Posted on 10-10-2008
Filed Under (Cultura, Curiozitati, Diverse) by Ted

Trec în fiecare zi în drum spre casă sau spre birou pe lângă un magazin second hand al Salvation Army.  În faţa magazinului, până acum nu de mult, maşini de oameni mai necăjiţi.  Şi nici de acelea nu prea multe.  Acum o săptămână însă, trec pe lângă magazin şi văd parcarea apropae plină.  Printre maşini, câteva de lux: un Cadillac, două Mercedesuri, un Audi A6, vreo două BMW-uri de prin anii 2000-2002.  Şi desigur, obişnuitele maşini ale săracilor.

Ei, îmi zic eu, e vreo nuntă, petrecere, etc. prin preajmă şi şi-or lăsat oamneii maşinile în pascarea magazinului!  Doar că, a doua zi, la fel, tot felul de maişini, câteva de lux.  Ziua următoare, la fel.  De-acum sunt intrigat!  Ce să fie?  Opresc şi eu să văd despre ce e vorba.  O fi vreun restaurant bun prin preajmă de care seu nu am habar, restaurant fără parcare (cum se mai întâmplă prin zona centrală a oraşelor)?

Nu e nici un restaurant.  Magazinul Second al Salvation Army zumzăia de clienţi.  Bag seamă criza economică a Americii i-a trimis pe cumpărători în căutare de chilipiruri printre haninele şi pantofii ce şi-or trăit traiul şi mâncat mălaiul pe corpuri mai alese…  Acum sunt bune şi pentru „bogaţii” scăpătaţi ai grelelor vremuri economice pe care le trăim!

Asta mă duce cu gândul la timpurile de după „revoluţie”.  Magazinele „second” împânziseră ţara şi unii se lăudau că găsiseră lucruri faine acolo.  Ba, dacă vedeai pe cineva ceva ţoale mai acătării, şi întrebai de unde le are, ţi se răspundea cu oarecare mândrie „de la second”.  Vremurile s-au schimbat şi-n ţară.  Secondul este pentru săraci… îmbogăţiţii peste noapte se duc direct la Roma, Londra şi Paris pentru haine şi alte cele.  Dar, or veni vremuri grele peste întreaga lume.  De asta să nu se mire nimeni!  Că-s vremurile din urmă!

Dar oare în domeniul spiritual sunt lucruri „second”?  Lucruri ce-au fost cândva folosite de unii, apoi abandonate în favoarea altora mai noi, şi acum re-vizitate de alţii care le iau de bune?  Nu ştiu, probabil ca dă!

Warning:

Views Counter v.0.10 Viewed 76 times by 35 viewers

    Read More   

Comments

Rodica Botan on 10 October, 2008 at 10:16 am #

Eu revin mereu la cintarile mele din tinerete. Dar eu cred ca sint de prima calitate nu second hand.

Nu m-am putut acomoda niciodata cu muzica asta moderna…
Chiar si muzica crestina seamana citeodata cu o incrucisare de sunete cintate de niste calugari tibetani incrucisati cu tobele din Africa, cu chitara la cine stie ce banda rock si din cind in cind o vaicareala nazala ca o chemare la rugaciune musulmana…
Imi plac cintarile care au coaja, si miez…si care fac placere urechii, ating inima, ridica spiritu si se adreseaza mintii in acelasi timp ce slavesc pe Imparatul Imparatilor …si muzica aia se poate auzi pina la cer fara sa surzesti jumatate din populatia globului…

Chiar ca m-as duce si eu pe la un Trifty acuma…buna idee!!!


Ted UNITED STATES on 10 October, 2008 at 2:50 pm #

Dragă Rodica Botan,
sper să nu te fi dus în ispită… În altă ordine de idei, muzica e (şi) o chestie de gust. Mie-mi place şi muzica creştină mai modernă. Cu RAP-ul nu mă împac, şi nici 100% cu rock-ul creştin. Asta probabil că tot din cauza vârstei şi culturii şi gusturilor. Eu am crescut cu muzică clasică şi cu jazz… Aşa că, ce să zic!


