on 
on 
E ciudat să vezi un lăcuşor pe o insulă aflată în mijlocul unui ocean. Lumea nu se îndreaptă spre lac ci spre plajele oceanului. Apa lacului rămâne de cele mai multe ori netedă; abia briza ce începe să bată către seară o tulbură, dar deja e prea târziu să-i observi încruntarea apei.
Ziua aceasta însă e deosebită: plouă, e rece şi este înorat. Lumea stă prin camerele de hotel, prin restaurante, la mall sau la film. Eu mă duc să mă plimb, pentru că mie-mi place răcoarea! Ce caut în Hawaii? Muncesc! Pe malul lacului spre care mă îndrept sunt puţini vizitatori. Trei dintre ei îmi atrag atenţia imediat şi mă aşez pe-o bancă din apropiere. Un tată îşi învaţă copilul să pescuiască. Uneletele-s rudimentare, dar pentru copil nu contează. Pluta se aşează pe apă cu un plescăit uşor, apoi tulburarea apei se opreşte şi începe aşteptarea. Tata îi vorbeşte puştiului în şoaptă, de parcă să nu-i audă pştii. Copilul îi răspunde la fel. Mă simt complice într-o „moarte a căprioarei” dar aici e vorba de peşte şi e pescuit de plăcere.
Îi las pe cei doi să transmită din tată-n fiu ceva ce pentru puştiul de 5-6 ani poate deveni o pasiune de-o viaţă. Mă uit la al treilea personaj: un bărbat cam la 55-60 de ani. Cam de vârsta mea. Şi el meştereşte ceva, aplecat deasupra unei sacoşe. Poate o undiţă? Nu! E o barcă teleghidată! În curând barca ajunge pe apă, motorul îi e pornit şi bărbatul cu telecomanda în mână face tot felul de şmecherii, conducându-şi barca pe faţa apei. Zgomotul şi undele produse îi supără pe cei doi pescari. Copilul se uită încruntat către nenea care.. se joacă! Iar nenea continuă joaca fără să-i pese: doar are şi el dreptul să fie… copil!
Unde-s vremurile când noi, cei „mari” deţineam monopolul lucrurilor serioase, când noi „ştiam totul”? Azi nu mai ştim chiar atât de multe. Vizitez prieteni ce se uită la computer ca mâţa-n călindar, apoi îşi strigă copilul şi-n cameră păşeşte sigur pe sine un băiat de 8-9 ani care-i arată tatălui cum se face. Azi mă trezesc cu un „text message” pe telefon, de la soră-mea! Acesta nu spune altceva decât „am învăţat să trimit mesaje!”
Da. Copiii interesaţi de ceea ce cunosc adulţii, adulţii interesaţi de jocurile copiilor. Am un amic; când m-am dus să-l vizitez şi l-am întrebat ce jocuri să cumpăr copiilor lui, el mi-a răspuns, „un joc cu care să mă pot juca şi eu!” Ştiu că se zice despre noi, cei ce trecem de o anume vârstă că „dăm în mintea copiilor”, şi că tinerii noştri sunt din ce în ce mai „precoce”. Copii de 13-14 ani vorbind concurându-se care să aibă experienţe sexuale mai devreme, adulţi jucându-se jocuri pe computer zile în şir. Unde se trage linia? Unde sunt deosebirile? Minţi de copii în trupuri adulte, minţi de adulţi în trupuri fragede de copii.
Copilul-pescar a avut mai multă maturitate: i-a zis tatălui, „hai să ne mutăm acolo” şi a arătat spre un colţ mai liniştit.
The Jocuri de copil, preocupări de adulţi by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
No related posts.
Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.
şi să te joci! În cazul acesta, jocul copiilor nu mai e doar joc! Să nu trecem cu vederea importanţa jocurilor în formarea copiilor: imaginaţia, îndemânarea, „social skills”, etc. se formează (şi) prin joacă.