„Dacă nu ar fi fost ultimul moment, am fi terminat la timp o mulţime de lucruri!” 
cip-cirip-cirip
on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală
on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală
Home > February, 2009
Platforma WP nu poate fi accesată din China! Nici Marius Cruceru (care deși are domeniu, este tot pe WP). Singurele bloguri accesibile sunt cele pe domenii private, pe Blogspot sau alte platforme. Îmi pare rău că nu vă pot citi! Pe unii vă „văd” în RSS feeders, dar ați setat să dați numai titlul postului sau un fragment de câteva rânduri! De aceea ar fi bine ca toți să seteze ca-n feedere să fie arătat postul întreg.
Citeam undeva o relatare care mi-a atras atenția. Ceea ce vă povestesc mai jos, se poate aplica foarte bine și cu succes în evanghelizare.
Un cetățean povestește că într-o zi se plimba pe un trotuar. Din față venea un cerșetor. Acesta îi zâmbi larg, apoi intră în vorbă cu cetățeanul, frumoasă zi astăzi! La comentariul acesta inofensiv, cetățeanul răspunse că așa este. Apoi urmă din nou cerșetorul, sper ca echipa de fotbal să nu se mai plângă de vreme astăzi și să câștige meciul, mai ales că joacă acasă! Aha! Un pasionat de fotbal….chiar dacă probabil că nu a fost recent la nici uun meci, că nu și-a permis….
Domnule, nu ai cumva să-mi schimbi 4 bucăți de 25 de cenți cu un dolar de hârtie? Cetățeanul se scormoni prin buzunare și găsi o bancnotă de un dolar pe care i-o dădu cerșetorului, de la care luă în schimb cele patru monede de 25 de cenți. Apoi, urmă o altă întrebare, nu-i în plus nici unul din acei 25 de cenți ce-i ai ca să mi-i dai mie de pomană? Și privi din nou zâmbind către cetățean. Acesta-i întoarse zâmbetul și-i dădu o monedă de 25 de cenți, după care cei doi se salutară și fiecare plecă în drumul lui.
Explicarea tehnicii:
Bisericile fac „evanghelizări”. Pregătim corul și fanfara, zece poezii, cinșpe solouri și tot tacâmul. Chemăm un „Țon” local, sau pe cel original, dacă ne dă mâna. Și aducem la adunare pe cei ce trebuie să fie evanghelizați. Și nu zic că asemenea metode nu dau rezultate. Erau folosite cu succes pe vremea comuniștilor și chiar și eu am predicat la nenumărate de astfel de evenimente și nu fără succes! (Permiteți-mi nițică lipsă de modestie! cei ce mă cunosc personal, știu să facă deosebirea!).
Acum însă datele problemei sunt schimbate. Trăim într-o lume tot mai fragmentată, cu indivizi singuratici și fără prieteni, doar având colegi și cunoștințe. Dacă întinzi o punte spre un asemenea individ, apoi dezvolți o relație, va fi mult mai ușor să îi oferi Evanghelia. Sau poate chiar și să-l chemi la o adunare, dacă asta este mai comod (deși „comoditatea” nu prea are loc în Împărăție…).
Oricum, de necesitatea de a transmite Evanghelia nu scăpăm nici unul dintre noi. E un mandat divin dat tuturor celor ce se aseamănă cu Domnul. Și putem învăța din viață cum s-o facem. Exemplul de mai sus este extrem de ușor de urmat.
Am sosit în Guangzhou joi noaptea. Aeroportul local este relativ nou, construit la vreo 35-40km de orașul propriuzis. Este legat de oraș de o autostradă express, cu 5-7 benzi în fiecare direcție. Pe autostradă se circulă cu cea mai mare viteză permisă în China: 120km/h. Read more »
După o operație la genunchi suferită în vara trecută, perioadă din care nu am mai jucat golf, Woods se întoarce pe terenurile de golf. Rivalii săi au aplaudat întoarcerea sa. Dar de ce au făcut-o? Nu reprezintă jocul lui Woods piedică în calea obținerii de victorii din partea lor? Într-un fel, da. Mai întâi am crezut că e vorba de „fair play”, sau poate de ochii lumii, sau din prietenie.
