PERSPECTIVE CRESTINE

Creştinul trăieşte acest paradox care îi este unic: el aparţine grupării dar este şi unic.  El este comun dar este şi excepţional.  Biblia spune că suntem în lume (şi-i aparţinem acesteia pe atâtea coordonate) dar nu suntem din lume (din materialul din care e făcută lumea).

Dorinţa de a aparţine este înscrisă în toţi; dar la fel este şi dorinţa de a fi excepţionali.  Biserica, trupul acesta mistic al lui Isus, ne conţine pe toţi ca „mădulare”, sau membre.  Aceatsa ne face să aparţinem şi să nu putem privi pe celălalt ca fiind din „alt material” de o calitate mai dubioasă.  De cealaltă parte, prin actul creaţiei şi formarea individuală a fiecăruia, noi suntem unici, excepţionali.

Am fost întotdeauna uimit de dorinţa unora aparţinând bisericii de a-i obliga pe toţi la o anumită uniformitate.  De a estompa orice originalitate.  De a înăbuşi orice dorinţă de a fi diferit.  Pornindu-se de la lungimea fustei, culoarea hainelor, interzicerea bijuteriilor (aspect exterior) până la aspecte spirituale, reprezentanţi mai de rând sau mai de sus ai bisericii au încercat să impună uniformitatea.  De fapt, dacă asta doreşti, să fii comun, să aparţii, nu o să duci lipsă de învăţători.

Dar dacă vrei să fii excepţional, să fii unic, … asta e o altă problemă!  O să descoperi îndată cum eşti înconjurat de către trântorii stupului şi, mai întâi atacat sub tentativa de a te aduce înapoi în uniformism.  Apoi dacă te încăpăţânezi să fii deosebit, eşti jignit, izolat şi nu în ultimul rând, vorbit de rău, pentru ca şi alţii să ştie să se ferească de tine, să te izoleze.  Izolarea duce până la a nu mai fi considerat că aparţii „trupului”.  Şi asta e prea dureros şi greu de purtat pentru unii.  De aceea întâlnesc o mulţime de oameni care, deşi au pornit cu un anumit avânt şi ideal în viaţa creştină, au ajuns să-şi modereze unicitatea pentru a nu frapa reprezentanţii comunului.

Progresul, în orice domeniu, este realizat doar de oameni excepţionali.  Ceilalţi, turma, doar urmează, întrebuinţează, în ultimă instanţă beneficiază.  După mai multe convulsii şi reticenţe, culmile cucerite de cei excepţionali devin puncte comune ale turmei.  Preţul plătit de omul de excepţie nu este mic nici uşor; dar din perspectiva progresului şi chiar a veşniciei, merită plătit.  Aşa că aş încuraja la excepţionalitate.  În timp ce nu trebuie să dispreţuieşti comunul (căruia îi aparţii într-o anumită dimensiune) nu uita să fii unic, excepţional, deosebit.  Asta va da şi puţină culoare eternului cenuşiu cu care am fost obişnuiţi prin biserici.

* **

The Comun sau Excepţional? by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.