A-ţi aminti şi a uita, două binecuvântări ale memoriei! Câteodată memoria ne joască feste: ne lasă păgubaşi când am avea mai mare nevoie de ea. Plec adesea de acasă cu sentimentul că am uitat ceva esenţial pentru ceea ce urmează să fac în ziua respectivă. Adesea se dovedeşte că am uitat ceva ce anterior am încredinţat memoriei spre aducere aminte, dar în clipa plecării nu mi-a venit în minte decât printr-un sentiment că ceva îmi lipseşte.
Încerc nu odată să-mi amintesc de numele unor pesoane ce nu le-am văzut mai demult! A, cu numele eu sunt extrem de uituc! Uit numele la 5 minute după ce mi-a fost prezentată o nouă persoană. Şi mi-e penibil să întreb din nou numele. Recurg la „dragă” sau „omule” sau altceva pentru a-mi ascunde scăparea memoriei. În schimb, nu uit feţele. Dacă am văzut o faţă… n-o mai uit!
Există lucruri mult mai importante în viaţă decât numele şi feţele oamenilor. De ele depinde câştigarea pâinii cea de toate zilele, ajungerea la o anume destinaţie (cum ar fi acasă) şi nu în ultimă instanţă, lucrurile legate de veşnicie, lucrurile care ne fac apţi pentru o viaţă fără păcat aici şi o veşnicie trăită cu Dumneazeu după sfârşitul vieţii acesteia. Moise spunea iudeilor despre poruncile lui Dumnezeu: Deuteronomul 6:6-9 „Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâni, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale.” Repetarea, atenţia, concentrarea asupra lucrurilor ce trebuiau ţinute minte erau de ajutor.
Astăzi suntem bombardaţi de prea multe informaţii. Imaginile şi cuvintele trec prin minte şi reţinem atât de puţin din ele! De aceea s-au creat agende, calendare şi tot felul de alte unelte pentru ajutarea memoriei.
Cât de multe lucruri se pot înmagazina în memorie? Studiul arătat mai sus spune că mult mai mult decât şi-au închipuit cercetătorii până acum. Cred că au dreptate! Un prieten povestea recent că a avut un accident de maşină. Grav de tot, l-a lovit trenul. Dar a scăpat cu viaţă. Zicea el că-n clipa accidentului, cu o viteză şi claritate uluitoare i-a trecut prin minte întreaga viaţă. Şi-a amintit lucruri ce mnu şi le-ar fi amintit nici cu cel mai puternic efort de aducere aminte! I-au venit în minte atât lucruri bune făcute, dar şi cele rele, de la păcate la simple omiteri.
Într-o zi, când vom sta la Scaunul de Judecată, ne vom aminti de toate. Cred că memoria omului este alături de memoria lui Dumnezeu (doar am fost făcuţi după chipul Lui, nu-i aşa?) unul dintre lucrurile uluitoare a întregii creaţii.
The Memoria omului by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
Comments
on 10 September, 2008 at 4:25 am #
Am crezut ca numai eu sunt asa de “uituc”, cand vine vorba de plecat undeva si eu sunt la fel, sa nu mai vorbesc de nume … aceeasi poveste: uit imediat numele persoanei pe care doar am intalnit-o. Cred ca e o caracteristica a barbatilor. Femeile cred ca sunt altfel: ele cand pleaca intr-o calatorie, impacheteaza toata “casa” ca sa fie sigure ca nu uita nimic.
Dumnezeu, intr-adevar ne-a facut speciali. Memoria cred ca este una din cele mai minunate si interesante caracteristici pe care El le-a integrat in noi.
In minte se inmagazineaza si lucruri pe care nu le constientizam. La fel si eu in urma electrocutiei…nu-mi amintesc explozia si flacarile. Dar in vis , mai ales la inceput, ma trezeam din 5 in 5 minute si auzeam explozia si ma trezeam tipind…Cred ca unele lucruri care ne-ar deranja cumplit si ne-ar turmenta viata Dumnezeu ingaduie sa fie ascunse undeva in memorie si mai greu de gasit…
Am mai scris nu de mult ca eu cred ca Adam a avut o memorie fantastica. Cum altfel ar fi putut da nume la toate plantele si animalele existente pe pamint…si sa le tina minte…si cred ca erau mai multe decit acum…
Probabil ca de la pacat incoace ni s-a mai luat din atribute si nu mai putem folosii intreaga memorie…bineinteles nu sint specialist de nici un fel…imi dau doar cu parerea…si am mai gresit si alta data…
on 10 September, 2008 at 7:38 am #
Ce interesant! Aceleaşi idei mi-au venit şi mie în minte, privitoare la memoria umană. Le-am scris în postul “Aducere Aminte” pe blogul meu.
Partea perisabilă a fiinţei noastre, alunecând pe toboganul timpului, previne abilitatea de a “extrage” tot ce memoria păstrează înregistrat. Până într-o zi …
on 10 September, 2008 at 9:09 pm #
sa nu se supere nimeni,
dar uitati ce au descoperit oamenii de stiinta spanioli:
Studiile realizate de oamenii de stiinta din Madrid au aratat ca sinapsele barbatilor se formeaza la nivelulul perceptiei spatiale. Femeile insa isi dezvolta cu precadere memoria si fluenta verbala, informeaza livescience.com.