Dar apoi am văzut ce ziceau ceilalți jucători: ziceau ei că un adversar atât de bun le face și lor jocul mai bun, Apoi Woods atrage spectatori mulți și aceștia îi vor privi și pe adversarii lui Woods, intrarea în atenția publicului fiind un nou avantaj. Și dacă Woods nu este într-o formă bună, (sau dacă chiar în formă fiind), un challenger câștigă, nu-i o mai mare reputație să-l bați pe Tiger Woods decât pe un altul mai puțin cunoscut decât el? Ba da.
Urmăream deunăzi filmul The Express, inspirat din realitate, despre un negru jucător de fotbal american. Acțiunea se petrece pe la anii 1958-1960 în plină segregație americană. Echipa facultății din Syracuse NY unde joacă acest jucător de excepție (Ernie Davis) ajunge pentru prima dată în finala americană a echipelor de fotbal a facultăților. Au șansă să câștige titlul fie jucând cu o echipă din Florida, aflată pe locul 8 sau cu o echipă din Texas, aflată pe locul doi. Antrenorul lasă la alegerea jucătorilor cu cine vor ei să joace, titlul fiind titlu, indiferent cu cine ar câștiga. Jucătorii aleg cu toții să joace cu echipa tare, din Texas. Vor câștiga titlul și un jucător de culoare va fi declarat pentru prima oară în istoria sportului american ca MVP (most valuable player – jucătorul cel mai valoros) și va primi un premiu care nici acesta nu a mai fost acordat până atunci decât albilor (Heisman Trophy – 1961) .
Sunt în drum spre China și am timp să mă gândesc… la de toate. Monitorul fotoliului în care șed oferă zeci de filme. Unele premiate de Hollywood în anii trecuți. Vreau să mă uit la unul dintre acestea, dar nu rezist. Mai bine dorm, că-s într-un drum lung. Totuși înainte de a adormi, scot laptopul și scriu despre unul dintre filmele premiate anul acesta, Milk. Mai bine zis despre Sean Penn, cel care a câștigat premiul pentru cel mai bun actor.
Aproape că m-am așteptat ca Slumdog să ia atâtea Oscaruri. Era ca o răzbunare pe Hollywood din partea unui film făcut cu buget mic, cu actori talentați (fără „renume” mondial) și cu subiect.
Dar m-am păcălit cu Oscarul pentru cel mai bun rol de bărbat. Sean Penn? De ce nu Mickey Rourke? Și ce mare scofală a făcut Harvey Milk, potretizat de Penn în film? Adică, ce mare scofală în afară de faptul că era homo? Nimic. Doar atât. Și Penn a luat Oscarul doar pentru că jucat un rol pentru un subiect la modă. Adică, un Oscar politizat, cum de altfel a fost și spiciul lui Penn. În acesta, Penn i-a făcut pe toți cei ce i-au conferit premiul iubitori de gay iar pe ceilalți, ne-a condamnat cum că am fi intransigenți și inflexibili. Dar ce mai mare intransigență există decât să vii cu o scârbă și să
acuzi pe ceilalți de bigotism dacă nu-ți acceptă scârba.
Dacă m-aș apuca (prin absurd!) să mănânc găina de vie, rupându-i capul cu dinții și mâncând-o crudă și ceilalți s-ar uita scârbiți la mine și m-ar judeca, ar fi ei intransigenți? Bigoți că nu acceptă stilul meu de a mânca? Și asta încă nici nu ar călca nici o moralitate, doar ar fi un afront la civilizație!
Dragii mei,
voi fi plecat în călătorie pentru 4 săptămâni. Dacă voi avea internet pe unde voi fi (în China) o să ne mai „vedem”. Dacă nu, peste patru săptămâni din nou!
