PERSPECTIVE CRESTINE

Am sosit în Guangzhou joi noaptea.  Aeroportul local este relativ nou, construit la vreo 35-40km de orașul propriuzis.  Este legat de oraș de o autostradă express, cu 5-7 benzi în fiecare direcție.  Pe autostradă se circulă cu cea mai mare viteză permisă în China: 120km/h.

Este aproape de miezul nopții și nu sunt mulți călători în aeroport.  Mare diferență de aeroporturile americane, europene sau japoneze!  Clădirea este așa cum spuneam, mai nouă, este uriașă, și-ți dă senzația că este făcută de către un copil, din cuburi.  Băile au instalații sanitare de proastă calitate.  crucioarele de bagaje sunt oferite grtuit, ceea ce e bine.  Pretutindeni, chiar dacă e târziu, mișună tot felul de femei și bărbați, majoritatea tineri, îmbrăcați în tot felul de uniforme.

Uniforma este ceva cu ce trebuie să te obișnuiești în China.  Toți angajații diverselor instituții o poartă.  De toate culorile.  La bărbații angajați în vreo funcție de „răspundere” (am văzut un tip mutând conurile de culoare portocalie, pe stradă, la un loc de construcție) se obișnuiește pantalonul bleumarin și o cămasă albastru deschis spre gri.   Polițiștii poartă culorile acestea, cei ce sunt angajatii firmelor de siguranță, bărbații de la hoteluri, etc.

Revenind la aeroport:  suntem întâmpinați de un cordon de angajați care ne arată cu toții în ce direcție să mergem.  Vom ajunge după sute de metri parcurși pe jos (benzile rulante există… dar nu funcționează!) la cei responsabili cu controlul pașapoartelor.  Ajung la ghișeul unei domnișoare ce nu pare să aibă mai mult de 20-22 de ani.  Îmi zâmbește, ceea ce nu m-am așteptat!  Dar mă rog, așa sunt eu, simpatic!  Că și io m-am dus către ghișeul ei, zâmbind!

Îmi amintesc de „seriozitatea” de mort a fețelor ofițerilor de frontieră din România!  Sunt parcă cu toții suferind de o veșnică durere de ceva.  Cred că îi doare capul de lipsă de minte!  Da domnișoara aceasta se uită cu o lumină specială la pașaportul meu, apoi la poză, se uită la mine să vadă dacă-s io, apoi la viză, face o copie pașaportului, și-mi spune iarăși zâmbind: szie-szie.  Aflu mai târziu de la o interpretă ce-am anhajat-o pe perioada șederii mele că asta înseamnă „mulțumesc”.

Bagajele ne sosesc repede și ne așezăm într-o coadă lungă pentru controlul agricol.  Ca pretutindeni în lume, nici în China nu-i permis să aduci plante, animale vii, etc.  Nu am așa ceva.  Animalul meu este mort… de oboseală.

În fața aeroportului, agitație mare.  Plin de taxiuri.  Și de bișnițari.  Am în mână rezervația de la hotelul în care voi locui.  Nu-i greu să-ți dai seama că nu-s chinez, mai ales dacă te uiți le cei peste 1,80m ai mei și la peste un chintal….  Îndată-s abordat de câțiva bișnițari.  M-am învățat mai demult pe propriul meu buzunar că drumul care pare cel mai scurt și mai ușor, este adesea cel mai costisitor și mai lung!  Întreb totuși, arătându-le adresa hotelului, cât ar costa?  350 RMBs îmi zice unul.  Fac un calcul în minte: asta-i cam $52.  Refuz politicos, și arăt spre coada de taxiuri.  Zic „taxi”.  Bișnițarul îmi răspunde „taxi”.  Dar eu nu mă las.

Aeroporturile au rămas în toate țările lumii a doua și a treia un loc în care proliferează un anume tip de afacerist uns cu toate alifiile, obraznic, insistent, plin de șmecherii și fără scrupule sau rușine.  Mă șaez cuminte la coadă, să-mi vină rândul la taxi.  Am constat iarăși ceva care găsești în China ca o constantă: chinezul nu așteaptă liniștit la rând.  Se bagă mereu în față.  Se duce pe lângă tine, ca și când ar căuta ceva, altceva, și apoi se îndreaptă glonț către rând și se inserează undeva în fața ta.  Și nu zice nimeni nimic!  Pe lângă mine și cei din spatele meu se strecoară mereu câte un chinez ce se uită ca mirat la pancarte, citind parcă în căutarea unei informații, ca apoi să-și „dea seama” că nu are unde să meargă în altă parte decât să se bage-n rând.  Tac și eu… pentru că nu știu chinezește!  Dar serios că merită să învăț, măcar pentru a protesta!

Taxiurile-s mici cu toate.  O mulțime de VW Jeta, sau Jetaci, cum se numesc pe aici.  Unele diesel.  Mă ia un șofer care nu zice nimic, că doar își dă seama că degeaba mi-ar spune ceva.  Îi arăt rezervația, o citește, dă din cap și pornim la drum.  Conduce repede.  Probabil că este ultima cursă… sau cine știe, poate se va întoarce la aeroport să mai prindă vreun client.  Mai sosesc oare zboruri?  Probabil că da.

Fac cunoștință cu conducerea prin China.  Este un act fărădelege.  Adică este o lege, dar a junglei.  Poți pendula de pe o bandă pe alta în voie.  Te bagi în fața celuilalt la mustață.  Te claxonează că l-ai încurcat, dar nici măcar nu-ți pasă.  Și cel în fața căruia te-ai băgat, nici nu0ți arată măcar vreun deget anume!  Cum se obișnuiește prinn lumea din care vin.

Mergem repede, la peste limita de viteză de 120km/h.  Dar și așa unii merg mai repede.  Toate mașinuțe miculuțe, parcă de jucărie!  Unde-s mașinile mele!  Ah, ce ghemuit și strâmtorat stau aici.  Și nici centura de siguranță nu mă cuprinde!  Din spate ne semnlizează niște faruri.  Dar pe când să se dumirească șoferul că trebuie să se dea laoparte, un Porche Cayenne Turbo trece zburând pe lângă noi.  Prima mașină mai de doamne-ajută ce-o văd.  Voi mai vedea mașini scumpe… dar rar de tot.  Majoritatea-s mici, sau vechi, gunoaie.

Sosim la hotel.  Încă o dată mi se confirmă părerea că despre China, tot ce am auzit este exagerat.  Singurul lucru adevărat despre China este că are o populație de peste un miliard de suflete.  Și că, probabil va fi, dacă lumea nu se sfârșește, alături de India, una din supra-puterile viitorului!

Hotelul de 4 stele, a pierdut vreo două în timpul scurgerii… timpului!  Zicea agentul de la care l-am rezervat că hotelul a fost construit în 1996, dar am uitat să întreb dacă asta a fost înainte de Christos!  Covorul din cameră poartă pete, lămpile poartă fire de paianjen, robinetul de la chiuveta băii stropește pe lângă.  Fetele de la recepție nu vorbesc engleza, deși am fost asigurat că ne vom înțelege; dar nu s-a precizat că prin semne!  Și va fi și-o minune chiar, dacă ne vom înțelege fără erată!

Ajunge pentru acum; mai scriu poate mâine, dacă am timp.

* **

The Impresii din China (1) by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.