Eu uit si numele celor care imi sunt prezentati, si chipurile. Trebuie sa interactionez de mai multe ori cu cineva ca sa ii pot retine figura. De obicei, le spun oamenilor cu care fac cunostinta sa ma salute ei cand ma vad data viitoare, fiindca eu sigur voi trece pe langa. Nu stiu daca este tratament pentru asta. 
Imi place cum lucreaza Dumnezeu.
Extragerea informatiei privind intreaga viata, in momentele de rascruce este un proces foarte interesant (fac referire acum la mortile clinice, unde subiectii si-au retrait in cateva secunde “intreaga viata”).
Dar e interesanta functia ei. Din ce am citit, accede in constient informatia privitoare la viata in raport cu un sistem de referinta moral. Atunci omul isi vede “intreaga viata” (cel putin asa sustin subiectii in cauza) si traieste un sentiment de vinovatie fata de Dumnezeu.
Se pare ca inhibitia provocata de sistemele sociale dispare atunci. Omul isi vede viata, dar este intru totul de acord ca a gresit. In acest caz accederea in constient a filmului vietii este mijlocit de Persoana luminoasa pe care o percep subiectii.
In cotidian, acest fenomen este cunoscut si de catre noi. In Scriptura avem garantia ca El ne va da ce trebuie sa spunem, Duhul ne va aduce aminte etc., etc. Se intampla de multe ori sa ne aducem aminte de ceva fara vreaun efort voluntar, fara a avea dorinte de a sti despre. Insa ne este de folos ori noua, ori altcuiva, actiunile noastre servind ulterior unui scop bun.
Daca ceea ce am spus mai sus este adevarat (eu unul asa cred), atunci continutul, tipul informatiei determina si accesul la memoria mea. Daca lucrurile pe care le stochez si cu care gandirea opereaza este unul rau, imoral, atunci diavolul are acces la evocarile mele. Daca este opusul, atunci Duhul Sfant are ce sa ne aduca aminte.
on 20 September, 2008 at 1:17 am #
Dragă A.Dama,
salut! Ne-am cunoscut pe net… îţi mai aminteşti de mine?!
on 20 September, 2008 at 1:22 am #
Dragă pety,
vinovăţia e experimentată (în clipa aceea)de toţi cei… vinovaţi? Sau doar de cei ce ştiu face deosebire între bine şi rău?
Din ce am citit si vizionat, se pare ca “ignoranta” dispare ca prin farmec. Ba chiar e un nivel de constientizare inalt, personalitatea nu se disipa, gandirea este operativa, iar cunostintele cu care opereaza sunt din ceea ce a asimilat pana in acel moment, integrate noului context.
Poate la acest aspect se refera Scriptura cand spune ca nimeni nu va putea sa se scuze, sa acuze.
Interesant este, conform evangheliei dupa Ioan (16:8-11), ca Duhul Sfant face o lucrare de convingere, nu doar informativa. In constiinta sa, omul este convins cu privire la pacat, neprihanire si judecata, dar respinge, in cele mai multe cazuri deoarece alege placerea pacatului.
Se pare ca memoria nu arunca informatiile, doar le depoziteaza pe cele dureroase sau nefolositoare in inconstient. Iar inconstientul este usor de accesat de catre Creatorul sau.
Memoria este dependenta, la noi, de substratul material, materia cenusie, creierul. Mortile clinice dovedesc faptul ca memoria nu dispare la dezintegrarea naturala a creierului, ci face parte parte din suflet si care, impreuna cu duhul, constituie partea imateriala a omului. Oricum, Scriptura vorbeste de faptul ca omul este perfect constient odata ce trece de bariera mortii, trece in alta forma, dimensiune existentiala.
on 22 September, 2008 at 11:16 pm #
Dragă pety,
unde crezi că se depozitează amintirile? Pe creier, sau undeva în afara lui, la Dumnezeu?
on 24 September, 2008 at 4:28 am #
Foarte buna intrebare. Raspunsul acopera cateva domenii: neurologic, psihoneurologic, metafizic, spiritual.
Unii spun ca materia cenusie este ca un fel de hard disk. Pe el se stocheaza informatiile. Traumatismele craniene pun in evidenta aspectul material al depozitului. E ca un “bad” pe hdd. Acolo unde bad-ul a aparut, informatia dispare.
Nu putem face o analiza a memoriei, daca nu luam in considerare natura “lucrurilor” din memorie. Noi nu stocam fisiere audio, imagini in diferite formate, obiectele pe care le vedem, auzim, pipaim, ci informatia privitoare la ele, care ne parvine prin intermediul analizatorilor si este prelucrata cu mecanisme specifice cognitive, dar au si o valenta afectiva si culturala.
Subiectul este vast, asa ca trebuie sa-l “rumeg”. O sa revin curand 
Multumesc de intrebari! Iscusite si reflexive
on 12 November, 2008 at 3:22 am #
memoria omului si capacitatea acestuia de a memora de a pastra amintiri este de la Dumnezeu,cum El este atoatestiutor si pe noi ne-a inzestrat cu o memorie cu gandire si posibilitatea de a pastra amintirile de pe pamant si dupa moarte…
-
Motto:
„Fiecare om poartă cu el lumea în care trăieşte” TDP -
-
Sunteti vizitatorul
-
Online now:
-
-
-
-
$$$$$
My blog is worth $22,017.06.
How much is your blog worth?
-
Ze List
Designed By :