După promisa schimbare, Obama continuă politica lui Bush în ceea ce priveşte deţinuţii războiului împotriva terorii. E adevărat că a liniştit vreo doi-trei pacifişti cu promisiunea de a închide Gitmo într-un an, dar pe de altă parte, Obama continuă politica lui Bush.
Dovezi? Aici: http://www.nytimes.com/2009/02/18/us/politics/18policy.html
Printre acestea (ca să vă uşurez sarcina),membrii ai guvernului muncind în domeniul de informaţii au continuat să susţină programul CIA de a transfera deţinuţi SUSPECTAŢI de terorism în alte ţări, unde urmează să fie reţinuţi fără a li se intenta proces, ani de zile. Apoi, deţinuţilor li se ia în continuare dreptul de a da în judecată pentru daune organizaţia CIA, pe baza doctrinei secretelor de stat. De asemenea, Elena Kagan (candidată la postul de avocat al guvernului) a spus că cineva suspectat că ajuta Al Qaeda prin orice mijloce, şi financiare, poate fi deţinut sub incidenţa legii de „prizonier de război” chiar dacă a fost prins în Filipine şi nu pe vreun câmp de luptă. Iar în sfârşit, Leon Panetta, noul şef al CIA a spus cu privire la tehnicile de obţinere a informaţiilor prin tortură că dacă metodele legale nu dau rezultatele aşteptate, se va putea apela la cererea de autoritate suplimentară, pentru aplicarea de tehnici mai dure… cum ar fi aceea de înecare! Repudiata tehnică aplicată de guvernul lui Bush în trei cazuri.
Halal Schimbare! Doar de culoare, sau cum se zice pe la noi, aceeaşi Mărie cu altă pălărie!
Ca poporul american să nu carecumva să rămână fără distracţii în aceste zile de restrişte şi debusolare, Barack bin Obama a pus deoparte 650 milioane de dolari cu care să-i ajute pe americani să-şi cumpere cutiile acelea minunate care îi vor ajuta să privească la noua televiziune digitală americană. Asta pentru că aşa zice constituţia noilor locuri de muncă creeate pe canapele în faţa televizoarelor, că aceste aparate minunate care iau minţile oamenilor trebuie menţinute în stare de funcţionare permanentă, pentru imbecilizarea întregului popor!
Măcar aici socialismul american diferă de cel românesc: acolo televizorul dădea purici 22 de ore şi programe doar două, şi acelea cu cel mai iubit fiul al popolului!
Matei 5:13 Voi Sunteţi sarea pământului. Poate exista un lucru mai obişnuit decât sarea? Este sarea ceva ce punem pe lista noastră de obiecte ce le luăm cu noi în călătorie? Este sarea un lucru la care ne gândim zilnic? Când plecăm de acasă şi uităm să pornim alarma, ne îngrijorăm c-o să vină cineva să ne spargă casa şi să ne fure… sarea? Nu, nu şi nu! Read more »
48 de state ammericane stau cu mâna întinsă să primească bani de la guvernul federal. Câteva sunt falimentare, printre care şi California. Un stat, Louisiana unde este guvernator Bobby Jindal, cel care sper că-l va detrona pe socialistul Obama peste 4 ani, se gândeşte dacă să accepte banii sau nu. Dacă sunt destinaţi infrastructurilor şi nu vor veni cu tinicheaua de coadă (cum de exemplu li s-au dat bani băncilor cu condiţia ca să cumpere cu ei băncile falimentare! Wells Fargo nu avea nevoie de bani, dar guvernul le-a băgat banii pe gât cu forţa şi le-a spus şi ce bănci falimentare să cumpere cu ei!), Bobby Jindal s-ar putea să-i accepte.
