Media internaţională comunică că Rusia a încetat furnizarea de gaze naturale către 6 ţări europene (Bulgaria, România, Macedonia, Croaţia, Grecia şi Turia). Între Rusia, care doreşte să recâştige hegemonia mondială, mai ales acum când SUA pare slăbită de urmările unui război îndelungat, de o economie şchiopătândă şi de venirea la conducere a unui preşedinte fără experienţă şi pacifist, şi Ucraina (a cărei Revoluţie Portocalie nu a fost văzută bine de către Putin şi al cărei lider Yushcenko a fost otrăvit de serviciile secrete ruseşti cu dioxină, dar a supravieţuit) sunt dispute politice şi economice serioase. Rusia nu vede cu ochi buni apropierea Ucrainei de NATO şi susţinerea acordată Georgiei cu ocazia invadării acesteia de către Rusia.
Ruşii îşi exportă mare parte din producţia de gaze naturale către Europa Occidentală, şi o face prin conductele de gaze ce traversează Ucraina. Ruşii declară că nu ei au oprit producţia ci că Ucraina este de vină, pentru devierea de gaze către nevoile proprii, şi asta fără să plătească. Mai adaugă în ecuaţie, spre complicare şi nu invers, alte interese de companii producătoare şi exportatoare de gaz, de ambele părţi ale disputei, şi gata amalgamul exploziv!
Eu zic aşa: Rusia va invada Ucraina ca să-şi arate muşchii politici şi militari, ca să dea cu tifla foştilor sateliţi mai apropiaţi (ex-republici sovietice) mai îndepărtaţi (epigonii alde România, Bulgaria, et Co.) şi nu în ultimă instanţă, „tutulor” ţărilor europene şi chiar şi de peste Atlantic. Şi ghici ce se va întâmpla: restul lumii va protesta vehement verbal (doar), ruşii-şi vor face de cap, vor tăia o halcă din Ucraina (vezi formarea de noi „state” independente Osetia de Sud şi Abkhazi, după separarea acestora de Georgia în urma intervenţiei ruseşti din 2008) şi îşi vor stabili acolo baze militare.
Cele de mai sus, în cel mai fericit caz…

The Georgia rezolvată, urmează Ucraina by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
Related posts:
- Iarăşi despre Michael Jackson Sper ca astăzi să se termine cu MJ, să-l înmormânteze...
Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.


on
on 