primită diferit de republicani şi democraţi. Cei dintâi au fost dintr-o dată energizaţi de această alegere, Palin fiind pro-life, o bună creştină (se pare că aparţine unei denominaţii penticostale Assemblies of God), un politician care a luptat împotriva corupţiei în chiar partidul ei, care a căutat binele populaţiei statului (a dat anul acesta peste $1,200 de familie pentru a ajuta cu costul benzinei).
Democraţii au trecut îndată la atac! Mă mir că partidul care susţine (în vorbe) drepturile femeilor, nu o face şi-n fapte (decât dacă femeia ar fi pro-choice sau lesbiancă…). În sfârşit, vom vedea ce se va întâmpla. Oricum, aceste alegeri sunt cele mai interesante din câte mi s-au dat să văd în SUA, şi sunt aici de o bună bucată de timp!