Celălalt stat care nu cere, nu are nevoie şi nu va accepta nici un cent de la guvernul federal este Alaska lui Sarah Palin! A râs de ea toată lumea, că e o proastă, că e o ţărancă, că e pocăită, că… mai ştiu eu ce! Dar ar fi fost un gospodar mult mai bun decât Obama! Categoric! Statul ei are un excedent de peste 6 miliarde de dolari, dar continuă să lucreze în profit şi să economisească bani! Cred că doamna Palin s-a răzbunat. Obama în câteva săptămâni de preşedinţia şi-a prins urechile în liderşip, şi s-a apucat din nou de umblat prin America să ţină discursuri, că numai la asta e bun, şi şi la asta, când discursul este scris pe monitor şi Obama îl citeşte. Altfel, este mai bâlbâit decât Bush! Dar nu-i bagă nimeni de vină, că băgătorii de vină erau cu toţii democraţi!
America şi-a ales la vreme de nevoie să fie condusă de un demagog (Obama), un mincinos (Biden) şi nişte neisprăviţi (congresmanii!). Vorba doamnei de Pompadour: apres moi le deluge! (după mine, potopul!)
“If I find in myself a desire which no experience in this world can satisfy, the most probable explanation is that I was made for another world.” C.S. Lewis
„Descoper în mine o dorinţă ce nu poate fi satisfăcută de nici o experienţă din lumea aceasta şi cea mai plauzibilă explicaţie este că eu am fost creat pentru o altă lume”.
Acum două luni în urmă când directorii fabricilor de automobile americane s-au dus cu săru-mâna la congress să ceară nişte bani, congresmanii înfuriaţi i-au întrebat dacă au călătorit la Washington DC cu avioanele personale (mă rog, ale fabricilor) sau cu avioane comerciale. Ruşinaţi, toţi trei au admis că au păcătuit şi că au folosit jet-urile personale. Au acceptat mustrarea şi au promis că se vor pocăi. Apoi congresmanii le-a spus directorilor că vor primi niscaiva bani, dar pentru asta vor trebui să aducă în faţa congresului nişte planuri bine puse la punct, care să arate cuse vor reabilita aceşti trei producători.
Apoi congresul a pus la punct un document de peste o mie de pagini, pe care nu l-a citit în întregime nici un congresman, dar pe care l-au votat cu toţii plini de voie bună. Apoi Nancy Pelosi, şefa camerei debutanţilor a plecat la Paris, nu cu un jet ci cu avioane militare şi escortă militară. Nu singură, că ce folos să mergi la Paris de unul singul! A luat cu ea şi familia! Pe banii cui? Pe ai poporului!
Poporul american trăieşte din nou bine. Dar aşa cum făceau şi românaşii acum 20 de ani: prin reprezentanţii săi! Ipocrizia politicienilor noştri îmi produce greaţă. Am venit să trăim într-o ţară în care lipsa de efort, de caracter, de reuşite este răsplătită, iar celor ce se străduiesc, li se dă în cap! Adică, cine nu-şi poate plăti casa pentru că nu ar fi avut dreptul s-o cumpere fără avans, cu creditul prost şi la rate lunare imposibile vor fi salvaţi de guvern de la faliment, ca să-şi poată păstra casele. Cei ce au fost reţinuţi, circumspecţi, echilibraţi, au economisit şi plătesc ratele lună de lună, să plătească mai departe!
Vorba cuiva: am ajuns să fie mai rentabil să fii mincinos, leneş, prost (sau să faci pe prostul), hoţ, înşelător, şi să trăieşti pe wellfare decât să munceşti cinstit şi cu hărnicie.
