Venirea mea în China fiind în interes de serviciu îmi lasă tot mai puțin timp de-ale mele. Cum ar fi scrisul, văzutul, fotografiatul, etc. Gazdele mele m-au ținut într-un ritm de muncă „infernal”. Nu existp sâmbătă sau duminică. Nu există distanțăprea mare de străbătut. Revoluția culturală de-acum o jumătate de secol culege roadele. Din conștiința chinezului au fost șterse chestii „burghezești” cum ar fi teatrul, filmul, artele. Anii recenți au văzut o revenire a acestei dimensiuni culturale, dar numai în anumite cercuri. Chinezul de rând se împlinește prin muncă. Și, după orele de serviciu, prin băutură. Nefiind dedat acestui sport, șeful biroului din China al firmei americane s-a scuzat într-o seară și-a luat-o tiptil spre un bar. Acolo și-a făcut prieteni și-a tras de dușcă două sticle de băutură. L-am întrebat ce-a băut, și mi-a spus că preferatul lui este „scotch tea” adică… Johnnie Walker.
Deschiderea de după 1990 a Chinei spre Occident a adus o mulțime de investitori străini dar și chinezi bogați de prin Hong Kong, taiwan și America. Aceștia conduc puținele (deocamdată) mașini luxoase văzute pe străzi. Lor, și cei mai aprigi, feroce și incisivi șoferi, cei de taxi, le fac loc. Banul vorbșete și ecoul acestuia este puternic! Nu se pune nimeni cu cel ce are bani. Spre deosebire de SUA unde în caz de accident contează cine are vinovăția acestuia, și unde poliția bagă la zdup și celebrități, aici în China, așa cum era odinioară în România, domnește puterea. Și aceasta aparține celor ce au bani (încă puțini la număr, dar în creștere) și celor ce au puterea (în special armata, și încă foarte numeroasă!).
Armata și poliția rămân încă domeniul în care visează să muncească mulți tineri. Facultățile chinezești au dat o mulțime de absolvenți care nu au locuri de muncă. Unii vând prin magazine, alții prin restaurante, și cei ce au „noroc” găsesc vreun loc în armată sau poliție. Alții, mai puțin norocoși, fac de toate. ca și-n România, unii se strecoară printre mașinile oprite la semafor pentru a vinde ziare, bilete și alte nimicuri. Alții stau pe trotuar, cu o pompă de umflat roțile bicicletei și cu un afiș care anunță că ei umflă sau repară pe loc roți buclucașe de bicicletă. Alții stau la colțurile străzilor și-și oferă serviciile de „ghid”. Adică, dacă vreun șofer nu știe pe unde s-o ia, ghidul va oferi indicații contre sumei de 50 RMB (cam 7 dollari SUA).
Mulți muncesc ca vânzători pe la diverse tarabe. Se vând de toate. De la ceasuri Rolex false, la bilete la casele de toleranță. Afișe mari acoperind întreaga fațadă a anumitor clădiri anunță că (îmi traducea interpretul meu), contra sumei de 138 RMB (cam $20) poți petrece acolo o noapte de vis. Și, mă gândeam eu, cu igiena din China, cu urmări neuitat de ceva boli transmisibile pe cale sexuală. Dacă nu cumva și cu SIDA…
WC-urile chinezești nu sunt din cele pe care să șezi; sunt doar niște găuri în podea (în clădiri mai de seamă, gaura are marginea din porțelan sau metal) asupra cărora stai pe… vine! Chiuvetele nu au apă caldă, doar rece. Pe mâini nu ai cu ce te șterge, nu există nici uscătoare. Așa că, cei mai mulți „uită” să se spele pe mâini. Asta am văzut eu cu ochii mei! De aceea chinezii, când mănâncă cu bețișoarele lor, dacă dau de un os, nu îl scot cu mâna, ci-l scuipă într-o farfurioară pusăm pe masă pentru asemenea resturi. Doar hotelurile, aeroporturile și unele clădiri mai recente au toalete „normale”. Sau, probabil pentru chinezi, „anormale”.
Se fumează enorm de mult. La Jocurile Olimpice de anul trecut s-a dus o campanie puternicaă anti-fumat, dar nu a durat decât pe parcursul evenimentului sportiv. Fumatul a revenit în forță. Aici se fumează în aeroporturi, în restaurante, în lift, și chiar și pe avion. Am călătorit în interiorul Chinei cu avionul. Controlul care în SUA și-n Europa este atât de riguros, aici e ca inexistent. Nu a trebuit să-mi scot pantofii, nici cureaua de la pantaloni. Nici ceasul, nici ochelarii. Doar computerul. Și am uitat sticla de apă în geantă, dar n-a zis nimeni nimic. Ce să zică, când în avion, securistul de zbor, așezat confortabil la clasa înâi, fuma? Și la decolare sau aterizare, nu au trebuit îndreptate scaunele, nici puse la loc măsuțele nici oprite telefoanele sau radiourile sau computerele… Cred că domină părerea exprimată de interpretul meu: la întrebarea că de ce nu-s mai atenți pietonii și umblă așa de nepăsători printre mașini, că doar s-ar putea să-i loveascp cineva și să-și piardă viața, interpretul mi-a răspuns că ce dacă moare? În locul mortului se vor naște în ziua aceea alți 100 de mii de chinezi!
Deci, se fumează. Și femeile, dar mai rar. Bărbății, ca turcii, cum se zicea pe la noi! Se scuipă pe stradă cu nonșalanță. Se scobește în nas la fel. Sau se eliberează gaze, fără nici un pardon. Se cască fără a se pune mâna la gură. Dacă omul are o flegmă, o scoate cu sunete caracteristice, o scuipă pe jos și apoi o analizează cu atenție conținutul… Scuze celor mai simandicoși! Poate veți zice că astfel de amănunte nu-s necesare. Pentru mine, sunt surprinzătoare!
Chinezul când vorbește, strigă. Și limba e de așa natură că pare că și atunci când nu are nici o supărare chinezul vorbește cu un ton ridicat. este gata să râdă și la bancurile… seci. Cel mai bine râde când… nu a înțeles gluma! Asta am constat pe propria-mi glumă! Conversațiile pe un ton ridicat, cel puțin pentru mine au fost un continu motiv de deranj. Mai ales că, precum aiurea în lume, și aici au pătruns telefoanele celulare. Vezi măturători de stradă sau oameni așteptând la auto-stop vorbind la celulare. Și la celulare se vorbește la fel de răstit. Și nu doar fără grija că se deranjează, ci și fără problema că ceea ce se vorbește este auzit de toată lumea. Desigur că nu știu ce se vorbește, deși aș fi curios!
Va urma.

