Ştie toată lumea că Joe Biden, alesul lui Obama pentru postul de vicepreşedinte vorbeşte prostii. De fapt, Biden chiar dacă e văzut bine de la Iaşi, a fost cea mai slabă alegere posibilă. Chiar el a recunoscut zilele trecute că Hillary ar fi fost o alegere mai fericită decât el! În sfârşit, deunăzi Biden este la o adunare publică unde rosteşte un spici. Între oameni, un senator al statului, care-i invalid şi stă într-un scaun cu rotile. Biden îl vede, îl declară „old buddy” (prieten vechi) şi-i zice să se ridice în picioare. Iniţial am crezut că sindromul de „mesia” al lui Obama s-a transmis la Biden… dar nu era aşa! Biden îşe exersa (încă o dată) vechiul obicei de a face gafe. După ce vede că senatorul Chuck Graham este invalid, ca să repare gafa Biden cere tuturor să se ridice, în cinstea lui Graham. Clipul este mai jos.
A, nu de orice fel de creştini! De creştinii cu numele nu le e frică! Unul dintre aceştia, vrea să fie preşedinte! Dar de cum a apărut Sarah Palin la candidatura postului de vicepreşedinte din partea republicanilor, cum de au sărit liberalii ca arşi! Au acuzat-o că, dacă e penticostală, este habotnică. Că vorbeşte în limbi. Că crede Biblia (cum poate fi cineva atât de prost, zic ei?). Că se roagă. Că ea crede în „sfârşitul lumii” (pastorul ei a afirmat că Alaska poate deveni un loc de refugiu pentru creştinii prigoniţi în „necazul cel mare”). Că de aceea nu şi-a avortat ultimul copil, când a aflat că acesta se va naşte bolnav cu Down Syndrome. Că de aceea are 5 copii. Etc. etc. Read more »
Astăzi citim Proverbe capitolele 16, 17 şi 18, 2 Corinteni 6
Proverbe 16
1 Planurile pe care le face inima atîrnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul.
2 Toate căile omului Sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul. Read more »