Aseară am ascultat o predică despre apostolul Pavel. Despre problemele lui. M-am gândit la sfârşitul lui, când sabia romană i-a tăiat capul. Dar nu sacrificiul acesta a fost cel ce m-a uimit cel mai mult, ci viaţa sa plină de suferinţe, de sacrificii, de lipsuri şi lupte. Pe deasupra durerilor provocate de duşmanii Evangheliei, durerile provocate de alţi creştini l-au durut cel mai mult. Pavel a suferit ani lungi de respingere, dispreţ şi ură. 2 Corinteni 4 vorbeşte despre încolţire, prigonire, zdrobire, trântire şi dare la moarte. Apoi în capitolul 11 devine mai precis: bătăi, naufragii, lovire cu pietre, foamete, sărăcie, osteneală, etc. Read more »
O tânără domnişoară era în ultimul an la facultate. Ca o mulţime de studenţi de vârsta ei, tânăra înclina spre poziţii politice liberale şi era de acord cu redistribuirea averilor. Pe de altă parte, tatăl ei era republican convins şi era bogat; tinerei îi era ruşine de tatăl ei şi-i spusese şi acestuia nu o dată.
Pe baza prelegerilor profesorilor ei şi a discuţiilor particulare cu aceştia, tânăra avea convingerea că tatăl ei nutrea o diabolică şi egoistă dorinţă de a păstra averea pentru care muncise şi care el considera că i se cuvine ca răsplată a eforturilor sale.
Într-o zi fata îl confruntă pe tatăl ei, care se opunea vehement unei rate ridicate a taxelor aplicate bogaţilor şi lărgirii programelor de ajutor guvernamental pentru cei ce nu lucrau în America. Tânăra încercă să-şi convingă tatăl cu privire la obiectivitatea învăţăturilor profesorilor ei. Tatăl o ascultă, apoi o întrebă ce fel de note are la şcoală.
Fata surprinsă, tăcu o clipă, apoi răspunse că bine. Ea avea o media generală de 4.0 GPA (similar cu 10 în România) şi spuse tatălui ei că nu-i era uşor să menţină standardul. Recent a început să ia nişte ore la un curs deosebit de greu, şi-şi cheltuia tot timpul învăţând, fără să-i mai rămână timp de a ieşi la distracţii cu prietenii. Nu-şi permitea nici măcar să aibă un prieten pentru că-şi petrecea tot timpul studiind.
Tatăl ei ascultă, apoi o întrebă ce face prietena ei, Audrey. Tânăra răspunse că Audrey nu-şi bate capul cu învăţătura. Are note de abia trece examenele. De fapt nota ei medie este de 2.0 GPA(5 în România). În schimb, este foarte populară între studenţi, merge la toate petrecerile, adesea lipseşte a doua zi de la studii, deoarece o doare capul de la băutura din noaptea precedentă.
Atunci tatăl o întrebă pe fiică-sa de ce nu merge la biroul decanului, şi să-i spună acestuia că ea renunţa la un punct din media ei, în favoarea lui Audrey. Astfel, amândouă vor avea o medie de 3.0 GPA şi asta ar fi minunat, o redistribuire generoasă şi corectă a mediei.
Brusc mânioasă, fata răspunse tatălui: „Asta nu ar fi deloc corect! Eu am muncit greu pentru rezultatele mele! Am investit timp şi efort în ele! Audrey nu munceşte deloc pentru notele ei! În timp ce eu muncesc, ea se distrează!”
Cu un zâmbet pe faţă, tatăl îi spuse fiicei sale: „Bine ai venit în partidul Republican!”
Am băut o cafea cu prietenul meu Chris, la o librărie. Pe un raft erau plasate produse cu obama. Reviste, cărţi, albume şi tot restul. Nu aveam la mine aparatul photo, dar am găsit pe net şi alţii care au remarcat acelaşi lucru. Ca dovadă, priviţi fotografia de mai sus. Nu m-am putut abţine de la a cânta: Partiduuuuuuuuuuul, şi Obamaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, Ameriiiiiiiiiiiiicaaaaaaaaaaaaaaaaa, Partiduuuuuuuuuuuuuuuuuuş, şi Obamaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, Ameriiiiiiiiiiiiicaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Last year I upgraded from
Boyfriend 5.0 toHusband 1.0 and noticed a distinct slow down in overall system performance, particularly in the flower and jewelry applications, which operated flawlessly under Boyfriend 5.0.In addition,
Husband 1.0 uninstalled many other valuable programs, such asSigned,
DEAR DESPERATE
,Grumpy Silence 2.5, Happy Hour 7.0, or Beer 6.1.
