on 
on 
Ioan 15:15 Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.
L-am întâlnit în adunare. Eram la serviciul de miercuri seara a bisericii unui prieten american. Mergeam de câte ori puteam că-mi era prieten păstorul şi pentru că îmi plăceau predicile lui şi părtăşia din biserică. Stăteam în spate, pe ultima bancă. Uşierii mă cunoşteau şi nu mă stârneau de la „locul meu”.
În seara aceasta intră în adunare un „homeless”, unul din oamenii care nu au cămin, loc de muncă, maşină, bani,… nu au nimic! Îi vezi iarna dormind prin ganguri, pe la gurile de abur a unor centrale, acoperiţi cu pături, cu paltoane, iar vara, prin parcuri, pe bănci. Odată l-am întrebat pe unul dintre ei dacă avea nevoie de ceva. Mi-a răspuns, „nu am nevoie de nimic!” Era tot atâta mândrie în răspunsul său câtă ignoranţă sau nepăsare cu privire la sine. Unii dintre ei stau pe la colţurile străzilor cu un carton în mână pe care de obicei scrie ce nevoie are; este fără loc de muncă şi caută unul, dar deocamdată s-ar bucura de un dolar, etc. Preferatul meu e un homeless care stă la colţul străzii unde e poşta la care merg de 2-3 ori pe săptămână. Are un carton pe care scrie, „sunt în călătorie şi am nevoie de ajutor ca să ajung la destinaţie”. Precis şi vag în acelaşi timp, realist şi confuz concomitent!
Cel ce pătrunse în adunare se găsi să se aşeze chiar lângă mine. Tipii aceştia-s certaţi cu igiena. Vecinul meu de bancă puţea de-a binelea. Dar m-am abţinut de la impulsul de a mă muta. Absorbit de mesaj, l-am şi uitat pe individ. Apoi a urmat un îndemn să ne rugăm pentru cei de lângă noi, pentru problemele lor. M-am apropiat (drept să spun, cu puţină scârbă) de omul acesta, şi l-am întrebat dacă are vreo durere, vreo nevoie. Mi-a spus că-l doare un picior, piciorul de lângă mine. Mi-am pus mâna peste pantalonul soios şi m-am rugat Domnului să-i vindece piciorul. Apoi când rugăciunile s-au terminat, el mi-a spus mulţumesc şi am plecat fiecare în drumul nostru.
Miercurea următoare eram acolo din nou, şi a apărut şi homeless-ul. Mă căuta express şi s-a aşezat lângă mine. Mi-a spus vesel că Dumnezeu îmi ascultase rugăciunea şi nu-l mai durea piciorul. Că m-a căutat şi duminică dimineaţa şi seara, dar că nu m-a găsit. I-am spus că eu merg la o altă adunare. Unde merg eu, că vrea şi el să vină cu mine! Eu merg la români! Români? Ce-s aceia? Dar serviciul în ce limbă este?
I-am dat explicaţiile cerute, şi omul a rămas trist şi tăcut. El desoperise că avea nevoie de ceva… adică de cineva: de un prieten.
Am povestit cazul acesta extrem pentru a spue că-s mulţi ce au nevoie de un prieten. Mulţi singuri şi singuratici. Aproape că de singuri ce sunt şi de mult ce sunt singuri li s-au anchilozat şi nevoie şi suportul unei prietenii reale. Dar astea pot fi readuse la viaţă rapid. Trebuie doar căldura unei prietenii, a unei iubiri curate şi dezinteresate şi se va topi gheaţa.
The De ce ai nevoie? De nimic! Adică… am nevoie de un prieten! by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
Related posts:
- Un blog… şi-o nevoie de rugăciune La postul meu despre Ramadan mi-a răspuns un frate care...
- Ai nevoie de schimbare radicală? În dimineaţa zilei de 7 decembrie 1941 Jacob DeShazer...
- 17 Spune-le celorlalţi că ai nevoie de ei Explicaţie: acum un an (la 19 Mai 2008) am postat...
- Din lac în puț Vorbeam cu cineva deunăzi și-mi povestea necazurile vieții sale. Se...
- Hai taţilor! Să aveţi o zi fericită! Se spune că un băieţel a fost întrebat dacă e...
Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.