am fost de curand la o conferinta de femei unde o doamna ne-a vorbit despre neiertare. am auzit pentru prima oara ca sentimente ca bucuria, tristetea au metode de manifestare (rasul, plansul) dar mania nu are o forma de exprimare. asa ca, acumularea ei va produce in timp maraciune, cara va da lastari, care vor creste si vor da roade… iar aceste roade vor fi amare…. este foarte greu sa ne exprimam mania. in mod constructiv. asa ca cea mai buna metoda este iertarea. neconditionata. “Am stat şi m-am gândit: unde se duc mânia, nervii, supărarea? Ce se întâmplă cu rănile produse? Unde zboară antipatia, gelozia, invidia? Nicăieri. Se adună şi se depun la inimă. Da, şi la propriu, dar mai ales la figurat, adică la inima nu de carne ci de spirit. La centrul fiinţei noastre. De acolo ne terorizează relaţia cu Dumnezeu şi unii cu alţii, de acolo ne cuprinde gândurile zi şi noapte, de acolo atacă trupul în cele din urmă. Aveam de-a face cu una dintre cele mai teribile otrăvi a existenţei. Nu degeaba ne avertiza Pavel ca să nu lăsăm să apună soarele peste mânia noastră.”

elena »
aşa este!

Acum, cunoscand modul latin de manifestare in viata de toate zilele a romanilor, eu cred ca ei au procedat cinstit ca si-au spus tot ce aveau de spus si apoi s-au impacat si s-au pupat. Ca degeaba si-ar fi zis “Pacea Domnului ” si s-ar fi dus acasa incarcati si ar fi revarsat acolo deseurile acelea.

Minia si ura sint dupa parerea mea otrava care otraveste pe cel ce vrea sa otraveasca si nu pe cel pe care-l vrea otravit. Uneori cei care sint uriti si pe care sintem miniosi nici macar n-au cunostiinta de sentimentele noastre.

Cineva care mi-a facut odata un rau, m-a chemat peste ani sa-si ceara iertare. I-am spus ca am iertat de mult. Persoana respectiva a fost foarte fericita…pina cind am anuntat ca iertarea fusese un dar ce mi l-am facut mie personal, ca sa pot sa am liniste si pace…in suflet.

Stresul este creat de acumularea unor astfel de simtaminte si cind Dumnezeu ne spune sa ne cerem iertare unul altuia si cind ne spune sa nu ne ducem la culcare miniosi…nu o face ca sa-si faca Lui un serviciu…ci ne invata cum sa traim o viata cit mai placuta.

Rodica ai zis fain: “iertarea fusese un dar ce mi l-am facut mie personal, ca sa pot sa am liniste si pace…in suflet.”

Dear rb,
cine sapă groapa altuia… perfect de acord cu ultima ta frază! Excelent!