The Impresii din China (4) by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
Related posts:
- Impresii din China (8) Mi-am găsit la doi pași de hotel o cafenea. Mă...
- Franklin Graham în China Duminica trecută Franklin Graham a predicat Evangheliaîntr-o biserică chinezească...
Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.


on
on 

Ted Reply:
March 6th, 2009 at 5:26 pm
Dragă Ionuț,
deja-s în Xiamen și cred că ai dreptate. Aici este o altă atmosferă, alte clădiri, alt miros (mai… fin) și alte mașini. Săptămâna viitoare voi merge în Shanhai și am auzit că acesta ar fi unul dintre cele mai cosmopolite orașe chinezești și mai interesante. Probabil că acolo voi mai avea parte de experiențe chinezești inedite, în contextul varietății și complexității acestei țări fascinante.
Dacă aici este acasă, nu știu ce să zic. M-am gândit dacă eu aș putea numi China „acasă” vreodată… și drept să spun, nu văd de ce nu aș putea! Așa cum îți dai seama dintr-o privire generală asupra blogului meu, eu sunt creștin evanghelic, destul de conservator, destul de militant, interesat în aducerea la Christos a oamenilor. China este un vast câmp de lucru din acest punct de vedere și eu m-aș alătura bucuros celor 150 de milioane de creștini chinezi într-un efort de creștinizare a celorlalți.