După o operație la genunchi suferită în vara trecută, perioadă din care nu am mai jucat golf, Woods se întoarce pe terenurile de golf. Rivalii săi au aplaudat întoarcerea sa. Dar de ce au făcut-o? Nu reprezintă jocul lui Woods piedică în calea obținerii de victorii din partea lor? Într-un fel, da. Mai întâi am crezut că e vorba de „fair play”, sau poate de ochii lumii, sau din prietenie.
Dar apoi am văzut ce ziceau ceilalți jucători: ziceau ei că un adversar atât de bun le face și lor jocul mai bun, Apoi Woods atrage spectatori mulți și aceștia îi vor privi și pe adversarii lui Woods, intrarea în atenția publicului fiind un nou avantaj. Și dacă Woods nu este într-o formă bună, (sau dacă chiar în formă fiind), un challenger câștigă, nu-i o mai mare reputație să-l bați pe Tiger Woods decât pe un altul mai puțin cunoscut decât el? Ba da.
Urmăream deunăzi filmul The Express, inspirat din realitate, despre un negru jucător de fotbal american. Acțiunea se petrece pe la anii 1958-1960 în plină segregație americană. Echipa facultății din Syracuse NY unde joacă acest jucător de excepție (Ernie Davis) ajunge pentru prima dată în finala americană a echipelor de fotbal a facultăților. Au șansă să câștige titlul fie jucând cu o echipă din Florida, aflată pe locul 8 sau cu o echipă din Texas, aflată pe locul doi. Antrenorul lasă la alegerea jucătorilor cu cine vor ei să joace, titlul fiind titlu, indiferent cu cine ar câștiga. Jucătorii aleg cu toții să joace cu echipa tare, din Texas. Vor câștiga titlul și un jucător de culoare va fi declarat pentru prima oară în istoria sportului american ca MVP (most valuable player – jucătorul cel mai valoros) și va primi un premiu care nici acesta nu a mai fost acordat până atunci decât albilor (Heisman Trophy – 1961) .

The Întoarcerea lui Tiger Woods by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
No related posts.
Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.


on
on 
Ted Reply:
February 27th, 2009 at 1:45 pm
Dragă Filmări,
Tiger Woods este bun, foarte bun!