La aeroport aşteptam să mă urc în avion. Nu mă grăbeam pentru că bagaje nu aveam în mână şi călătoream oricum la clasa 1. În faţa mea, aşteptându-şi rândul, un bărbat şi-o femeie. Trecuţi de prima tinereţe, se ţineau de mână şi se uitau galeşi unul în ochiul celuilalt. Din când în când se aplecau unul pe umărul celuilalt, sau furau câte un sărut uşor. La un moment dat, se pare că el i-a strâns mâna doamnei prea tare, şi piatra inelului de pe mâna ei stângă a rănit-o puţin. Ea a scos un „aoleo” în surdină, şi-a tras mâna dintr-a lui, a analizat cu grijă degetul, apoi i l-a arătat şi bărbatului. Acesta i-a apucat mâna, a dus-o la buze şi a sărutat locul cu pricina. Ce fain!
Mi-am amintit de loviturile copilăriei, în care veneam acasă plângând, dar un sărut al mamei era suficient să mă facă să-mi treacă durerea!
Apropo de mama, săptămâna aceasta a trecut un an de la plecarea ei la domnul. Şi acolo la aeroport, m-au năpădit amintirile. În urmă cu vrei 3-4 ani am fost în ţară, pe când trăia ea. Am dormit la ea o noapte. În fosta mea cameră, în care am dormit în copilărie. Eu mă culcasem, dar la un moment dat mama a venit în cameră, m-a învelit bine la spate cu plapuma apoi m-a pupat pe frunte, mi-a spus cu duioşie „Doruţul meu” şi a plecat. Eram de peste 50 de ani, dar gestul ei mă catalputase cu zeci de ani în urmă, în copilărie. Pentru mama nu mă schimbasem. Nici şcolile, nici funcţiile, nici răspunderile, nimic nu făcuse ca ea să mă considere copilul ei şi să mă alinte exact ca-n pruncie.
Acolo la aeroport mi-a venit chestia asta în minte, m-am uitat la cei doi îndrăgostiţi alungându-şi durerea cu un sărut, şi mi-am dat seamă că într-un mod ciudat, în noi rămâne copilul mereu prezent, acel copil care are nevoie de dragoste, de sărut, de îmbrăţişare de îngrijire. Altfel probabil că nici nu ar fi posibil că simţim nevoia după „Tatăl ceresc”. Înciuda realizărilor vieţii, câteodată mă culc în pat şi doresc să-i simt braţele Lui cum mă înconjoară cu dragoste şi buzele cum îmi şoptesc cu duioşie, „te iubesc fiul meu! Te iubesc!”
Viewed 55 times by 32 viewers
The Adulţi copii. by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
Comments
Foarte frumos…
Exista un colt, in fiecare dintre noi, in care copilaria s-a refugiat si ne asteapta ca, din cand in cand, sa trecem pe acolo.
Intr-un anume sens, cred ca n-ar trebui sa ne maturizam vreodata; adica sa devenim acri, cinici si avari, solid infipti in tarana si departe de cer.
Iti recomand “Micul Print” al lui Antoine de Saint Exupery - probabil ai citit-o, pe mine insa ma ajuta sa regasesc drumul inapoi…
on 29 September, 2008 at 10:09 am #
Frumos! Mi-au dat lacrimile ,”mama”dulce nume.
Nu-i posta sa-ti trimit cite-o scrisoare ,
Nici telefon sa pot sa mai te-aud ….
Doar un cuvint din partea dumitale,
Doar un cuvint m-ar mangaia atit….!
on 29 September, 2008 at 10:13 pm #
Haideti, zambiti putin
http://www.youtube.com/watch?v=-zxCqa-4DlE&feature=related
Domnule Pastor, sunteti norocos sa aveti de masat numai muschiul de la piciorul drept.
Ingerul si suprarenalele v-au smucit inapoi.
Da,
sunteti norocos.