Ovidiu on 11 October, 2008 at 8:56 am #

In principiu un lucru nou de 2 dolari face 50 centi sau mai putin… Unul vechi, pe care dai 2 dolari dar a fost 50 odata, face cel putin 5… (depinde cine l-a folosit)
Stii cum e “un nume bun… il cistigi greu” De aceea tot ce e “de firma” trebuie sa aiba ceva in plus…
Nu vorbesc insa de haine sau pantofi… Mi-e greu sa port ceva de la altii…
Ca vin vremuri grele e adevarat… Ma uitam azi dimineata peste actiunile GM si Ford (masinile si audio/video calibrari, editari sau converii sunt pasiuni “din copilarie”)… Primele au inregistrat scaderi de 31% iar actiunile Ford o cadere de 21%.
Criza in industria auto a inceput insa de acum mai bine de 2 ani (de aceea venirea Ford in Craiova si intimpinarea lor cu “sare si piine” mi s-a parut cea mai proasta mutare a lui Tariceanu)… iar criza actuala ar putea duce la falimentul a doua mari simboluri americane… Sper, in cazul in care vor primi ajutor financiar de la guvern sa nu se intimple ce s-a intimplat cu banii pe care i-a primit AIG. (Apropo imi dadeam si eu cu parerea citeva zile in urma ca guvernul american a facut un schimb nemaipomenit de bun dind 85 miliarde dolari pe 80% din zero- complicata e economia… ca daca ar fi doar matematica ma pricepeam si eu. Acum AIG mai vrea ceva bani - adica aproape 50 miliarde, ca mai au putin de vindut, doar 20% iar daca un lucru e rar pretul e mai mare… In cazul in care guvernul nu le va mai da… dau faliment, dar ceva baieti destepti au facut afacerea vietii lor…)
Problema e alta, si daca vrei sa privesti lucrurile in profunzimea sticlei (lcd sau plasma) cit timp si pina cind guvernul va tot tipari bani? Nu e posibil ca la un moment dat criza economica sa duca la o prabusire a finantelor de stat? Si daca acest lucru se va intimpla ce va urma dupa? Nu stiu, nu sunt economist… (dar nici Bush nu e). Mi-a placut logica ca materie la facultate… iar matematica m-a fascinat multi ani… Ma intrebam ceva timp pe blogul personal, tocmai gindind la cele ce am scris mai sus, va cadea un imperiu (si ma gindesc la ceva gen rascoala, razmerita, revolutie, razboi civil) sau criza va degenera intr-un nou conflict militar major?
Spiritual mi-e dor “de vechi”, de acele vremi cind simteam pe Dumnezeu respirind alaturi de mine… il vedeam in roua, sau chiar ploaia lunga si mohorita de toamna… in copacii care se adaposteau undeva in urma, atunci cind mergeam cu masina mai departe de casa si stiam ca mama se ruga sa ma intorc sanatos…
Sper, s-auzim de bine oriunde ne aflam sau ne vom afla…


Ted UNITED STATES on 11 October, 2008 at 1:08 pm #

Dragă Ovidiu,
În ciuda faptului că aici Ford merge prost, vei fi mirat că merge destul de bine în Europa! Aşa că, vom mai vedea ce se întâmplă cu maşinile lor. Eu am de 7 ani un Lincoln Town Car pe care am acum 250 mii de mile (400 mii km) la care nu am făcut nimic niciodată decât i-am dat benzină, schimb de ulei la timp, şi întreţinere de rutină obişnuită. În fleetul meu de peste 24 de maşini pe vremea când aveam compania de limuzine, majoritatea erau Lincoln (marca de lux a lui Ford) si toate erau maşini ft rezistente. Aveam şi Mercedes, BMW şi Porche pentru clienţi mai simandicoşi… dar astea erau mereu maşini cu „porbleme”.

GM este maşina preferată în China, se vând în prostie. Opeluol stă iarăşi binişor în Europa. Acum ce se va întâmpla cu mamuţii aceştia, nu ştim. Probabil se vor prăbuşi, cum se prăbuşesc alte simboluri ale americanismului. Am fost întotdeauna de părerea că Anticrist se va ridica fie pe fundalul unei teribile crize economice mondiale, sau pe cel al unui nou război mondial. Germenii la amândouă situaţii sunt prezenţi acum în lume. Trăim „acele timpuri”? Nu cred încă, dar acesta este un semnal de alarmă pentru cei ce vor să vadă şi să audă, spre a ne trezi.


Ovidiu on 15 October, 2008 at 5:59 am #

Nu am avut timp sa mai scriu… Daca o masina de oras are motor de 4.5 sau mai multi litrii e normal sa nu sa strice (ma refer la motor plus transmisie), pentru ca e folosit probabil la mai putin de 30% din ce poate face… in schimb consumul e cum e…
Ford si opel mergeau bine in Europa. Mai bine de o saptamina in urma Opel(apropo putin stiu ca Opel-ul nu mai e 100% german, dupa cum aprope nimeni in Nord America nu stie ca Renault are 40% din Nissan) a anuntat ca va inchide 2 uzine pina la sfirsitul anului. Dar nu numai companiile americane au probleme, Skoda a anuntat ca va ingheta productia in 3 fabrici (cum e cu inghetatul nu stiu), Nissan va da afara 1680 de persoane dintr-o fabrica din Spania, Renault-ul aproape ca a sistat producerea de automobile scumpe, etc…
Masinile americane in Europa sau China sunt total diferite de cele de aici… Nu stiu daca vind in America diesel sau masini cu motorizari de 1.2-1.6l…
Oricum e interesant ceea ce se intimpla… dar nu numai din perspectiva vinzarilor ci si din perspectiva aparitiei a noi mijloace de locomotie sau a unor noi motoare…
O solutie interesanta ar fi:http://www.worldcarfans.com/9080725.007/super-efficient-loremo-will-get-a-new-appearance
S-auzim de bine!


Post a Comment
Name:
Email:
Website:
Comments: