Psalmi 137
1 Pe malurile râurilor Babilonului, şedeam jos şi plângeam, când ne aduceam aminte de Sion.
2 În sălciile din ţinutul acela ne atîrnaserăm arfele.
3 Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicând: „Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!” -
4 Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?
5 Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!
6 Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7 Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: „Radeţi-l, radeţi-l din temelii!”
8 Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!
9 Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi-i va zdrobi de stâncă!
Psalmi 138
1 (Un psalm al lui David.) Te laud din toată inima, cânt laudele Tale înaintea dumnezeilor.
2 Mă închin în Templul Tău cel Sfânt, şi laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale.
3 În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul.
4 Toţi împăraţii pământului Te vor lăuda, Doamne, când vor auzi cuvintele gurii Tale;
5 ei vor lăuda căile Domnului, căci mare este slava Domnului!
6 Domnul este înălţat: totuşi vede pe cei smeriţi, şi cunoaşte de departe pe cei îngîmfaţi.
7 Când umblu în mijlocul strîmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mâna spre mânia vrăjmaşilor mei, şi dreapta Ta mă mântuieşte.
8 Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mânilor Tale.
Psalmi 139
1 (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti,
2 ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul.
3 Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele.
4 Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
5 Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mâna peste mine.
6 O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.
7 Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?
8 Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo;
9 Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
10 şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.
11 Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi, şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”
12 Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunericul ca lumina.
13 Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:
14 Te laud că Sunt o făptură aşa de minunată. Minunate Sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
15 Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
16 Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
17 cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!
18 Dacă le număr, Sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, Sunt tot cu Tine.
19 O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!
20 Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
21 Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc, şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
22 Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită; îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.
23 Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile!
24 Vezi dacă Sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!
1 Corinteni 13
1. Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
2. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
3. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
9. Căci cunoaştem în parte, şi prorocim în parte;
10. dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
13. Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

on 2 September, 2008 at 6:23 am #
m-am bucurat mult cand am gasit posibilitatea sa se poata citi ordonat Biblia intr-un an si chiar am instalat in proma pagina a siteului acest feed dar de o vreme prima stire nu mai este din biblie ci diverse ceea ce oarecum a dat totul peste cap, nu mai este ceea ce planuisem eu. Oricum vreau sa va multumesc pentru ca pana aici ne-ati fost de mare ajutor. D-l sa va binecuvinteze. Eu am vrut sa respect sursa dar nu se mai potriveste cu titlul Citeste biblia intr-un an. Cu pace Cornel Gheres.
on 2 September, 2008 at 8:48 am #
Cornel Gheres:
mă bucur că ai stat un timp pe la mine şi-mi pare rău să te văd plecând… dar blogul meu nu este doar pentru citirea Bibliei ci priveste la o mulţime de lucruri din domeniul religiei, politicii, social, cultural, etc. Citirea Bibliei într-un an a fost doar una dintre lucrurile bune oferite pe blog. Şi oricât de importantă ar fi aceasta, în Decembrie se va sfârşi iar la anul nu voi mai oferi citirea Bibliei ci voi posta meditaţii zilnice, de exemplu. Dar, dacă ţii la citirea Bibliei într-un an, de ce nu-ţi faci un blog pe care să nu pui nimic altceva, decât asta? Sunt convins că ar folosi multora! Cu pace şi pentru tine.
on 2 September, 2008 at 9:31 pm #
Nu stiu cine, nu stiu cum, dar potrivirea psalmului 139 cu 1Corinteni 13 pe aceeasi pagina este absolut minunata.
——————-
ps . Un lucru nu inteleg, cum poate fi o ura desavarsita?
on 2 September, 2008 at 10:00 pm #
@damaris:
numai o persoană desăvârşită poate urâ în mod desăvârşit. Doar Dumnezeu urăşte astfel, şi creştinul poate şi trebuie să urască desăvârşit păcatul.