Cu o lună în urmă băieţelul nostru a avut 6 ani… Ca şi părinţi ascultători, i-am respectat dorinţa şi am invitat prietenii la o pizza şi o prăjitură…
În seara dinaintea evenimentului am încercat să-i explic ce înseamnă “a creşte”, ce transformări au loc de la an la an şi responsabilităţile care vin odată cu vârsta…
La un moment dat mi-a zis cu lacrimi în ochi: “Tată eu vreau să rămân copil!”
A fost rândul meu să lăcrimez… Mi-am zis în gând: în sfârşit cineva care ştie ce vrea! Până la urmă copilăria e prima vârstă a omului, cea mai veselă şi mai încântătoare dintre toate vârstele… Vis-a vis de copilărie spuneam odată: “Cred ca acolo, linga ceaunul cu mamaliga am fost cu adevarat fericiti… Nu stiam de griji, puteam defini cu usurinta binele si raul, pentru noi era totul alb sau negru… Dar am crescut… Am legat binele si raul de utilitate si pentru a “albi” cumva “noroiul” in care ne zbatem am inventat notiuni ca “circumstante atenuante” sau “legitima aparare”…
Mulţumesc Dan că ai făcut referire la Micul Prinţ… O am pe undeva şi o voi reciti… Defapt Micul Prinţ şi Cyrano de Bergerac ediţiile în franceză au fost printre primele cărţi pe care le-am pus “în valiza cu cărţi” atunci când am emigrat…
Mă bucur Doru că te-ai ales doar cu o întindere de muşchi… Şi chiar dacă ne mai contrazicem, avem nevoie de tine…
S-auzim de bine!
on 30 September, 2008 at 12:17 am #
Dragă damaris,
da, „norocul” meu e cu mine mereu. Aşa a promis! Doar că eu îi zic Domnul! Şi mulţumesc şi pentru youtube! Excelent!
on 30 September, 2008 at 12:19 am #
Dragă Ovidiu,
am citit şi eu Micul Prinţ… Cât despre întindere/rupere de muşchi (nu ştiu ce e că nu am timp să mă caut de sănătate şi mă doare binişor!) o să încerc să stau alive! Nu de alta, dar să ajung şi eu în SUA să văd cum se trăieşte în… Canada! 
Bună gluma din final! Știi cum e însă: cu cât cazi de mai sus cu atât te lovești mai tare… În principiu ceea ce se întâmplă în USA lovește și Canada în proporție destul de mare (poate nu așa de tare pe cei din west si Alberta, dar estul deja simte creșterea economică pe care o vedea Bush acum câteva luni…)
Românii însă sunt obișnuiți și cu trai mai puțin bun, așa că sper să supraviețuim oriunde ne-am afla…
on 30 September, 2008 at 3:47 pm #
Dragă Ovidiu,
exact! A fost o gluma! Sper ca nu spre suparare! Oricum, Canada imi place… altfel nu as fi calatorit acolo in fiecare weekend timp de 4.5 ani!
Nici o supărare! Mi-ar place într-o zi să ne revedem… Apropo curând vom fi 4…
Numai bine!
on 1 October, 2008 at 12:10 am #
Dragă Ovidiu,
felicitari! Baiat sau fatita? E bine oricum! Doar sanatos sa fie!
Si mie mi-ar fasce placere. Dar, probabil ca va trebui sa urc pina la Whistler ca sa va vad! Pina nu vine zapada!
Băiat… Probabil rețeta pentru fete e diferită… Din Vancouver sunt cam 2 ore de mers (drumul e mai bun acum) până în Whistler așă că, dacă vreodată simți nevoia de aer proaspăt de munte… Ajungem din când în când și prin Vancouver… Cine știe poate vom ajunge și la Biserica unde te putem vedea… O adresă m-ar ajuta și programul…
Numai bine!
on 1 October, 2008 at 11:25 pm #
Dragă Ovidiu,
http://www.bisericaagape.ca are programul, adresa, si ce mai ai nevoie!
on 2 October, 2008 at 5:43 am #
Foarte frumos material. Tocmai mi-ai adus aminte de lucrurile frumoase de acasa.
-
Motto:
„Fiecare om poartă cu el lumea în care trăieşte” TDP -
-
Sunteti vizitatorul
-
Online now:
-
-
-
-
-
Ze List
Designed By :