Please note that Beer 6.1 is a very bad program that will download the Farting and Snoring Loudly Beta.
Whatever you do, DO NOT under any circumstances install Mother-In-Law 1.0&n! bsp;(it runs a virus in the background that will eventually seize control of all your system resources.)
In addition, please do not attempt to reinstall the Boyfriend 5.0-program. This is an unsupported application and will crash Husband 1.0.
In summary, Husband 1.0 is a great program, but it does have limited memory and cannot learn new applications quickly. You might consider buying additional software to improve memory and performance. We recommend
Cooking 3.0 and
Hot Lingerie 7.7.
Good Luck!
Thanks, Chris!
Stimulul financiar aprobat astăzi de cele două camere ale Congresului are menirea, în cuvintele lui Obama, de a cruţa sau produce 4 milioane de locuri de muncă. Asta e un fel de vorbire sâsâită a unui animal (ca cel din Geneza) cu limba despicată, vorbire care nu vrea să piardă nicidecum. Adică, cum se poate verifica că nu s-au pierdut 4 milioane de locuri de muncă?
Este ca şi cum eu aş spune, deseară voi mânca sau nu voi mânca. Oricum o dau, câştig şi ceea ce am spus că voi face, se va împlini!
Revenind la cele peste o mie de pagini ale stimulului economic, nu le-a citit nici unul dintre congresmani, dar legea au votat-o toţi democraţii. S-ar putea ca pe legea aceasta să se facă sau să se desfacă toată preşedinţia lui Obama. Deşi, eu am îndoileli serioase că dacă legea va eşua, Obama va avea de suferit consecinţe politice. Tipul e carismatic (am mai spus asta) şi pe zite-ul ziarului The New York Times (pe un blog) o mulţime de femei au scris că visează să se… culce cu preşedintele! Adică, tipul va reuşi să „placă” în pofida tutulor nereuşitelor sale.
Ascultam astăzi un talk show local. Doamna de la radio ruga ascultătorii să o sune cu cele mai frumoase sau cele mai oribile amintiri despre ziua persoanei iubite. Am sisezat că majoritatea amintirilor despre întâmplări plăcute proveneau (în cazul celor căsătoriţi) din perioada primilor ani ai căsătoriei lor, când nu prea aveau bani mulţi. Atunci se găseau mijloace materiale şi disponibilitatea de a cumpăra o călătorie frumoasă, pentru producerea unei surprize plăcute.
Încă o dată, dacă mai era nevoie să se demonstreze, că nu-i nevoie de bani pentru a face pe cineva fericit. Noi ratăm să oferim fericirea celui iubit în primii ani, împingând ziua aceea spre orizonturi viitoare, în care sperăm să avem mai mulţi bani pentru a oferi ceva frumos, memorabil. Dar dragostea este inventivă şi găseşte metode şi mijloace. De asemenea, la capătul celui ce primeşte „cadoul” orice „nimica” este trecut printr-un zoom care măreşte darul la puterea n-şpea.
Să nu risipim ocaziile mărunte, în speranţa unora mai „serioase”; adesea amintirile-s adunate din mărunţişuri precum cărămida este alcătuită din particule mici adunate laolaltă.
Revenind la povestirile ascultătorilor, unul dintre aceştia m-a adus la lacrimi. El a avut cea mai frumoasă zi de Valentine’s cu 29 de ani în urmă, după care au urmat 29 de ani de zile minunate. Iubita lui l-a părăsit, plecând din lume în toamna trecută şi în aceeaşi povestire, el prezenta această sărbătoare ca cea mai rea petrecere a unei asemenea zile.
