PERSPECTIVE CRESTINE

Prima noapte, pe un fus orar aflat la 16 ore înainte de cel pe care mi-am reglat ritmul biologic… trece în marea trecere!  patul este absolut incomod.  Mare (că l-am vrut de „rege”, adică „king size”, și asta nu pentru că toți regii ar avea măsura mea ci pentru că eu sunt un fiu de Rege…) și tare.  Parcă ar fi un tatami japonez… dar este clar că-s în China, așa că… asta este.  Mă întorc pe toate părțile posibile, ca să caut o poziție în care nu mă dor oasele din cauza patului!  Unde este Tempurpedicul meu!  Ah, ce n-aș da să-l am, măcar într-o felie…  Vine dimineața pe la… 4 jumătate.  Am dormit 4 ore, dar nu mai pot.  Sunt și curios de cum o fi prima zi în China.

Sunt aici într-o delegație de serviciu, ca să zic așa.  Mă întâlnesc în holul hotelului cu interpreta ce am angajat-o.  Yokio este cam de 20 de ani, dar arată de 13-14.  Am vrut să-i cer „bolentinu de indentitate” (cum ziceau bunicii noștri acum câteva decenii…) să mă conving că are voie să muncească.  Mi-a spus că este în ultimul an la facultate, că studiază relații internaționale.  Este o șansă dintre puținele ce le au chinezii de-a pleca prin lume.  Poate pe la vreun consulat sau companie ce are relații cu China și are nevoie de cineva care să cunoască bine chineza.

Chestia asta cu aprecierea vârstei unui chinez m-a preocupat în prima zi aici.  De ce par toți chinezii mult mai tineri decât sunt?  Și toți sunt foarte mărunți, și supli.  Nu prea vezi chinez gras!  Dar nici prea înalt!  Și nici blond, sau cu ochii albaștri!  Cum or fi pe-aici „băieții cu ochi albaștri”?  Nu vreau să știu!

Mi se pare interesant că fabrici mari, cu mii de angajați, care fac export, nu au angajat pe nimeni care să știe engleza!  Se bucură cu toții că ești interesat în produsele lor, sunt gata să-ți dea mostre gratis, câte vrei, dar nu vorbesc engleza.  De fapt, și cei care o vorbesc, nu o vorbesc neaparat bine.  Și au dificultăți în pronunțarea anumitor litere.  Cum ar fi „r” de exemplu.  Sau „d” pe care-l rostesc mereu „t”, și invers!

Vreau să încep ca orice vizitator, să fac câteva poze.  Mă fascinează o clădire faină, cam stil mausoleu (amintiri despre casa popolului îmi vin în minte) dar interpreta îmi spune să nu; obiectiv strategic de partid!  Mă las de clădirile impunătoare, c-or fi toate strategice, și îmi îndrept atenția către niște dărăpănături.  Știi, „prinț și cerșetor” stau alături în această lume de basm, colorată cu mult roșu, în care și cerul din postere este tot roșu, lume cu balauri care suflă pe gură flăcări de foc… roșu.  Lângă câte o clădire frumoasă, cu multă sticlă la vedere, sunt sute de cocioabe cu acoperișuri de tablă, sau dacă nu-s de tablă, cu țiglă ce și-a pierdut de mult culoarea și acum stă spartă și cârpăcită cu folie de plastic peste câte un adăpost.

Nu vei găsi nicăieri în altă parte decât în Asia această coabitare a sărăciei cu luxul.  Cum ziceam deunăzi, câte-o mașină mai acătării aleargă pe străzi pe care forfotesc biciclete, motorete de tip „vespa” dar autohtone, motociclete de foarte mic litraj (sunt curios de voi întâlni vreun Yamaha mare sau de ce nu, un Harley pe-aici!?), biciclete ruginite, căruțe, tractoare, triciclete, mopede, etc.  Nu-i voie să fotografiez nici cocioabele!  Astea-s probabil „secret de stat”.

Trec pe lângă tarabe care impun o atmosferă de „europa” (am vizitat de câteva ori târgul de la București!).  Domnule, sărăcia are același miros pretutindeni!  Pute!  Același gust!  Kitch!  Străzile poartă cu ele un miros de canal.  De fapt mirosul vine de la lipsa de canalizare a multor străzi.  Până și arterele mai noi, largi cum sunt ele, au la marginea lor un fel de ziduleț de beton, dincolo de care este un trotuar pentru pietoni, biciclete și motorete, dar pe care întâlnești și câte un autoturism care ocolește traficul de pe șosea mergând pe trotuar!  Dincolo de trotuar este un canal de vreo 3m de lat în care zace o apă murdară, verzuie cu miros fetid.  Acolo se scurge apa menajeră.  Apoi mai urmează un alt trotuar, acesta larg de vreo 5m aflat în fața parterului clădirilor, parter care a fost transformat în tot felul de bișnițuri: reparații de ceasuri, de mașini, de motoare, vânzări de tot felul de nimicuri, unul are chiar un scaun de dentist așezat în garajul larg deschis.  Este doctor și-și așteaptă clienții îmbrăcat într-un halat de un alb bolnăvicios.  Nu m-aș lăsa în seama lui nici să-mi scoată o bătătură de pe degetul mic…

Aici geanta care se vinde este din „piele artificială”.  Mătasea este din plastic.  Aparatul Panasonic a devenit Panoasonic.  Adidasul este rebotezat Adimas.  Blugii Levi’s sunt Levy’s.  Totul este copiat și rebotezat.  Ca și cum cineva ar avea gemeni și la unul îi zice ionel iar la celălalt Iomel, spre deosebire!  Iertare gemenilor!  Voi sunteți amândoi originali!  Aici e vorba de copie!

Aveam odată nevoie de o aripă la o mașină nouă.  Locuiam în Portland.  Am căutat una la un loc care vindea „after market”, adică copii.  Patronul chinez mi-a spus că nu are în stoc, dar de-i dau o aripă originală, într-o lună am câte copii vreau!  Chinezul copiază tot ce se vinde, ce este interesant, ce se caută.  Tinerii de aici poartă și ei Levy’s și ascultă la căști Panoasonic la rap chinezesc!  Până și bâțâielile lor pe ritmul muzicii sunt copiate!  doar ruptura blugilor este originală!

Ei, dar să lăsăm impresii și pe mâine!

* **

The Impresii din China (2) by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.

Related posts:

1. Impresii din China (7) E ultima zi de ședere în China.  Ședere… realmente!  Sunt...
2. Impresii din China (8) Mi-am găsit la doi pași de hotel o cafenea.  Mă...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.